Vârsta preşcolarității este considerată ca perioadă a imaginaţiei, fanteziei, visării, a jocului, în general . Dezvoltarea psihică a copilului la acesta vârstă are la bază mai mulţi factori. Aflându-se sub influența jocului şi sub îndrumarea educatoarei, copilul dobândeşte noi particularităţi psihice.
Experienţa lui cognitivă se îmbogăţeşte, sfera reprezentărilor se lărgeşte, aşa cum se întâmplă şi cu operaţiile gândirii intuitiv-concrete, apar forme ale trăirilor emoționale mai complexe, se constituie noi tendințe, dorințe, năzuințe, atracții și interese.
Activitatea psihomotrică a copiilor urmează după suita dezvoltării mișcărilor organizate la nivelul unor acțiuni relativ simple. Preșcolaritatea marchează o nouă etapă în dezvoltarea psihică. La această vârstă, percepția se detașează treptat de situațiile concrete analizate prin intermediul acțiunilor obiectuale. Analiza și sinteza însușirilor obiectului se poate realiza acum numai în planul percepției optice fără participarea analizatorului motric (explorările mâinii). Copilul este în stare să detașeze un obiect din grupul altor obiecte, să descompună notele obiectului și pe baza lor să recompună obiectul în întregime respectând raporturile dintre părți. Copilul devine capabil să analizeze obiectele operând cu diverse criterii.
Saltul calitativ ce se produce în evoluția proceselor cognitive se explică prin evoluția vorbirii copilului. Comunicarea verbală dobândește calități noi. Sub aspect psihologic, limbajul devine un instrument de exprimare și de comunicare a impresiilor trăite, a reprezentărilor și emoțiilor, a dorințelor și intereselor sale. Limbajul devine și un mijloc de dobândire a cunoștințelor noi. Datorită reglării verbale acțiunile copilului sunt tot mai bine planificate și orientate, apare efortul voluntar în realizarea scopului, în depășirea obstacolelor ce se ivesc pe parcurs. Copilul își formează capacitatea, de „a amâna”, de „a aștepta” și chiar de „a renunța”, ceea ce exprimă intensificarea controlului asupra reacțiilor emotiv impulsive datorită dezvoltării elementelor conștiinței sociale, spiritului autocritic.
Jocul are răsunet în sufletul copilului. El oferă acestuia un izvor inepuizabil de impresii ce contribuie la îmbogățirea cunoștințelor despre lume și viață, formează și dezvoltă caracterul uman, deprinderi, înclinații, aspirații. Când se joacă, copilul are mai multe foloase dacă se implică activ decât dacă privește pasiv. Jocul este cadrul cel mai important de manifestare și stimulare a potențialului creativ. În orice joc, copilul combină diferite mișcări și descoperă multiple utilizări ale obiectelor și lucrurilor.
Manifestarea potențialului creativ este posibilă datorită semnificației afectogene a obiectelor, personajelor, relațiilor și reflectă trebuința de independență și autoexprimare a celui mic. Această manifestare este pregnantă și în desen, pictură, activități care au funcții importante în viața preșcolarului. Prin desen și pictură copilul reflectă, selectiv și într-o formă specifică, realitatea. Prin limbajul liniilor, al culorilor, al semnelor grafice copilul exprimă percepțiile, reprezentările, emoțiile, cunoștințele receptate din diferite surse.
Toate aceste manifestări ale potențialului creativ sunt originale în raport cu experiența individuală, constituindu-se premisa pentru viitoarele produse creatoare. Jocul copilului este nu atât o pregătire pentru lucruri serioase, nu atât o repetiție a unor roluri pe care acesta le va asuma ulterior, cât un model ; iar după Gabriel Liiceanu, acesta este „un rol în care nu ești jucat, ci te joci”.
Atât de variat este jocul încât putem afirma că este o activitate fizică sau mintală gratuită. M. Gorki observă că jocul este pentru copil calea lui proprie de cunoaștere a lumii. Copilul atribuie lucrurilor obișnuite semnificații neobișnuite, se introduce în roluri, personifică, reprezentând primii pași ai imaginației sale creatoare. Jocul constituie o lume aparte; este un alt univers. Prin joc copilul participă la transformarea ambianței de a fi ceea ce-i produce o vie plăcere. Așa cum spune un vechi proverb chinez, copilul aude și uită; vede și ține minte; face și înțelege. Practica și teoria educației au demonstrat de mult ce loc ocupă jocul în viața preșcolarului, în activitatea de instruire și educare a acestuia în grădiniță. Prin intermediul jocului, el își îmbogățește experiența cognitivă, învață să manifeste o atitudine (pozitivă sau negativă) față de ceea ce întâlnesc, și educă voința și, pe această bază formativă, își conturează profilul personalității.
