Atitudinea creativă a învățătorului

Modelul profesorului „ideal” a cunoscut o metamorfoză de-a lungul istoriei preocupărilor în domeniu, fiind dependent de o serie de factori, şi anume: scopurile educaţionale specifice unei etape de dezvoltare a societăţii, sistemul de concepţii şi teorii asupra activităţii educative şi valenţele ei formative.

Principala calitate a profesorului este vocaţia pedagogică. Hubert identifică trei elemente principale ale acestei calităţi: iubirea pedagogică, credinţa în valorile sociale, culturale, conştiinţa responsabilităţii faţă de copil, patrie şi faţă de întreaga umanitate.

Unii pedagogi români, în special cei de la începutul secolului XX, consideră că vocaţia pedagogică cuprinde şi unele elemente înnăscute, şi în plus, pregătire ştiinţifică şi pedagogică urmărind formarea actului pedagogic.

Alte calităţi necesare cadrului didactic sunt cele intelectuale (inteligenţă, spirit de observaţie, atenţie distributivă, gândire profundă, imaginaţie bogată şi memorie bună). La acestea se adaugă şi însuşiri de ordin afectiv (blândeţea, voioşia, generozitatea, pasiunea, entuziasmul), volitiv (caracter ferm, dârzenie, perseverenţă, intransigenţă, răbdare, stăpânire de sine etc), moral (unitate între vorbă şi faptă, simţul măsurii, echilibru între exigenţă şi îngăduinţă, onestitate, modestie, echitate).

Profesorul creativ oferă învăţarea autoinițiativă, atmosfera neautoritară, îi încurajează pe elevi să înveţe suplimentar, încurajează  procesele gândirii creative. Aceasta înseamnă că el îi îndeamnă pe copii să caute noi conexiuni între date, să asocieze, să-şi imagineze, să găsească soluţii la probleme, să facă presupuneri nebănuite, să emită idei noi, să perfecţioneze ideile altora şi să orienteze aceste idei în direcţii noi. Profesorul bun permite elevilor să-şi asume riscuri intelectuale, să speculeze pe baza informaţiilor neconcludente, să sondeze relaţiile structurale şi spaţiile dintre lucruri.

Una dintre condiţiile principale în ceea ce priveşte dezvoltarea unui climat favorabil creativităţii este o bună conlucrare între profesor, învăţător şi elev. Societatea actuală încurajează libera exprimare a gândurilor şi a creativităţii implicit. Climatul afectiv propice dezvoltării creativităţii elevilor este caracterizat prin tonalitate afectivă-pozitivă între învăţător şi elev. O altă caracteristică importantă este stimularea efortului personal al elevilor şi stimularea efortului acestuia de a aduce ceva nou, de a fi original şi inovator.

Elevul de vârstă şcolară mică este uşor influenţabil. Dacă el găseşte în învăţătorul său un model demn de urmat, un mentor, atunci tot ceea ce i se va părea bun învăţătorului îi va plăcea şi lui, iar dacă învăţătorul apreciază munca lui va căpăta putere pentru realizarea unor lucruri noi, mai bune. Învăţătorul creativ determină avântul creativităţii elevilor. Secretul constă în transferul setului de valori propice creativităţii de la profesori la elevi. Fenomenul acesta este urmat de un altul şi anume acela de adoptare a acestor valori ale profesorului, devenite valori ale elevului şi automodelarea copilului pe baza acestora.

Învăţătorul creativ ştie cum să folosească întrebările. Creativitatea nu se dezvoltă prin interogatoriu, interogarea elevilor. Nu se plafonează doar la nivelul cunoştinţelor acumulate într-o singură oră de curs, ea se bazează pe toate cunoştinţele acumulate până în prezent, pe informaţiile oferite de învăţător şi pe originalitatea copilului. În clasele unde învăţătorul are o atitudine rigidă faţă de inovaţie, creativitatea copiilor va stopată. Creativitatea poate fi dezvoltată la toţi copiii, dar este puternic influențată de familie, mediul şcolar şi microgrupuri.

În viziunea lui Alice Miel predarea ca un proces creativ presupune că învăţătorul să medieze între elev şi lumea înconjurătoare. „A media înseamnă a fi un instrument al unei alte persoane când aceasta îşi experimentează mediul său şi caută sensuri.” Astfel, aspectele specifice predării ca funcţie mediatoare sunt:

  • structurarea şi restructurarea unui cadru pentru a face posibilă o experienţă utilă celor care învaţă;
  • indicarea experienţelor pe care le pot avea aceştia în cadrul creat;
  • participarea alături de individ în scopul clarificării sau al ameliorării liniilor orientative pentru selectarea prilejurilor favorabile experienţei;
  • a servi drept model în legăturile interpersonale sau a încuraja o interacţiune educativă;
  • a ajuta individul să extragă din experienţă informaţie, valori, deprinderi;
  • a ajuta să interpreteze şi să evalueze experienţele.

Orice copil dezvoltat normal intelectual este înzestrat cu capacităţi creative ce pot fi dezvoltate prin influenţa educaţională a şcolii. Pornind de la această idee putem deduce că creativitatea este educabilă în condiţiile în care învăţătorul este preocupat pentru crearea unui climat corespunzător, propunându-şi să utilizeze metode active, să realizeze corelaţii interdisciplinare, să promoveze manifestarea liberă a copiilor în învăţare, dar în primul rând să cunoască şi să stimuleze potenţialul creator al fiecărui copil, recurgând la creativitatea în grup, cel mai eficient procedeu susţinut de specialişti.

Important de remarcat este şi un alt aspect, şi anume relaţia învățător-copil, atitudinea învăţătorului. Acesta trebuie să facă intervenţiile printr-o comunicare afectivă, care să se bazeze pe elementele pozitive în eliminarea celor negative şi pentru a le da încredere de a-şi exprima ideile, gândurile fără reţineri, de a se manifestă liberi, fără îngrădiri. Deci, trebuie să-i încurajăm, să-i stimulăm pe timizi şi reţinuţi, să-i îndemnăm la efort, să le încurajăm spontaneitatea şi fantezia, deoarece copilul doreşte să afle părerea adultului despre modul lui de comportare, despre ideea pe care a avut-o, despre lucrurile pe care le face. Neîncrederea în forţele proprii, starea de teama de a comunica a copiilor, descurajarea ideilor de către învăţător, rigiditatea metodologica, sunt factorii care conduc la instalarea elementelor de blocaj.

Deci, pentru a reuşi să stimuleze creativitatea şcolarului, învăţătorul  trebuie să fie model de creativitate, să cunoască şi să stimuleze potenţialul creativ al fiecărui copil, să recurgă la creativitatea în grup, să inhibe atitudinile de blocare a manifestărilor creatoare.

Bibliografie:
Ana Stoica, Creativitatea elevilor, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1983.
Vasile Marcu, Letiţia Filimon (coord.), Psihopedagogie pentru formarea profesorilor, Ed. Universitații din Oradea, 2003.

Accesări: 28

Articole asemănătoare