Schimbările ce au loc în societate în plan economic, social, politic și cultural se răsfrâng direct și asupra domeniului educațional. Societatea contemporană solicită formarea de personalități libere, creative, flexibile, active și dinamice. De asemenea, se insistă asupra implicării elevilor în propria lor formare, dezvoltarea de competențe care să faciliteze integrarea acestuia în societatea aflată în continuă schimbare.
În acest context, de câțiva ani tot mai mulți conceptori de curricula, cadre didactice și toți cei implicați direct în sistemul educațional sunt preocupați de problema metodelor interactive, abordate din două perspective: a) ca mijloc de evaluare a elevilor; b) ca modalitate de formare a competențelor specifice disciplinelor, în cazul nostru, dezvoltarea personală.
Realizarea eficientă a disciplinei dezvoltarea personală necesită respectarea principiilor învăţării centrate pe elev în relaționarea activă cu mediul său de viață; aplicarea unui ansamblu de tehnologii educaţionale care va include, preponderent, metode interactive, participativ-active, acestea fiind cele mai eficiente în vederea dezvoltării în mod integrat a cunoştinţelor, deprinderilor, atitudinilor, valorilor de viaţă [6, p.235].
Una din metodele interactive este și metoda proiectului. Din punct de vedere etimologic, cuvântul proiect provine din limba latină de la proiectus și este tradus ca a proiecta, a organiza, ceea ce înseamnă o proiectare pentru atingerea unui scop sau un mod de căutare, de aflare, de urmărire, de cercetare a adevărului.
Metoda proiectul a fost inițiată de către J. Dewey, după care a fost promovată și susținută de W. H. Kilpatrick și are la bază principiul conform căruia „viața este o acțiune, și nu o muncă la comandă, iar școala, făcând parte din viață, trebuie să-i adopte caracteristicile” [Apud 3, p. 253].
Putem afirma cu certitudine că metoda proiectului a fost inspirată și condiționată de principiul învățării learning by doing și reprezintă un amalgam de activități, printre care: analiză, sinteză, comparație și investigație capabile să formeze personalități inedite care să corespundă cererii societății.
În literatura de specialitate metoda proiectului este definită în mod diferit de autori. Prin urmare, C. Cucoș consideră că proiectul este o metodă complexă, recomandată învățătorilor pentru realizarea evaluării sumative, M. Marinescu asociază această metodă la nivel de structură cu investigația; M. Ionescu susține că proiectul este o modalitate de instruire și autoinstruire grație căreia, elevii efectuează o cercetare la baza căreia se află obiective practice și care se finalizează într-un produs material [5, 8, 7].
I. Albulescu, H. Catalano consideră că învățarea bazată pe proiect reprezintă o strategie de instruire investigativă, dinamică, pragmatică și practică ce implică activ elevii pe toată durata derulării acesteia și implică o combinație de metode didactice care pot fi abordate individual sau în grup și necesită diferite mijloace didactice pentru a avea o finalitate [1, p. 409].
Literatura de specialitate oferă diferite clasificări și tipuri ale proiectelor, în conformitate cu tipul activității, cu particularitățile de vârstă ale elevilor, cu gradul de dificultate al subiectului. După I. Cerghit, proiectele pot fi [3, p. 253]:
- Proiecte de investigație-acțiune (anchete, studii privind istoricul școlii);
- Proiecte de acțiune ecologică (de protecție a mediului natural);
- Proiecte de activitate manuală (activități practice la care elevii pot lua parte);
- De tip constructiv (totalitatea activităților productive, de confecționare și construcție, strângerea de materiale);
- De tip probleme (confruntarea cu o problemă și soluționarea acesteia);
- De tip învățare (pentru consolidarea unei practici de instruire).
În practica școlară, menționează C. Ulrich, pot fi propuse și alte tipuri de proiecte, dintre care: proiecte centrate pe anotimpuri, proiecte individuale, ale clasei, ale unei școli sau proiecte în comunitate, proiecte integrate monodisciplinar, interdisciplinar, pluridisciplinar și transdisciplinar, proiecte derulate în contexte formale / informale / nonformale etc. [9].
