Utilizarea problematizării în procesul de predare a romanului camilpetrescian „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”

În abordarea conținuturilor literaturii, problematizarea se distinge drept metodă didactică predilectă. Numită și „învățarea prin rezolvarea de probleme”, aceasta constituie o variantă a învățării prin descoperire, reprezentând și una dintre cele mai valoroase metode ale didacticii actuale.

În bine-cunoscuta sa lucrare „Metode de învățământ”, profesorul Ioan Cerghit include problematizarea în categoria metodelor de comunicare orală, subliniindu-i universalitatea: „Ea poate fi aplicată în predarea tuturor disciplinelor de învățământ, în toate etapele procesului didactic și la nivelul tuturor ciclurilor școlare; intră ușor în combinație cu alte metode” (Cerghit 1997: 132).

În esență, problematizarea vizează formularea unei situații-problemă și procesul rezolvării acesteia.

Autorul sus-menționat pleacă, în explicitarea metodei, de la definirea noțiunii de „problemă”, operând distincția între ceea ce desemnează conceptul în cadrul acestei modalități de instruire și semnificația curentă a termenului la niveul activității didactice în general. Nu trebuie confundată problema înțeleasă drept exercițiu de aplicare a unor reguli, ce presupune un traseu previzibil, cu situația-problemă, care „desemnează o situație contradictorie, conflictuală, ce rezultă din trăirea simultană a două realități (de ordin cognitiv și motivațional) incompatibile între ele – pe de o parte, experiența anterioară, iar pe de altă parte, elementul de noutate și de surpriză, necunoscutul cu care este confruntat subiectul, ceea ce deschide calea spre căutare și descoperire, spre intuirea unor noi soluții, a unor relații aparent absente între vechi și nou” (ibidem: 133).

Formularea situației-problemă le generează elevilor o reacție – de curiozitate, nedumerire, uimire sau incertitudine –, care îi determină să caute soluții la problema enunțată. Deoarece elevii se află în situația de a descoperi singuri datele realității, problematizarea se înscrie în categoria metodelor moderne, care urmăresc activizarea elevilor. Mai mult decât atât, problematizarea este considerată „una dintre activitățile cognitive care se situează la cele mai elevate niveluri. Participarea activă la soluționarea problemelor pune la încercare gândirea elevilor, îndeamnă la observații, la reflecții adânci, la experimentare mintală și la originalitate în găsirea răspunsurilor” (ibidem: 137).

Metoda problematizării presupune o largă aplicabilitate în cadrul orei de limba și literatura română. Îmbinată cu alte metode și tehnici de comunicare didactică, poate genera rezultate deosebite, în special dacă elevii manifestă un grad semnificativ de motivație față de studiul literaturii.

În cele ce urmează, oferim câteva exemple de activități de învățare concepute pe baza problematizării și cu aplicare la romanul „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” de Camil Petrescu.

I. Element de conținut: structura și compoziția romanului

Problema pe care profesorul o ridică este următoarea: modalitatea aparte de alcătuire a textului a contrariat aşteptările criticilor, în special ale celor interbelici, care au acuzat lipsa de unitate a celor două părţi. Întrebarea este dacă obiecțiile exegeților se justifică. Profesorul le distribuie elevilor fişe conţinând afirmaţii critice sugestive şi îi provoacă să decidă asupra situației enunțate, lucrând în perechi. Elevii trebuie să aducă argumente intratextuale privind unitatea sau lipsa de unitate a romanului, dar şi să facă apel la propriile impresii de lectură.

Fişă de lucru – Structura şi compoziţia romanului camilpetrescian
Referinţe critice

G. Călinescu – „ […] disproporţia care stă la baza romanului Ultima noapte… O bună parte din volumul întâi cuprinde romanul propriu-zis (după concepţiunea noastră clasică) şi anume istoria geloziei lui Ştefan Gheorghidiu. Volumul al doilea însă e un jurnal de campanie care ar fi putut să lipsească fără a ştirbi nimic din substanţa romanului.”
Pompiliu Constantinescu – „cele două etape sunt la distanţe interne atât de depărtate, încât o lectură atentă ne pune în faţa a două romane separate, cu două teme izolate, fiecare epuizată în limitele unui singur volum.”
Dumitru Micu – „Efectul contopirii a două scrieri, una de imaginaţie, alta de caracter documentar în acelaşi volum este, natural, lipsa de unitate narativă. […] Absenţa omogenităţii de componenţă e compensată, indiscutabil, prin unitatea de sens, însă de pe urma acestuia nu se resimte şi construcţia operei, iar tonalitatea romanului de iubire diferă inevitabil de cea proprie romanului de război.”
Ion Sîrbu – „Fapt este, însă, că materia celei de-a doua cărţi nu se sudează în chip organic procesului psihologic urmărit de autor.”

