Tratarea diferențiată a elevilor în ciclul primar

J. Deschamp a constatat că există diferenţe între elevi de aceeaşi vârstă şi capacitate intelectuală, faţă de diferite sarcini de lucru. Astfel 13 minute este media diferenţelor de timp într-o sarcină de căutare a unor cuvinte într-un dicţionar, 2,5 minute pentru exerciţii uşoare de adunare, 11 minute pentru rezolvarea unor probleme de aritmetică.

E. Planchard spune că, în general, „linia de conduită a profesorului este aceea de a-i frâna pe aceia care se arată prea inteligenţi, de a-i stimula pe cei care nu sunt destul de dezvoltaţi, pentru realizarea unor norme unice”. Elevii diferă din punct de vedere al aptitudinilor, a ritmului de învăţare, a gradului de înţelegere a fenomenelor (unii aprofundează, alţii sunt superficiali), a capacităţii de învăţare, a rezultatelor obţinute. Pentru diferenţierea prin metodologie este nevoie ca:

  • elevii cu capacitate de învăţare scăzută să fie cuprinşi în activităţi frontale, dar trataţi individual;
  • elevii cu dificultăţi accentuate ale capacităţii de învăţare să fie instruiţi în grupe, dar cu teme diferenţiate pentru activitatea independentă;
  • elevii cu capacitate de învăţare mai redusă să fie incluşi în clase speciale.

O preocupare majoră a fiecărui dascăl – deschizător de drumuri – este cunoaşterea reală a individualităţii elevilor cu care lucrează, fapt care conduce la o individualizare a acţiunilor pedagogice, la o tratare diferenţiată a elevilor în funcţie de posibilităţile şi înclinaţiile lor.

«Activitatea în grup se caracterizează prin specificarea sarcinilor după motivaţiile şi capacităţile membrilor grupului, asigurarea unităţii conţinutului activităţii, coordonarea, convergenţa efortului, existenţa unui responsabil şi a unui colectiv.» (Jean Vial)

Exemple de bună practică pentru diferențierea activității

“Să îi ajutăm pe profesori să dezvolte o înţelegere a responsabilităţii profesionale pe care o au pentru a angaja fiecare elev într-un proces de învăţare cu semnificaţie personală este motorul mişcării pentru clasa diferenţiată.“ (Charlotte Danielson)

Analiza comparativă a caracteristicilor clasei tradiţionale şi ale celei diferenţiate (conform cu: Instruirea diferenţiată, Ghid pentru formatori şi cadre didactice, 2001):

  • CLASA TRADIŢIONALĂ

Diferenţele dintre elevi sunt mascate, se acţionează asupra lor când devin problematice.
Evaluarea se face, de regulă, la sfârşitul învăţării, pentru a constata cine a înţeles conţinuturile predate.
Predarea este condusă de ideea de a acoperi manualul sau ghidul curricular.
Profesorul direcţionează comportamentul elevilor.
Se foloseşte preponderent o singură formă de evaluare.

  • CLASA DIFERENŢIATĂ

Diferenţele dintre elevi sunt studiate ca o bază pentru proiectare.
Evaluarea este continuă şi diagnostic, pentru a înţelege cum să adaptăm predarea la nevoile elevilor.
Disponibilitatea, interesele şi profilul de învăţare al elevilor conturează predarea.
Profesorul facilitează formarea capacităţilor de învăţare independentă.
Se valorifică strategiii de evaluare multiple.

Educaţia diferenţiată şi personalizată presupune o abordare completă, din perspectiva curriculum-ului în sens larg, cu toate componentele şi interacţiunile dintre acestea. Rezultă o nouă paradigmă, ca răspuns la interesele şi ritmul de învăţare al elevilor, în funcţie de care cadrele didactice pot diferenţia conţinutul, procesul şi produsul printr-o gamă de strategii manageriale şi educaţionale. (Instruirea diferenţiată, Ghid pentru formatori şi cadre didactice, 2001, pag.34)

Principiile paradigmei educaţionale clasice: Accentul este pus pe conţinut, pe însuşirea de informaţii punctuale, în mod definitiv.
Principiile paradigmei educaţionale moderne: Accentul este pus pe conexiunile dintre informaţii, pe receptivitatea faţă de conceptele noi, subliniindu-se necesitatea învăţării permanente

Argumentele utilizării strategiilor de educaţie diferenţiată ar putea fi:

  • implică utilizarea unui material didactic variat, elevii fiind familiarizaţi cu tehnici de muncă independentă;
  • stimulează originalitatea şi creativitatea elevilor;
  • valorifică experienţa anterioară;
  • sunt adaptate la stilurile proprii de învăţare;
  • respectă ritmul individual al copilului;
  • stimulează spiritul de echipă;
  • fiecărui copil i se acordă încredere în forţele proprii;
  • profesorul permite copiilor să participe la evaluarea propriei lor munci;
  • copilul este evaluat şi comparat cu el însuşi.

Ce face profesorul pentru a transforma clasa tradiţională într-o clasă diferenţiată? (După O. Păcurari, E. Ciohodaru, M. Marcinschi, T. Constantin)

■ Este atent la nevoile comune precum şi la nevoile individuale ale elevilor.
■ Ştie să lucreze creativ cu conţinutul, procesul şi produsul învăţării.
■ Creează un climat de respect reciproc.
■ Promovează învăţarea prin cooperare.
■ Echilibrează norma individuală cu cea de grup.
■ Se preocupă de realizarea unui management al clasei care respectă principiile diferenţierii.
■ Evaluează continuu.

Bibliografie:
1. Creţu, C. (1998), Curriculum diferenţiat şi personalizat, Editura Polirom, Iaşi.
2.  Dulamă, M. E. (2002), Modele, strategii şi tehnici didactice activizante cu aplicaţii în geografie, Editura Clusium, Cluj-Napoca
3.  Jinga, I. (2005), Educaţia şi viaţa cotidiană, E.D.P., Bucureşti. 4. Joiţa, E. (coord.) (2007), Formarea pedagogică a profesorului. Instrumente de învăţare cognitiv-constructivistă, E.D.P., R.A., Bucureşti
4. Radu, I.T. (1981), Învăţământul diferenţiat, E.D.P., Bucureşti.

 

Articole asemănătoare