Apropierea elevilor de obiectele de studiu, precum și capacitatea lor de trecere de la gândirea concretă la cuprinderea abstractă a realității evoluează odată cu vârsta. Mulți pedagogi nu țin îndeajuns de mult cont de acest lucru, din această cauză mulți elevi „pierzându-se pe drum” de-a lungul demersului școlar.
Copiii din clasele primare au o gândire preponderent intuitivă. Ei percep lumea înconjurătoare prin mijloace senzitive și concrete. Este aceasta și perioada în care ei au, în gradul cel mai înalt, nevoie de încurajare; au nevoie de a li se confirma că ceea ce fac este lăudabil, că ceea ce produc stârnește admirația părinților și a profesorilor. Ni se pare just faptul că în această etapă, elevii nu sunt evaluați prin note (punctaje), ci prin calificative. Poate că aceste calificative ar trebui să fie cunoscute doar de către pedagogi și părinți. Nu credem ca este just ca elevilor să li se insufle de la această vârstă o concurență ce nu are nimic productiv în ea însăși. Elevul trebuie să „concureze” doar cu el însuși, să se bucure de descoperirea lumii înconjurătoare într-un mod ingenuu și gratuit, pe care doar copilăria îl poate oferi. Parafrazându-l pe poetul Lucian Blaga, adulții nu trebuie să „strivească corola de minuni a lumii” copiilor, lăsându-i să-și formeze deprinderile de bază cu bucurie, prin metoda ludică, nealterată de spectrul justiției al notei, al calificativului, al rivalității între elevi. Învățământul primar trebuie să aibă la bază formarea și dezvoltarea deprinderilor practice, însușite prin jocuri (nu prin joacă), cu scopul de a identifica înclinațiile naturale ale elevilor. Ar fi bine ca școala să aibă un psiholog (sau un psiho-pedagog) care să ajute la conturarea profilului fiecărui copil, din toate punctele de vedere.
Este foarte important ca elevul să pășească în etapa gimnazială cu încredere, cu curiozitate, neinhibat și neterorizat de obligativitatea (corelată cu coerciția) baremelor de tot felul.
La acest prag se produce cel mai puternic șoc al parcursului elevului. El va avea acum profesori specializați (și mult mai pretențioși) la fiecare materie în parte. Gradul de abstractizare al abordării curiculare crește. Apar notele în locul calificativelor. Nu trebuie neglijate aspectele psiho-fiziologice ale vârstei 10-14 ani. Elevul trebuie să intre în ciclul gimnazial cu apetitul pentru învățătură de dragul cunoașterii, și nu de frica coerciției pedagogice. De fapt, acesta e cel mai important obiectiv al perioadei ciclului primar. În etapa gimnazială se identifică obiectele de studiu care se potrivesc cel mai bine fiecărui elev și care vor constitui, de pe acum, baza viitoarei lui profesii. O pedagogie inteligentă și pragmatică (vezi modelul anglo-saxon) va lucra de-acum diferențiat cu fiecare elev, încurajând și insistând pe obiectele de studiu de interes pentru copil și, pe de altă parte, neemițând pretenții exagerate pe zonele în care elevul nu are aptitudini speciale. Desigur că, la modul ideal, clasele (grupele de studiu) ar trebui să fie mai restrânse numeric, pentru a da posibilitatea profesorului să lucreze cât mai individualizat și specific cu elevii. În actuala configurație curiculară, examenul de evaluare națională testează uniform elevii. Sugestia pe care o îndrăznim ar fi aceea ca acest prag să reveleze deja opțiunile specifice ale elevilor pentru viitor (așa cum se întâmplă, de altfel, în liceele vocaționale).
Etapa liceală are o importanță adesea decisivă în opțiunile elevilor pentru admiterea la facultate sau încadrarea într-un job. Am zice că în structura actuală a învățământului românesc, lucrurile sunt destul de bine așezate în cazul liceelor cu profil pedagogic, matematică-informatică, științe și a liceelor de artă. Din păcate, sunt insuficiente liceele profesionale, care ar fi liantul cel mai eficace între elev si piața muncii. Sugerăm o mărire a numărului de ore corespunzătoare materiilor de specialitate, micșorând numărul celorlalte ore care nu se pretează a se încadra în aria de interes primordial.
Ca o concluzie generală la gândurile de mai sus, propunem ca întreg traseul preuniversitar să fie o șansă pentru ca copilul, respectiv adolescentul, să descopere lumea, să se descopere pe sine însuși, să își clarifice poziția lui în lumea înconjurătoare, în așa fel ca la sfârșitul liceului, el să poată decide în deplină cunoștință de cauză asupra viitorului său în societate.