În societatea contemporană, educația reprezintă fundamentul dezvoltării umane și sociale, fiind esențială pentru formarea unei comunități echitabile și prospere. Provocările actuale ale sistemului educațional românesc impun o abordare inovatoare care să garanteze accesul tuturor copiilor la o educație de calitate, indiferent de particularitățile sau dificultățile cu care se confruntă. Implementarea unor strategii educaționale incluzive devine astfel nu doar o necesitate, ci și o responsabilitate morală a întregii societăți.
Sistemul educațional modern găsește în educația incluzivă răspunsul optim pentru satisfacerea necesităților diverse ale elevilor. Această abordare se bazează pe principii esențiale: garantarea dreptului universal la educație prin asigurarea egalității de oportunități; eliminarea oricăror forme de excludere sau discriminare bazate pe criterii etnice, religioase, de gen, lingvistice sau legate de dizabilități; adaptarea instituțiilor școlare la specificul fiecărui elev; transformarea diferențelor individuale din obstacole în resurse valoroase pentru îmbogățirea procesului educativ.
Fundamentul școlii incluzive constă în flexibilizarea curriculumului conform cerințelor specifice ale copiilor. Această personalizare se concretizează prin: alegerea strategică a elementelor din programa standard care pot fi asimilate de elevii cu nevoi particulare; crearea unor programe individualizate și terapeutice pentru recuperarea elevilor cu cerințe educative speciale; implementarea unor tehnici pedagogice și resurse didactice interactive care facilitează comprehensiunea materiei predate.
Instituția școlară reprezintă spațiul privilegiat al copilăriei, unde aspirațiile pot deveni realități tangibile prin recunoașterea și cultivarea diversității umane de către educatori și elevi deopotrivă. Fiecare aptitudine și dimensiune creativă, fiind daruri divine, merită să fie valorificate. Educația românească se confruntă actualmente cu provocări semnificative, inclusiv integrarea copiilor din categorii vulnerabile sau cu necesități educaționale particulare.
Categoria copiilor aflați în situații de dezavantaj cuprinde: minori din familii incomplete sau orfani; copii ai căror părinți sunt în șomaj, au probleme grave de sănătate sau comportamente antisociale; copii din zone geografic izolate, a căror educație depinde de disponibilitatea transportului; copii de etnie romă care întâmpină dificultăți de integrare în colectivitatea școlară.
Noțiunea de nevoi educaționale speciale implică necesitatea unei intervenții educaționale personalizate și profesioniste, adaptată deficiențelor prezentate de copii. Spectrul acestor deficiențe include: limitări cognitive, deficite auditive sau vizuale, handicapuri fizice și psihomotorii, disfuncții de vorbire, probleme de comunicare și socializare, tulburări de atenție și hiperactivitate (ADHD). În această categorie se înscriu și situațiile copiilor cu insuccese școlare din diverse cauze – copii instituționalizați, copii din comunități etnice marginalizate etc.
Acești copii beneficiază de dreptul inalienabil la educație, având caracteristici, interese, capacități și nevoi de învățare distinctive. Prin urmare, conceperea sistemelor educaționale și aplicarea planurilor de învățământ trebuie să reflecte diversitatea vastă a trăsăturilor și necesităților elevilor din procesul educativ, garantând egalitatea de șanse pentru copiii dezavantajați prin mobilizarea întregului corp didactic, a familiilor și a autorităților locale competente.
Instituția de învățământ trebuie să mențină o comunicare constantă cu familiile elevilor (pentru abordarea eventualelor provocări comportamentale, financiare sau sociale și identificarea de soluții eficiente), cu instituțiile de protecție a copilului în cazul minorilor orfani (pentru informarea despre problemele școlare ale elevilor și cunoașterea condițiilor lor de viață, precum și a activităților extracurriculare la care participă).
Conform reglementărilor naționale, copiii cu cerințe educative speciale pot fi incluși în: instituții școlare specializate pentru educație specială, clase și grupe speciale din unități preșcolare și școlare obișnuite, sau individual în învățământul de masă. Aceste școli trebuie să îmbrățișeze o pedagogie centrată pe copil, capabilă să răspundă nevoilor specifice ale fiecărui elev. Cadrele didactice trebuie să implementeze strategii de combatere a discriminării, edificând o societate tolerantă și oferind oportunități educaționale echitabile pentru elevii defavorizați.
Societatea actuală acordă o importanță crescândă diversității. Educația pentru diversitate constituie o reacție la pluralismul multifațetat cu care ne confruntăm. Aprecierea diversității promovează toleranța; recunoaște, celebrează și stimulează procesele de explorare și descoperire, consolidează legăturile comunitare și extinde posibilitățile tinerilor de împlinire într-o societate pluralistă din ce în ce mai elaborată.
Responsabilitatea școlii este să educe tinerii pentru coexistența pașnică într-o lume caracterizată de diferențe lingvistice, culturale și sociale, prin acceptarea acestora și prin descoperirea și înțelegerea valorilor comune. Frecvent, prezența persoanelor diferite generează dezinteres și indiferență, ceea ce reprezintă în esență o formă de discriminare. Această atitudine se manifestă și în domeniul educațional. Copiii cu diverse dizabilități, copiii romi, elevii imigranți sunt adesea marginalizați de colegi, dar educatorii trebuie să organizeze activități inclusive pentru integrarea acestor copii, deoarece prejudecățile unor profesori sau elevi pot alimenta comportamente discriminatorii.
Copiii de etnie romă reprezintă una dintre categoriile cele mai vulnerabile și necesită sprijin substanțial pentru depășirea situației în care se află. Sărăcia și privațiunile familiilor rome, stereotipurile persistente în mentalitatea colectivă, reticența unor părinți romi față de beneficiile educației pentru copilul școlarizat – toate aceste aspecte contribuie la excluderea copiilor romi și la limitarea accesului la egalitatea de șanse la care au dreptul toți copiii.
Sistemul educațional românesc trebuie să elaboreze strategii variate pentru o abordare pluralistă a diversității culturale, precum: recunoașterea moștenirii culturale pe care o aduc elevii și utilizarea acesteia pentru educarea profesorilor și directorilor despre culturile elevilor; transformarea tensiunilor etnice în oportunități pentru schimburi culturale și sociale constructive; dezvoltarea unui climat de colaborare între elevi, profesori și familii; promovarea succesului universal prin garantarea accesului echitabil și eficient la educație; eradicarea preconcepțiilor legate de rasă, origine socială sau etnie; eliminarea practicilor care defavorizează anumite persoane și grupuri de elevi.
Varietatea culturală a elevilor poate fi transformată într-o oportunitate și o sursă de înnoire pentru copii și cadre didactice, doar dacă școala concepe activități de învățare care să o capitalizeze și dacă garantează egalitatea de șanse pentru copiii defavorizați prin angajarea tuturor părinților, profesorilor și instituțiilor locale abilitate.