Zooterapia – terapia cu ajutorul animalelor

Istoria acestei terapii a început încă din anul 1950, iar beneficiile ei s-au observat încă din antichitate. Scopul acestei terapii este menținerea sau ameliorarea stării de sănătate a pacienților, îmbunătățirea calității vieții copiilor care suferă de afecțiuni și tulburări psihice sau de comportament ori de dizabilități sau întârzieri în dezvoltare: autism, sindrom Down, ADHD, dificultăți de învățare, probleme de comportament.

Deficiența este reflectarea tulburărilor manifestate la nivelul organului. Ea reprezintă exteriorizarea unei stări patologice. Organizația Mondială a Sănătății propune următoarea clasificare:

  • deficiențe ale psihismului, limbajului și vorbirii, aparatului ocular, altor organe, scheletului și ale aparatului de susținere, funcțiilor generale, senzitive sau alte deficiențe;
  • deficiențe intelectuale, auditive și estetice.

Unii specialiști studiază cauzele care au dus la apariția acestor nevoi speciale. Ei cooperează cu părinții în ceea ce privește căutarea unor metode de a se apropia și a înțelege nevoile copiilor cu probleme speciale. Boris Levinson, psihiatru american, a realizat un studiu care se referă la tipurile de terapii care pot ajuta și pot contribui la dezvoltarea armonioasă a persoanelor cu dizabilități: terapia cu ajutorul animalelor, câini, pisici, delfini, pești, papagali, cai. S-a demonstrat efectul binefăcător pe care îl au animalele de companie în viața oamenilor. S-a constatat că, în prezența animalelor, scade nivelul de cortizol, hormonul asociat stresului și crește producerea unei substanțe asociată cu bunăstarea, serotonina.

Zooterapia reprezintă o metodă care se utilizează pentru tratarea problemelor de natură emoțională, psihologică sau socială a persoanelor cu dizabilități prin care se apelează la calitățile unor animale (câini, pisici, cai, maimuțe etc.), pești (delfini, pești exotici) și păsări (papagali, păsări exotice). Prin această metodă terapeutică nu trebuie ca pacientul să aibă acasă un animal de companie, ci să efectueze terapia cu ajutorul sau în prezența unui animal, fără a fi importantă rasa sau specia.

Animalele de companie oferă dragoste necondiționată și, prin comportamentul lor, pot îmbunătăți starea emoțională a bolnavului.

Terapia cu ajutorul animalelor de companie se realizează în centre de recuperare, unde sunt ajutați copii cu diferite disfuncții. De pildă, un copil cu deficiențe fizice, care e nevoit să poarte o proteză la picior, va putea să-și controleze echilibru jucându-se cu un câine, prin aruncarea unei mingi spre acesta. În acest fel, copilul este ajutat să se adapteze mai ușor la situația lui.

Zooterapia este benefică deoarece:

  • ameliorează sănătatea, maladiile genetice;
  • previne diferite boli grave și orice boală a sistemului nervos;
  • reduce stresul;
  • recuperarea postoperatorie e mai bună;
  • se diminuează presiunea arterială;
  • încurajează ieșirea în aer liber;
  • ajută la îmbunătățirea relațiilor interumane, a stării de spirit, făcându-se să ne simțim utili și iubiți și să depășim un moment dificil.

Zooterapia trebuie făcută de specialiști în domeniu. Astfel, în anul 1978, medicul David Nathanson, cercetează terapia cu delfini și ajunge la concluzia că aceștia pot ajuta persoane cu probleme ca: autismul, sindromul Down, probleme severe de auz, paralizie cerebrală, afecțiuni ale coloanei vertebrale, cancerul.

Delfinoterapia, din păcate, nu se practică la noi în țară, însă, în Turcia, după terapia cu delfini se accelerează capacitatea de învățare de până la 10 ori, copilul cu probleme speciale reușind să facă achiziții psihomotorii într-un timp foarte scurt. Delfinii simt zonele bolnave și transmit ultrasunete exact în aceleași locuri. S-au confirmat schimbări ce se produc la nivelul creierului, se îmbunătățește sincronizarea undelor celor două emisfere. Acest fenomen se numește sonosferă și se referă la creșterea numărului de enzime și hormoni specifici care străpung membrana celulară sub influența ultrasunetelor. Sonosfera cauzează atât din punct de vedere chimic, cât și electric, schimbări pozitive în organism.

Înotul alături de delfini are un efect tonic imediat și reprezintă o experiență extraordinară. S-a demonstrat că, efectuând anumite mișcări în apă, copiii reușesc să se concentreze mai mult pe tot parcursul ședințelor.

Delfinoterapia este benefică deoarece ajută la tratarea și ameliorarea:

  • autismului la copii datorită influenței pozitive a sistemului sonor;
  • Sindromului Down;
  • afecțiunilor coloanei vertebrale;
  • paraliziei cerebrale infantile, metodă folosită cu succes în Cuba;
  • spasmelor.

Delfinoterapia ajută la:

  • îmbunătățirea comunicării verbale a copiilor sau adulților cu probleme speciale;
  • recuperarea copiilor și adulților cu deficiențe severe, îmbunătățirea condițiilor de viață și integrarea de viață;
  • dezvoltarea capacității motorii, a memoriei de scurtă durată;
  • reducerea anxietății, a depresiei, diminuarea stresului;
  • dezvoltarea încrederii în sine, în forțele proprii.

Hipoterapia sau terapia ecvestră este o metodă de educare au reeducare cu ajutorul calului, poneiului în activități cu scopuri terapeutice, respectând indicațiile medicului. Această terapie este indicată copiilor cu deficiențe relaționale, cu probleme emoționale,  dar și persoanelor cu:

  • infirmități cauzate de accidente sau boli, deficiențe senzoriale;
  • infirmități motrice, cerebrale, congenitale sau dobândite: tetrapareză spastică, distrofie musculară, etc.
  • afecțiuni psihice și comportamentale, nevroze, psihoze, depresii, autism, ADHD, sindrom Down, etc.

Terapia cu ajutorul cailor se practică în Europa încă din anul 1960, iar la noi în țară se dezvoltă rapid în centrele de hipoterapie din Cluj, Alba, Deva și Târgu Mureș. Avantajul acestei terapii constă în faptul că pacientul uită de dificultățile întâmpinate pentru că desfășoară o activitate amuzantă și captivantă.

Beneficiile terapeutice ale hipoterapiei:

  • eliminarea tensiunilor nervoase și relaxare;
  • refacerea echilibrului psihic;
  • ameliorarea concentrării și coordonării copiilor hiperactivi;
  • creșterea încrederii în sine și stima de sine;
  • în fizioterapie, se utilizează drept agent terapeutic pasul calului;
  • progres extraordinar în evoluția copilului autist dar și a celui cu scleroze multiple, distrofie musculară, probleme de comportament;
  • stimularea apetitului, digestiei, a circulației sângelui;

Animalele reprezintă pentru noi, un sprijin în înțelegerea frumuseții legăturii om-natură-animale.

 

prof. Simona Bunta

Școala Gimnazială Nicolae Bălcescu, Oradea (Bihor) , România
Profil iTeach: iteach.ro/profesor/simona.bunta

Articole asemănătoare