Abilități sociale în reușita personală și profesională

Abilitatea socială este definită drept capacitatea de a iniţia şi întreţine relaţii personale, de a fi acceptaţi şi de a ne integra în grupuri, de a acţiona eficient ca membri ai unei echipe, de a influenţa atitudini și păreri. Prin dezvoltarea abilităţilor de comunicare şi relaţionare interpersonale, ca dascăli, putem preveni scăderea performanţelor şcolare, problemele emoţionale şi de comportament, dificultăţile de adaptare socială ale elevilor.

„Un învingător este cineva care își recunoaște talentele date de Dumnezeu, trudește pentru a le transforma în abilități și le folosește pe acestea pentru a-și îndeplini țelurile.” – Larry Bird

Necesitatea exersării deprinderilor sociale ale dascălilor, dar și ale elevilor,  este indicată şi de sondajele efectuate asupra unui număr mare de părinţi şi profesori care indică tendinţa mondială a generaţiei actuale de copii si adulți  de a avea mai multe probleme emoţionale decât în trecut: sunt mai singuri şi mai deprimaţi, mai furioşi şi mai nestăpâniţi, mai emotivi şi mai înclinaţi să se îngrijoreze din orice, mai impulsivi şi mai agresivi, mai retrași și mai introvertiți datorită conjuncturilor actuale datorate pandemiei. Remediul constă în felul în care ne pregătim pentru viaţă, atât la școală, dar mai ales în familie. Copilăria şi adolescenţa sunt ferestre de oportunitate pentru a forma obiceiurile emoţionale.  Deși multe abilități sunt necesare în meseria de dascăl, ele construindu-se una pe cealaltă, am ales să abordez câteva sinter ele  dintre ele.

Abilitatea de interacționare de bază – Aici  vorbim întâi  de abilităţi care ţin de limbajul corpului. Este foarte important contactul vizual, postura şi expresiile faciale, atât ale elevilor cât și ale dascălilor. Copiii privesc spre partenerii lor de discuţie pentru a arăta că ascultă şi sunt atenţi. De asemenea  pot folosi diferite posturi specifice situaţiilor  şi pot comunica prin mimică emoţiile pozitive sau negative. Pe de altă parte, dascălul poate contribui la “calibrarea grupului “ prin: păstrarea unei stări de curiozitate când cineva vorbește, schițări de zâmbete, cât mai puține schimbări bruște de statură, de asemenea și pauze scurte în timpul actului educativ, pentru a lăsa loc de întrebări din partea elevilor. Dacă trebuie folosite mâinile, acestea pot fi făcute cu gesturi largi, deschise. A doua categorie este legată de calităţile vocii şi de  folosirea adecvată a acesteia. Ca tonalitate, un copil este de obicei plăcut, expresiv, prietenos. Volumul, debitul verbal şi claritatea rostirii sunt celelalte aspecte care se află în această categorie. Dascălul, la rândul lui trebuie să aibă un ton și un debit verbal adaptat particularităților de vârstă ale elevilor.

Abilitatea de a face conversație – este  esențială în meseria de dascăl. Cadrul didactic trebuie să creeze cât mai multe situații generatoare de întrebări și căutări, de a da elevilor posibilitatea dezvoltării  creativității, de ai încuraja sa-și formuleze ei înșiși întrebări. Întrebări precum „Ce ai făcut?”, „Ce ai aici?”, „De ce“?, spuse eventual și cu un oarecare simț al umorului, exprimă interesul pe  care-l acordă dascălul elevului  și pun elevii în situația de a-și motiva propriile acțiuni. Astfel, limbajul  relevă  conținutul  acțiunii obiectuale și se realizează schimbul de idei. Combinat, eventual, cu tehnici non verbale (datul din cap, aprobare…) indică faptul că profesorul stabilește o relație de implicare totală în discuțiile cu elevii.

Abilitatea de a empatiza cu elevii – este o abilitate ce presupune o transpunere în psihologia elevului pentru a-l înțelege mai bine. Avem posibilitatea de a înțelege elevul, de a-i intui gândurile și trăirile, de a anticipa comportamentul lui și de a acționa corespunzător asupra acestuia. Empatia este o cale de pătrundere în cadrul intern de referință al elevului, putând contracara manifestarea agresivă a acestuia, ceea ce permite apariția unei atitudini tolerante, de ascultare și de luare în considerare a argumentelor elevului, ca o condiție atât de necesară a comunicării dascăl-elev.

Auto-controlul  – este capacitatea de autostăpânire în momente tensionate. Alături de răbdare, este una din calitățile pe care ar trebui să le posede un dascăl pentru a fi sigur că îi are pe elevi “ de partea sa”.

Abilitățile nu sunt înnăscute, precum trăsăturile de temperament sau precum reflexele. Ele sunt învățate și acesta este un motiv pentru care reprezintă o lacună destul de majoră pentru actuala societate. În mediul familial, dar mai ales la școală, se pune mult accentul pe abilități de bază, precum scris, citit, socotit, memorat. Este absolut necesar ca aceste abilități să-și păstreze valorile fundamentale, însă marea majoritate a studiilor arată că nu sunt suficiente pentru un real succes. Este cunoscut faptul că este de maximă importanță componenta cognitiv-afectivă în dezvoltarea individului, capacitatea de a identifica și rezolva probleme, creativitatea, capacitatea de  a lucra în echipă și de a rezista stresului, de a lua decizii, de a rezolva conflicte.

Bibliografie
1. Chirilă  Constantin “Formarea continuă a profesorilor  de matematică în societatea cunoașterii”
2. Nicola Ioan “Pedagogie școlară”
3. Suportul de curs “Abilitare corp metodiști”

 

prof. Irina-Maria Albu

Profil iTeach: iteach.ro/profesor/irina.albu1

Articole asemănătoare