Care ar putea fi legătura între activităţile sportive şi limba şi literatura română? Cu siguranţă, de dorit ar fi ca oricărei activităţi educaţive să i se administreze o doză mare de dinamism prin scurte secvenţe de exerciţii fizice integrate în momente cheie ale lecţiei. De aici a pornit şi ideea formării unui Atelier de teatru, curs opţional, în care elevii să aibă posibilitatea exprimării pe toate căile: verbal, fizic, muzical etc.
Schimbările frecvente și nesiguranța şi-au pus amprenta asupra formării tinerei generaţii, incapabilă să diferenţieze valorile pentru a le prelua pe cele veridice şi incapabilă să-şi creeze puncte de referinţă care să le asigure echilibru şi armonia interioară. Puterea de selecţie a valorilor se formează gradat, începând din familie apoi în şcoală, sub îndrumarea cadrelor didactice, cărora le revine dificila sarcină de a educa elevii în acest sens şi de a-i ajuta să se desăvârşească ca personalităţi capabile de confruntare.
Astăzi, copiii fug de lectură, poate şi din cauza tehnicizării studiului literaturii în gimnaziu care-i ignoră ca subiecţi – cititori şi-i plasează în situaţia de observatori – comentatori ai unor fapte arid consemnate în schiţe/ scheme de sistematizare. Participarea subiectivă, intelectuală şi emoţională este înlăturată, de cele mai multe ori, pentru a li se concentra atenţia asupra formelor textuale din care rezultă doar o plăcere ipotetică, încorsetată în şabloane. Inoculându-le treptat dorinţa de a citi, elevii pot renunţa la jocurile virtuale oferite de internet sau de cercul de prieteni, în favoarea acelor jocuri care le solicită imaginaţia. Antrenându-i în jocul „măştilor” sub care se ascund anumite personaje, austeritatea demersului sau duritatea impunerii dispar şi totul ia forma unui joc frenetic, copiii capătă convingerea că pot hotărî singuri demersul şi se implică cu toată dăruirea specifică vârstei.
Educația prin teatru este o metodă complementară celor folosite în timpul orelor de curs și prin ea elevii pot fi determinaţi să citească şi să se implice în propria formare. Ei sunt antrenaţi în activităţi bine structurate, în timpul cărora li se va da şansa să-şi valorifice acumulările şi energia creatoare. Pentru că este o activitate benevolă și este „altceva” decât ceea ce fac zi de zi, atelierul își dorește a atrage cât mai mulţi copii. Se disting două faze:
- într-o primă fază, elevii sunt îndrumaţi să citească opere epice şi dramatice accesibile puterii lor de înţelegere, cerându-li-se, totodată, să reţină atât elementele esenţiale, cât şi pe cele de detaliu, să compare textele narative cu cele dramatice pentru a observa asemănările şi deosebirile dintre ele.
- într-o altă fază, elevii sunt îndrumați să transforme textele narative în texte dramatice şi să le selecteze pe cele mai valoroase, pentru a fi reprezentate pe scenă valorificând cunoștințele specifice artei dramatice prezentate pe parcursul derulării proiectului ; (realizează creaţii originale, după modelele descoperite, le pun în scenă şi le prezentă la concursuri de teatru şcolar)
Ideea implicării totale îi entuziasmează şi toţi membrii atelierului înţeleg că vor munci mult pentru reuşita activităţii şi se vor putea manifesta în ritm propriu, ceea ce le dă încredere în forţele lor. Acţiunile fiecărei faze de lucru sunt operaţionalizate în aşa fel, încât elevii să conştientizeze faptul că lor le va reveni întreaga responsabilitate, că deciziile le vor aparţine şi că finalităţile vor trebui să fie pe măsura muncii desfăşurate. Concret, membrii atelierului revăd materia parcursă anterior, se documentează, comunică deschis unii cu alţii, pun întrebări clare, se interesează asupra modalităţilor de realizare şi se concentrează asupra finalităţilor. Celelalte preocupări precum calculatorul, cu jocurile lui, îşi pierd din importanţă.
De asemenea, procedând aşa, se reuşește activizarea la ore, incitarea interesului pentru pregătirea zilnică şi pentru cea suplimentară, pentru că înţeleg cât de importante sunt achiziţiile, şi valorificarea talentului, prin crearea de texte originale. Organizată astfel, activitatea atelierului de teatru apare ca o completare a activităţii de la clasă, numai că participarea pe bază de voluntariat şi competiţia îi determină să-şi folosească toate resursele pentru a-şi cunoaşte valoarea. Operele literare devin lumi miraculoase în care elevii pătrund cu paşi şovăitori și ies mai siguri și mai încrezători în propriile forțe.