Observăm că metoda proiectului este definită atât ca una de învățare, cât și de evaluare. Proiectul poate lua forme variate, în funcție de natura activității, de gradul de complexitate a temei, de vârsta elevilor etc. Pentru anticiparea reușitei este nevoie ca și cadrul didactic să stabilească din start scopul urmărit, ce trebuie să știe și ce trebuie să aplice elevii. Asemeni oricărei metode activ-participative, metoda proiectului își are propriile etape de realizare. Există diverse modele și pentru a oferi o imagine cu privire la proiectarea demersului didactic redăm câteva din acestea:
Modelul M. Bocoș presupune parcurgerea următoarelor etape [2, p. 336]:
a) Etapa de proiectare – formularea temei și stabilirea obiectivelor;
b) Etapa de informare – selectarea resurselor, a materialelor, resurselor și anticiparea nemijlocită a produselor;
c) Realizarea propriu-zisă – aplicarea în practică;
d) Etapa finală – încheierea produsului;
e) Etapa de evaluare – prezentarea și evaluarea produselor.
După modelul propus de I. Cerghit, învățarea bazată pe proiecte vizează 4 etape:
a) Alegerea proiectului (subiectului);
b) Programarea etapelor de acțiune (proiectarea);
c) Realizarea propriu-zisă a etapelor de lucru;
d) Evaluarea activităților desfășurate și a rezultatelor [3, p. 254].
Un model mai amplu descris îl regăsim la C. Ulrich, care vizează urmarea pașilor:
1. Alegerea temei.
2. Stabilirea obiectivelor.
3. Planificarea activităților: a) distribuirea responsabilităților în cadrul grupului (în cazul proiectelor de grup); b) identificarea surselor de informare (părinți, manuale, enciclopedii, mass-media etc.) și a resurselor necesare; c) stabilirea unui calendar al desfășurării acțiunilor (analiza realistă a timpului necesar); d) clarificarea metodelor care vor fi folosite.
4. Cercetarea/investigarea propriu-zisă (are loc pe o perioadă mai lungă de timp).
5. Realizarea produselor finale (rapoarte, postere, albume, portofolii etc.).
6. Prezentarea rezultatelor / transmiterea acestora către alți colegi sau alte persoane (elevi din școală, membri ai comunității, profesori etc.).
7. Evaluarea cercetării / activității desfășurate (individual sau în grup, de către cadrul didactic sau de către potențiali beneficiari ai proiectului / produselor realizate) [9, p. 91].
Autorii de referință consideră că proiectele pornesc de la teme de interes sau de la întrebări relevante pentru elevi și presupun un demers integrat în care fiecare poate contribui și poate experimenta succesul, prezentând următoarele avantaje:
- facilitează o abordare integrată a învățării, oferind oportunități valoroase pentru abordări interdisciplinare ale unor teme sau probleme,
- favorizează lucrul în grup și învățarea prin cooperare, stimulând sentimentul responsabilității individuale și de grup pentru realizarea unui produs final colectiv;
- dezvoltă capacitățile de investigare și de sistematizare a informațiilor, implicând elevii în activități variate, adecvate intereselor acestora;
- sporesc motivația pentru învățare prin apelul la situații din viața cotidiană și prin implicarea elevilor;
- permit identificarea și valorificarea unor surse diverse de informare și documentare;
- stimulează autonomia elevilor în învățare și creativitatea acestora;
- condiționează dezvoltarea și creșterea armonioasă a elevilor în plan cognitiv, afectiv și volitiv;
- oferă fiecărui elev posibilitatea de a se implica și a contribui la realizarea activităților și a produsului final [4, 8].
Prezentăm un exemplu de valorificare a acestei metode în cadrul disciplinei dezvoltarea personală în clasa a III-a.
Unitatea de conținut: Arta cunoașterii de sine și a celuilalt
Unitatea de competență: 1.3. Aplicarea unor tehnici de soluționare a conflictelor prin comunicare și control al emoțiilor
Obiective: să identifice cauzele apariției conflictelor; să aplice tehnici de control a propriilor emoții; să manifeste spirit de colaborare și cooperare în interiorul grupului.
Timpul lecției: mixtă
Strategii didactice:
Forma de organizare: în grup;
Metode: proiectul, metode de analiză, sinteză și comparare;
Mijloace: foi pentru postere, carioci, imagini.