Tehnica utilizată este Schimbă perechea. Elevii sunt dispuşi câte 9 în două cercuri concentrice, stând faţă în faţă. Fiecare pereche discută timp de 1-2 minute, ulterior elevii din cercul exterior mutându-se un loc mai la dreapta, realizând astfel noi perechi. Mişcarea se repetă până când profesorul constată un acord din partea tuturor elevilor asupra răspunsului solicitat.

Un elev este desemnat de ceilalţi pentru a formula concluzia la care s-a ajuns în urma lucrului pe grupe. Profesorul încurajează orice tentativă pertinentă de argumentare şi punctează principalele aspecte relevante în legătură cu tema: există o singură conştiinţă, aceea a personajului-narator, care analizează efectele celor două experienţe în conştiinţă; cele două teme se întrepătrund, formând un tot unitar, ca urmare a compoziţiei romanului („roman în roman” – Nicolae Manolescu).

II. Element de conținut: temporalitatea

Profesorul afirmă că una dintre deosebirile dintre romanul camilpetrescian şi cele care l-au precedat este modul în care se organizează discursul pe niveluri temporale. Le solicită elevilor să evidenţieze planurile temporale din „Ultima noapte…”. Aceasta este situaţia-problemă pentru care elevii trebuie să găsească materialul necesar rezolvării. Lucrând în echipe de 3-4 membri şi utilizând volume conţinând romanul studiat, elevii recitesc fragmente sugestive (cap. I, II, VI) şi observă existenţa unui timp prezent, acela al frontului, şi a unui timp trecut, reactualizat prin amintire (cel al iubirii). Ei formulează răspunsul: în romanul lui Camil Petrescu, discursul se organizează pe două niveluri temporale: cel obiectiv (prezentul frontului) şi cel subiectiv (trecutul poveştii de dragoste, rememorat).

Elevii îşi expun rezultatele lucrului în echipă, iar profesorul îi invită să realizeze o analogie (dacă deja nu au facut-o) cu o altă operă studiată, aparţinând speciei povestirii, în care există o dublă dimensiune temporală. Identificând opera – „Hanu Ancuţei” –, elevii îşi amintesc două concepte cunoscute anterior: timpul narat şi timpul narării. Ilustrează aceste noţiuni prin raportare la romanul camilpetrescian.
Pentru a aprofunda problema temporalităţii, profesorul utilizează tehnica Gândiţi- Lucraţi în perechi- Comunicaţi. Le distribuie elevilor fişe conţinând fragmente din „Noua structură şi opera lui Marcel Proust”, în care autorul îşi exprimă opţiunea pentru memoria involuntară.

Fişă de lucru – Memoria involuntară

„În constituţia prezentului, ca atare, în fluxul conştiinţei mele, în acea curgere de gânduri, îndoieli, imagini, năzuinţe, afirmaţii, negări absolute, intră şi amintirile. Şi pe drept cuvânt, evident. Amintirile nu sunt ceva impersonal, sunt propriile mele amintiri, fac parte din psihicul meu, în clipa în care le am, adică în clipa prezentă. Dacă m-aş lăsa în voia amintirii, acum când vorbesc, orice mi-ar apărea în minte, ar fi autentic, ar fi durata pură.
Aici, tocmai aici, face Proust marea deosebire despre care vorbeam şi asupra căreia insistă atât de mult. Amintirile fac parte din fluxul duratei, dar nu amintirile voluntare, abstracte, ci numai cele involuntare.
Romanul meu va trebui să cuprindă lanţul amintirilor mele involuntare… De aici se iveşte o altă dificultate. Lanţul amintirilor mele e spontan, nedirijat… El nu urmăreşte un schelet de fapte, o temă… aşa ca o construcţie arhitecturală. În sfârşit, memoria mea nu funcţionează, când funcţionează involuntar, după un plan care să coincidă cu regulile învăţate la estetică, ale perfectului roman clasic. Aceasta cunoştea o prezentare a personajelor, o îmbogăţire treptată a lor, un început de conflict, o gradaţie în acţiune şi pe urmă culminaţia şi un soi de peroraţie.
Nu e cu putinţă ca memoria noastră involuntară să funcţioneze după un asemenea plan, iar o carte cu astfel de schelet şi conţinut, ticluit după jaloane şi reţetă e artificială, falsă… Ce voi face atunci?…
În mod simplu, voi lăsa să se desfăşoare fluxul amintirilor. Dar dacă tocmai când povestesc o întâmplare, îmi aduc aminte, pornind de la un cuvânt, de o altă întâmplare? Nu-i nimic, fac un soi de paranteză şi povestesc toată întâmplarea intercalată. Dar dacă îmi strică fraza? N-are nicio importanţă. Dacă îmi lungeşte alineatul? Nu-i nimic, nici dacă digresiunea durează o pagină, două, 30 ori 150.”
(Camil Petrescu, „Noua structură şi opera lui Marcel Proust”, vol. „Teze şi antiteze”)

Situaţia-problemă enunţată de către profesor este: Respectă Camil Petrescu principiul teoretizat, referitor la supremaţia memoriei involuntare şi la necesitatea valorificării ei, în detrimentul celei voluntare?