În etapa actuală, copiii au nevoie, mai mult ca oricând, de atitudini şi de valori care să le asigure o evoluţie armonioasă şi să-i determine să-şi selecteze corect modelele, de aceea activităţile extracurriculare reprezintă cele mai potrivite contexte pentru dezvoltarea atitudinilor conturate la orele de predare – învăţare a limbii şi literaturii române în gimnaziu. Elevii au nevoie de ajutor în identificarea modelelor, ori nesiguranţa caracteristică vârstei se reflectă tocmai în acceptarea anti-modelelor oferite de societate. Modelele din literatură rămân adevăratele „indicatoare” ale drumului lor, rămân punctele de referinţă necesare înaintării, de aceea activitatea atelierului de teatru de la şcoala noastră încearcă să le ofere elevilor sprijinul moral şi afectiv de care au nevoie în trierea valorilor, în vederea conturării propriului sistem de valori. Copiii, şi mai ales cei din gimnaziu, pot fi transformaţi în parteneri activi la procesul de predare-învăţare a limbii şi literaturii române numai prin dezvoltarea interesului pentru „joc”: jocuri de cuvinte, jocuri de imagini, jocuri de-a personajele, jocuri de circumstanţe etc. Dacă se renunţă la joc, timpul limitat afectat de programă, nu-i permite profesorului să apeleze la „artificii” pentru a trezi interesul elevilor şi pentru a-i determina să înveţe activ, în ritm propriu. Neexistând această posibilitate în timpul orelor, profesorii ar trebui să găsească modalităţi inedite prin care să le incite atât dorinţa de autodepăşire în acumularea de competenţe teoretice şi practice, cât şi pe cea de concretizare a acumulărilor, în alte contexte de comunicare, cum ar fi atelierele, cercurile de creaţie, cercurile de lectură etc.
„Aspirația de a ieși din individualitatea proprie și de a intra în forma unor individualități străine este tendința fundamentală pe care o dezvoltă arta actorului. Această tendință exercită o vrajă deosebită asupra oamenilor, chiar mai înainte de a deveni artă. Plăcerea de a trăi sub o mască, așa cum se realizează în mascaradele pe care le regăsim în civilizațiile tuturor popoarelor, răspunde unei nevoi de eliberare, căreia viața practică nu îi oferă niciodată satisfacția dorită. Viața practică ne menține într-adevăr, într-o constrângere, pe care insinuarea sub o mască o risipește chiar numai pentru câteva clipe, sugerându-ne sentimentul unei libertăți frenetice.”
Activitatea dramatică permite exprimarea personalității fiecărui elev, în toate dimensiunile sale: intelectual, afectiv, sensibil, corporal etc. Ea se bazează pe o comunicare complexă, în interiorul căreia limba are un rol principal, dar pus în relație cu alte forme de limbaj (gestual, al privirii, al spațiului etc). Aceste limbaje, departe de a fi în întregime constituite, se elaborează pe parcursul jocului.
Atelierul de teatru este un opţional la nivelul mai multor arii curriculare şi se poate constitui ca un antrenament formativ al capacităţii de comunicare, utilizând de această dată şi un limbaj specific artei dramatice.
Iniţierea copiilor în procesul de creaţie teatrală le oferă posibilitatea de a-şi manifesta creativitatea, personalitatea, preferinţele, exprimarea liberă, pregătindu-i să-şi formeze obişnuinţa de a lua atitudine faţă de ceea ce se întâmplă în jurul lor. Prin teatru, elevii îşi exersează lectura, memoria, capacitatea de comunicare orală, de adaptare la atmosfera specifică a unor astfel de situaţii. Copilul implicat într-o astfel de activitate va reuşi mai uşor să-şi învingă inhibiţiile, emoţiile, să se manifeste spontan şi dezinvolt, să se integreze într-un grup. Avantajele educaţiei prin teatru vizează trei aspecte ale personalităţii elevilor: social, individual şi lingvistic.
Acceptarea artei teatrale ca obiect de studiu determină educarea capacităţii de înţelegere a unui spectacol, de analiză estetică a acestuia, de emitere a unor judecăţi de valoare, copilul fiind dispus să empatizeze cu personajele şi, implicit cu cei din jurul său.