Într-o epocă în care aplicațiile de navigație au făcut orientarea cotidiană tot mai facilă, competențele spațiale riscă să fie percepute ca aproape automate. Totuși, a gândi spațial nu înseamnă doar a găsi un traseu sau a recunoaște locuri pe hartă. Literația spațială desemnează capacitatea de a identifica tipare, relații și configurații spațiale și de a formula raționamente pornind de la acestea.
În cercetarea și predarea istoriei, această perspectivă a devenit tot mai importantă pe măsură ce spațiul a încetat să mai fie tratat ca simplu fundal al evenimentelor. Interesul crescut pentru istoria mediului și pentru raportul dintre societățile umane și spațiul în care acestea s-au dezvoltat a contribuit, la rândul său, la această schimbare. Literatura recentă încearcă să apropie literația spațială de literația istorică în cadrul conceptului de literație spațială istorică. Acesta presupune înțelegerea fenomenelor istorice prin prisma dimensiunii lor spațiale, considerând spațiul atât un factor care influențează procesele istorice, cât și un rezultat al acestora.
De aici se schimbă și întrebările. Alături de „ce s-a întâmplat?”, „când?” și „de ce?”, devin relevante „unde?”, „de ce acolo?” sau „cum s-a modificat acel spațiu în timp?”. În sala de clasă, asemenea întrebări mută accentul de la simpla localizare spre contextualizare și interpretare.
Evul Mediu oferă un teren deosebit de potrivit pentru un asemenea exercițiu. Structurile politice medievale nu pot fi suprapuse fără precauție peste granițele statelor actuale, iar zonele de frontieră, apartenențele teritoriale și raporturile dintre centre și periferii trebuie înțelese în logica epocii. Tocmai distanța dintre formele medievale și cele contemporane de organizare a spațiului face vizibil riscul anacronismului. Hărțile pot ajuta elevii să observe că frontierele și teritoriile au propria lor istorie, iar ideea unei continuități teritoriale simple poate ascunde procese de negociere, schimbare sau suprapunere a autorităților. Cercetările recente atrag atenția și asupra felului în care hărțile școlare pot susține reprezentări esențialiste ale teritoriului, influențând modul în care elevii înțeleg trecutul național.
Un exemplu relevant îl constituie mappae mundi. Scopul principal al multora dintre aceste reprezentări nu era localizarea precisă a elementelor geografice, ci organizarea vizuală a unor spații și semnificații importante pentru concepția creștină asupra lumii. Ele trebuie citite în logica intelectuală și culturală a epocii, nu evaluate exclusiv după criteriile cartografiei moderne. Tocmai această diferență poate transforma harta într-un instrument de înțelegere a alterității istorice, nu doar într-un mijloc de localizare. În același timp, puținele surse cartografice păstrate de la sfârșitul Evului Mediu și începutul epocii moderne, referitoare la spațiul românesc, deschid o direcție de cercetare care merită explorată.
Din perspectivă didactică, confruntarea cu asemenea reprezentări îi obligă pe elevi să accepte că oamenii trecutului nu priveau lumea în aceiași termeni și nu atribuiau spațiului aceleași semnificații. De aici rezultă și legătura cu formarea competențelor pentru o cultură democratică. Consiliul Europei subliniază rolul educației istorice în analiza critică a narațiunilor, evaluarea dovezilor, construirea argumentelor și deschiderea către alteritate. Înțelegerea faptului că frontierele, identitățile și spațiile politice sunt produse ale unor procese istorice complexe poate ajuta elevul să distingă între argumentul istoric și utilizarea selectivă a trecutului în discursul public.
Importanța literației spațiale depășește astfel ora de istorie. Hărțile sunt utilizate astăzi în mass-media, în discursul public și în mediul digital pentru a construi interpretări despre frontiere, identitate, migrație sau conflict. În plus, hărțile generate cu ajutorul inteligenței artificiale pot conține inexactități, informații înșelătoare sau elemente neanticipate. Capacitatea de a evalua sursa, intenția și limitele unei reprezentări spațiale devine, prin urmare, nu doar o competență istorică, ci și una civică.
Bibliografie
Çiftçi, Barış, Reading time and space together: the role of spatial literacy in history education, în „Curricular Studies & Perspectives”, vol. 1, nr. 1, 2025, p. 19–31.
Consiliul Europei, Quality History Education in the 21st Century. Principles and Guidelines, Strasbourg, Council of Europe, 2018.
Parellada, Cristian; Rodríguez-Moneo, María; Carretero, Mario, Historical Maps as a Neglected Issue in History Education, în „Frontiers in Education”, vol. 8, 2024, art. 1287500.
Woodward, David, Medieval Mappaemundi, în J. B. Harley; David Woodward (eds.), The History of Cartography, vol. I, Chicago–London, University of Chicago Press, 1987, p. 286–370.
Zhang, Qianheng; Kang, Yuhao; Roth, Robert, The Ethics of AI-Generated Maps: DALL·E 2 and AI’s Implications for Cartography, în GIScience 2023, vol. 277, Dagstuhl, Schloss Dagstuhl, 2023, art. 93.