La această vârstă, jocul condiționează viața însăși, înnobilând întreaga viață psihică, îl umanizează și îl ajută să fie armonios, dezvoltând din punct de vedere psiho-fizic. Activitatea de joc este cea mai contribuantă în formarea personalității. Jocul se consideră ca o „activitatea fizică sau mintală gratuită, ce se realizează doar datorită plăcerii ce o provoacă”. (J. Chateau).
Procesul instructiv-educativ din grădiniță, prin conținuturile sale și obiectivele urmărite este un cadru important de stimulare și dezvoltare a potențialului creativ. În educarea creativității există numeroase disponibilități psihice și cognitive ale copilului:
- nevoia de lărgire a experienței cognitive;
- curiozitatea și interesul pentru cunoaștere;
- dezvoltarea competențelor lingvistice;
- constituirea formelor voluntare ale unor procese psihice;
- câștigarea de abilități;
- apariția competitivității.
Pentru a reuși educarea creativității trebuie să știm ce obiective să urmărim. Latura educației care realizează această problemă este educația creativității. Obiectivele acesteia, la vârsta preșcolară, sunt:
- îmbogățirea reprezentărilor despre obiecte, fenomene, situații;
- formarea receptivității față de probleme;
- însușirea unor modalități de operare a gândirii;
- însușirea principalelor procedee imaginative;
- dezvoltarea imaginației reproductive și a imaginației anticipative;
- cultivarea spontaneității și independenței;
- formarea capacității de exprimare a propriilor idei și soluții.
Elementele creative se regăsesc în toate conținuturile prevăzute de programa activităților instructiv-educative în grădinița de copii. Climatul psihologic și ambientul în care preșcolarul își desfășoară acțiunile trebuie să țină cont de tot ce are și de tot ce- i trebuie acestuia. Se are în vedere acceptarea și încurajarea unui mod aparte de a gândi și a acționa al celui mic ; precum mediul în care se complace acesta; lumea pe care și-o creează singur, aici imaginarul se supune la experiment și la control foarte riguros realitatea, în care irealul se confruntă permanent cu realul, unde totul este posibil și nimic nu poate opri manifestarea liberă și plenară a personalității. În acest loc, eul personal încearcă cele mai subtile și mai ingenioase soluții de a se realiza cât mai complet, de a se autodepăși.
Desenul este o activitate spontană care-și face debutul din cea mai fragedă, ce poartă în sine caracterele jocului, un joc cu pronunțată manifestare intelectuală. Desenul celor mici este sincer și învăluit într-o puternică afectivitate. Activitățile artistico-plastice constituie cadrul și mijlocul cel mai generos de activare și stimulare a potențialului creativ. Mijloacele artei devin pentru copil unelte autentice de rezolvare a problemelor de echilibrare, de modelare a spațiului în care trăiește și se joacă, chiar se automodelează. Limbajul plastic este cel mai apropiat preșcolarului. Se impune descoperirea și exersarea predispozițiilor artistice care sunt aproape generale: simțul culorii treptat în prezența atributelor cromatice ale naturii, al formelor, al ritmului, al armoniei. „Micul artist”, preșcolarul elaborează plastic orice. El se joacă cu creionul colorat (grafic) sau cu pensula (alte instrumente specifice), își manifestă realitatea așa cum știe și poate el. Punctul static sau dinamic multiplicat, forma plastică spontană, culoarea; toate îl duc pe copil într-o lume mirifică și îl ajută să realizeze compoziția de desen sau pictură (aglomerată sau dispersată). Elementele de limbaj plastic vor fi îmbinate cu cele de tehnică (dactilo-pictură, tehnica tamponului, tehnica ștampilei, tehnica conturului etc.); ele generează receptivitate copilului pentru posibilitățile oferite de natură.
Educația creativă în grădinița de copii devine un deziderat, o realitate și o necesitate în introducerea pe făgașul vieții al celui ce reprezintă viitorul omenirii – copilul.