Aplicarea metodelor moderne în predarea geografiei

Metodologia didactică formează un sistem mai mult sau mai puţin coerent, realizat prin stratificarea şi cumularea mai multor metode, atât pe axa evoluției istorice, cât şi pe plan sincronic, metode care se corelează, se prelungesc unele în altele şi se completează reciproc.

„În cadrul unui sistem de instruire, metodologia didactică trebuie să fie consonantă cu toate modificările şi transformările survenite în ceea ce priveşte finalităţile educaţiei, conţinuturile învăţământului, noile cerinţe ale elevilor şi societăţii. Metodologia se cere a fi suplă şi permisivă la dinamica schimbărilor care au loc în componentele procesului instructiv-educativ. Calitatea unei tehnologii este data de flexibilitatea şi deschiderea ei faţă de situaţiile şi exigenţele noi, complexe ale învăţământului contemporan” (Constantin Cucoş).

În continuare voi prezenta câteva metode, considerate moderne, activ-participative, pe care eu le folosesc frecvent în activitatea didactică:

1. Cubul este o metodă ce poate fi utilizată atât în faza de evocare, cât şi în cea de reflecţie. Ea ajută la studierea unei teme din perspective diferite şi presupune utilizarea unui cub care are diferite instrucţiuni notate pe fiecare faţă; de exemplu pentru lecţia Agenţi, procese, rezultate:
I: Descrie! (Cum arată o alunecare de teren?)
II: Compară! (Cu ce se aseamănă? Prin ce diferă de prăbuşirea de teren?)
III: Asociază! (La ce te face să te gândeşti când vezi o alunecare de teren?)
IV Analizează! (Care sunt cauzele alunecării de teren? Care sunt elementele unei alunecări?)
V: Aplică! ( Ce putem face pentru a stăvili alunecările de teren?)
VI: Argumentează pro sau contra! (Sunt benefice/ periculoase pentru mediul înconjurător?)

Folosirea acestei metode stimulează atenţia, gândirea şi oferă elevilor posibilitatea de a-şi dezvolta competenţele necesare unei abordări complexe şi integratoare.

2. Diagrama Venn, formată din două cercuri mari care se suprapun parţial, este cel mai des utilizată pentru a arăta asemănările şi diferenţele dintre două idei, concepte, fenomene geografice sau unităţi de relief. Profesorul le cere elevilor să construiască o asemenea diagramă completând în perechi doar câte un cerc care să se refere la unul din cele două concepte. În zona de intersecţie a cercurilor, elevii vor nota asemănările. De exemplu, elevii pot preciza asemănările şi deosebirile dintre Câmpia Română şi Câmpia de Vest.

3. Descoperirea didactică este considerată o metodă didactică modernă, o cale de a intra în posesia adevărurilor prin demersuri proprii. Se bazează pe forţa personală de cunoaştere. O astfel de descoperire este însoţită de o dirijare exterioară. Se află în strânsă corelaţie cu metoda problematizării care pune accent pe declanşarea şi crearea unor situaţii problemă de învăţare, iar descoperirea impune o atitudine activă de căutare şi de găsire a diverselor alternative pentru găsirea soluţiei; are loc o reactualizare a cunoştinţelor însuşite anterior în vederea găsirii răspunsurilor. Învăţarea prin descoperire se poate realiza prin mai multe forme în raport cu cerinţele didactice formulate: inductiv, deductiv şi mixt (interdeductiv).

Descoperirea de tip inductiv implică analize de detaliu a unor date particulare care conduc la generalizări în descoperirea unor concepte ce definesc fenomenele de ansamblu. Descoperirea pe hartă a unor localităţi, râuri, forme sau unităţi de relief constituie o formă a învăţării inductive. De asemenea, inductivă este şi descoperirea în natură a unor elemente şi fenomene geografice sub dirijarea profesorului pentru a se urmări clarificarea unor noţiuni de ansamblu.

Descoperirea de tip deductiv se realizează în procesul de învăţare când elevul pleacă de la cazuri generale (definiţii, reguli, principii, legi) însuşite anterior pentru a ajunge treptat la adevăruri noi, la judecăţi particulare.

4. Brainstorming (afluxul de idei sau furtuna din creier) este una dintre cele mai răspândite metode în educaţie, fiind folosită în general pentru stimularea creativităţii. Metoda presupune parcurgerea următoarelor etape:
-se alege tema şi anunţă sarcina de lucru;
-se solicită exprimarea tuturor ideilor, chiar trăsnite, neobişnuite aşa cum le vin în minte; se pot face asociaţii în legătură cu afirmaţiile celorlalți, se pot completa, transforma, fără referiri critice;
-se selectează ideile originale;
-se discută liber, spontan;

Ideile se pot formula în scris; se poate cere să scrie ce ştiu despre Univers, despre Sistemul Solar, despre alunecările de teren, despre încălzirea globală, despre mobilitatea populaţiei etc.

Prin folosirea acestei metode se provoacă şi se solicită participarea activă a elevilor, se valorifică experienţa personală a elevilor, se dezvoltă capacitatea de a trăi anumite situaţii, de a le analiza, de a lua decizii în ceea ce priveşte alegerea soluţiilor optime şi se exersează atitudinea creativă şi exprimarea personalităţii.

5. Jocul de rol este o metodă care constă în provocarea unei discuţii plecând de la un joc dramatic pe o problemă cu incidenţă direct asupra unui subiect ales. Subiectul “de jucat” trebuie să fie familiar elevilor, să fie extras din viaţa lor curentă. Se cer unor membri ai clasei să joace roluri respective (de exemplu, mişcarea de revoluţie a Pământului şi cea a Lunii pot fi realizate prin joc de rol la clasa a V-a). Trebuie precizat faptul că scenariul va fi spontan, şi nu premeditat, creând premisele unei exprimări sincere, deschise, naturale a copiilor cu privire la problema atinsă.

Alte metode ar mai fi: Gândiţi/ Lucraţi în perechi/ Comunicaţi, Ştiu/ Vreau să ştiu/ Am învăţat, Mozaicul, metoda PAR (prezentarea, aplicarea, revizuirea), Starbursting etc.

Ansamblul metodelor de predare/ învăţare formează metodologia procesului de învăţământ care studiază natura, funcţiile, principiile şi regulile ce stau la baza utilizării lor optimale.

Bibliografie
Ilinca, N, Didactica geografiei (2000), Bucureşti, editura Corint
Gotcu, M, Metode interactive de predare-învăţare (2011), Bucureşti, Editura Corint
Cucoş, C, Pedagogie, ediţia a II-a revăzută şi adăugită (2006), Bucureşti, editura Polirom

 

prof. Elena-Viorica Abahnencei

Profil iTeach: iteach.ro/profesor/elena.abahnencei

Articole asemănătoare