Alegerea temei: în interiorul conflictelor, își au locul tot felul de emoții, fie ele pozitive sau negative. Trăirile negative pot conduce la conflicte interminabile. În continuare, apare întrebarea Cum influențează emoțiile situațiile de conflict?, de aici și tema proiectului: Emoțiile în situațiile de conflict.
Desfășurarea activităților. Prin intermediul proiectului, elevii vor răspunde la întrebările: Ce sunt emoțiile? Ce sunt conflictele? Care este relația dintre emoție și conflict? Argumentați importanța emoțiilor pentru ființele omenești. Elaborați strategii de aplanare a conflictelor prin intermediul inteligenței emoționale.
Formarea grupurilor: clasa se împarte în echipe eterogene a câte cinci elevi.
Distribuirea responsabilităților în cadrul grupului:
Secretarul – înregistrează ideile membrilor grupului;
Moderatorul – facilitează participarea colegilor la discuții;
Raportorul – prezintă rezultatul lucrului de grup;
Cronometrorul – supraveghează încadrarea în limitele temporale;
Observatorul – apreciază activitatea elevilor în grup.
Identificarea surselor de informare: se studiază caietul de lucru, sursele electronice și sursele din biblioteca școlară, precum și bibliografia recomandată: „Prima mea carte despre emoții și sentimente”, „Împreună. Soluții de joacă și iubire la probleme mici și mari”, „Ce, cum și de ce simt?”.
Realizarea proiectului se va produce în decurs de o săptămână. Fiecare grup, în baza sarcinilor primite, selectează, analizează și elaborează produsul final.
Repartizarea materialelor: fiecare grup îți selectează materialele necesare pentru realizarea proiectului.
Evaluarea va cuprinde aprecierea modului de lucru și de prezentare a produsului final. Se propune elevilor să răspundă la următoarele întrebări: Îți place lucrul în grup? Când te simți mai bine: în cadrul activităților de grup, cu toată clasa sau individual? Cum s-a derulat activitatea în grup? Ce dificultăți ai întâlnit?
Astfel, metoda proiectului este inclusă în categoria metodelor interactive, înregistrând rezultate remarcabile atât în instruirea, cât și evaluarea elevilor, condiționează dezvoltarea și creșterea armonioasă a elevilor în plan cognitiv, afectiv și volitiv. Oferă oportunitatea ca elevii să demonstreze nu doar ceea ce știu, dar și ceea ce pot să facă, fructifică capacitățile de comunicare, spiritul de echipă și potențialul creativ, gradul de rezolvare a problemelor și nu în ultimul rând capacitatea de evaluare reciprocă și autoevaluarea. Creația personalizată, produsul finit și multitudinea de căi pentru abordarea subiectului, definesc cel mai bine metoda.
Bibliografie
1. Albulescu I., Catalano H. (coord.) Sinteze de pedagogie generală: ghid pentru pregătirea examenelor de titularizare, definitivat și gradul didactic II. București: Didactica Publishing House, 2020, 656 p.
2. Bocoș M. D. Didactica disciplinelor pedagogice un cadru constructivist. Pitești: Editura Paralela 45, 2017, 431 p.
3. Cerghit I. Metode de învățământ, Iași: Polirom, 2006, 315 p.
4. Constantin R., Dumitrescu L., Sarivan L., Stoicescu D. Predarea-învățarea interactivă – centrată pe elev. București: Educația 2000+, 2009, 100 p.
5. Cucoș C. Pedagogie. Ediția a II-a revăzută și adăugită. Iași: Ed. Polirom, 2002, 463 p.
6. Ghid de implementare a curriculumului pentru învățământul primar. Chișinău: Ed. Lyceum, 2018, 210 p.
7. Ionescu M. Radu I. Did„actica modernă. Cluj Napoca: Editura Dacia, 2001, 239 p.
8. Marinescu M. Tendințe și orientări în didactica modernă. Ediția a doua, revăzută. București: Ed. Didactică și Pedagogică, 2009, 208 p.
9. Ulrich C. Învățarea prin proiecte. Ghid pentru profesori. Iași: Ed. Polirom, 2016, 280 p.
* * *
Autor:
Nina Garștea, dr., conf. univ.,
Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Crengă” din Chișinău
ORCID: 0000-0002-1926-6234