Timp de 7-8 minute, elevii citesc textul de pe fişă, efectuează sublineri şi formulează un răspuns la întrebarea adresată de cadrul didactic. Alte 2-3 minute sunt alocate discuţiei în perechi, activitate care oferă ocazia fiecărui elev de a-şi consolida ori schimba opinia. La final, are loc o discuţie frontală, în urma căreia se formulează răspunsul corect: Camil Petrescu respectă doar parţial principiul enunţat, deoarece memoria involuntară apare numai la începutul capitolului al II-lea, când discuţia de la popotă declanşează procesul aducerii aminte. Însă de-a lungul macroanalepsei, evenimentele sunt organizate conform cronologiei, prin urmare, ele sunt reactualizate prin memorie voluntară.

III.  Element de conținut: viziunea asupra războiului

Profesorul notează pe tablă următorii termeni: realism, demistificare, dezvăluirea adevărului, război în conştiinţă. În perechi, elevii trebuie să stabilească legătura dintre termeni, urmând ca la finalul secvenţei de instruire, să se stabilească măsura în care răspunsurile lor au anticipat ideile fundamentale cu privire la viziunea asupra războiului.

Printr-o succintă explicaţie, profesorul îi familiarizează pe elevi cu trăsăturile romanului de război tradiţional. El aminteşte că atitudinile eroice, patriotismul care îndeamnă la fapte glorioase, entuziasmul combatanţilor sunt câteva dintre clişeele literaturii belice.

Situaţia-problemă pe care o formulează profesorul este următoarea: Prin maniera în care este abordată tema războiului, „Ultima noapte…” reprezintă romanul cu o viziune tradiţională sau modernă?

Colectivul este împărţit în grupe a câte 3 elevi. Tehnica utilizată este Cubul. Fiecare grupă are de răspuns la cele 6 cerinţe corespunzătoare celor 6 feţe ale cubului. După rezolvarea sarcinilor, elevii poartă discuţii şi formulează răspunsul la întrebarea-problemă.

Fişă de lucru – Viziunea asupra războiului
CUBUL

DESCRIE pregătirile armatei române în vederea intrării în război.

COMPARĂ realitatea frontului cu ideile vehiculate de propaganda oficială.

ASOCIAZĂ trei însuşiri strategiei militare româneşti.

ANALIZEAZĂ cauzele care determină drama participantului la conflagraţia mondială.

EXPLICĂ natura relaţiilor care se stabilesc între combatanţi, pe front.

ARGUMENTEAZĂ, formulând idei pro sau contra, faptul că adevăratul război are loc nu în afara, ci în conştiinţa individului.

În secvenţa ce urmează etapei lucrului pe grupe, profesorul rostogoleşte cubul, iar fiecare grupă, prin liderul desemnat, răspunde la una dintre cerinţe. Se formulează răspunsurile la întrebarea-problemă. Profesorul punctează aspectele importante: viziunea asupra războiului este modernă, prin realismul său; drama trăită de combatant este de ordin interior; micile incidente şi probleme trec în prim-plan, nu evenimentele majore, ca în romanul tradiţional; intenţia autorului este demistificatoare; se evidenţiază adevărata faţă a războiului, absurdul conţinut de acesta.

Elevii citesc în gând enunţurile scrise la începutul orei, pe baza termenilor-cheie. Apreciază ulterior, comunicând întregului colectiv, măsura în care au anticipat esenţa discuţiei despre viziunea asupra războiului din romanul camilpetrescian.

Bibliografie
1. Cerghit, Ioan, „Metode de învăţământ”, Ediţia a III-a, revăzută şi adăugită, Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1997.
2. Petrescu, Camil, „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război. Patul lui Procust”, Ed. Eminescu, Bucureşti, 1985.

 

prof. Elena Luminița Hrițcu

Liceul Teoretic Carmen Sylva, Eforie Sud (Constanţa) , România
Profil iTeach: iteach.ro/profesor/luminita.hritcu

Articole asemănătoare