Copiii agresivi sunt mai predispuși să vadă lumea înconjurătoare ca fiind un loc amenințător și periculos. Frustrarea pentru ei implică gânduri legate de faptul că expectanțele avute nu corespund cu datele realităţii, adică doresc ca lucrurile să se fi desfăşurat altfel (referitor la propria persoană sau la evenimente externe). Toleranţa scăzută la frustrare este implicată ca principal factor de distres sau disconfort, fiind (în concepția lui Ellis) principala cogniție irațională pe care copiii o dezvoltă prima dată. Iraţionalitatea este un factor de vulnerabilitate (David, 2006). Cogniția irațională centrală este gândirea inflexibilă, absolutistă (demandingness), din aceasta derivând alte trei cogniții iraționale generale intermediare: catastrofarea, toleranța scăzută la frustrare și evaluarea globală (Bora, 2011).
„…Oamenii nu sunt afectaţi de ceea ce li se întâmplă, ci de cum înţeleg/ interpretează ei ceea ce li se întâmplă…” – Epictet
Cognițiile iraționale – catastrofarea, toleranța scăzută la frustrare și evaluarea globală, relaționate cu stresul sau disconfortul conduc spre evaluarea situației ca fiind periculoasă, dificilă, inaceptabilă, în timp ce cognițiile raționale abordează situația ca fiind tolerabilă în ciuda faptului că evenimentele sunt destul de greu de depășit, stresante sau inconfortabile.
Multă vreme toleranța scăzută la frustrare a fost considerată o simplă reacție nespecifică a organismului la orice agresiune. Plecând de la această perspectivă, Selye și-a dezvoltat teoria sindromului general de adaptare. Cu toate acestea numeroase studii au subliniat că evaluarea personală făcută asupra situației stresante are mai mult impact asupra organismului decât faptele în sine. Astfel, Lazarus și Folkman (1984) sunt autorii teoriilor cognitive a stresului și a copingului, teorii care sunt strâns legate de toleranța scăzută la frustrare. Pentru aceștia frustrarea este ca „o tranziție specifică între persoană și mediu, care e evaluată de către persoană ca depășindu-i resursele și putând să-i pună în pericol starea de bine”.
Lazarus descrie frustrarea ca un proces care include stresorii și răspunsurile provocate, dar și relația dintre persoană și mediu. Această relație dinamică este într-o continuă schimbare și bidirecțională între persoană și mediu, fiecare acționând asupra celuilalt, și fiind modulată de două grupe de procese: procesele de evaluare cognitivă și procesele de coping.
Semnificația evenimentului stresant este determinată de procesele de evaluare cognitivă – cognițiile raționale & iraționale. Același eveniment este evaluat diferit de la persoană la persoană – poate să fie lipsit de interes sau de-a dreptul iritant, stresant. Evaluările stresante pot fi întâlnite sub forma pierderii (a rănirii), a amenințării și a provocării (a sfidării). Atunci când este evaluat din perspectiva pierderii și a amenințării avem de-a face cu emoții negative – frustrare, furie, mânie … Evaluările de sfidare sau de provocare dau naștere unor emoții de bucurie, exaltare, înflăcărare… Toate aceste evaluări conțin teme relaționate cu emoții specifice ( pentru emoția negativă – furia, tema centrală o poate reprezenta jignirea, sfidarea, ofensa…) și sunt influențate de credințe personale, judecăți și posibilitățile reale de control. Alături de acest prim proces de evaluare, un al doilea – cel al reevaluării se instalează ca răspuns la întrebarea: Pot să fac față acestei situații și cum? Astfel, felul în care persoana își apreciază resursele pentru a face față situației și capacitățile de a reduce amenințarea precum și estimarea controlului situației sunt parte integrantă a toleranței la frustrare.
Conceptul de coping se referă la modul în care persoana reacționează la frustrare și la implementarea unui răspuns pentru a-i face față. Strategiile de coping desemnează ansamblul proceselor pe care o persoană le interpune între ea și situația percepută ca fiind frustrantă, în scopul stăpânirii, tolerării sau diminuării acesteia (Lazarus și col., 1984).
Această toleranță scăzută la frustrare, manifestată sub forma gândurilor iraționale, este, motivul principal pentru care elevii nu reușesc să se schimbe, ei așteptându-se ca viața să fie cât mai simplă și mai confortabilă. Este, de fapt, ceea ce copiii trăiesc în copilărie, când, în confruntarea cu frustrările, pentru că nu au experiență, țipă, plâng și manifestă adevărate accese de furie.
În prezent, tot mai multe țări dezvoltă în foarte multe școli programe educaționale în care se previne formarea stilului irațional de gândire și se promovează stilul rațional (ținându-se cont însă de faptul că gândirea globală, de exemplu, este specifică anumitor stadii ale dezvoltării umane, corespunzătoare vârstei mici) (David, 2006). Totodată, programele de consiliere parentală, precum cele propuse de Institutul Albert Ellis, le explică părinților în ce măsură pot ajuta la creșterea toleranței la frustrare a copiilor lor, astfel încât aceștia să nu se lovească de problema intoleranței la frustrare la vârsta adultă. Ne naștem egocentrici, cu nevoia de recompensare imediată, deci cu toleranță scăzută la frustrare, iar în primii ani de viață gândirea noastră irațională stabilește ca fiind de neacceptat situații pe care, în realitate, le putem accepta.
Este deci important pentru copii să înceapă să experimenteze de timpuriu sentimente precum disconfortul sau neplacerea, sub forme pe care să le poată înțelege și să le poată integra benefic în dezvoltarea lor, deoarece de astfel de sentimente se vor lovi tot restul vieții lor. Este firesc, dată fiind toleranța lui scazută la frustrare, ca un copil să țipe și să plângă pentru că nu primește o jucărie, dar dacă nu o va primi va învăța că poate să trăiască și fără ea și că supărarea nu este o achiziție prea valoroasă. Nu este usor sa dezvolți toleranța la frustrare a anui copil, dar acest lucru îi va fi extrem de util la vârsta adultă (www.rebtinstitute.org).
Pentru preadolescenți și adolescenți, cele mai eficiente forme de intervenție in scopul schimbării rezistentei lor la frustrare rămân psihoterapiile cognitiv-comportamentale respectiv educația raţional-emotivă și comportamentală, care permit copiilor să înțeleagă procesele și tiparele lor cognitive, astfel încât să identifice distorsiunile și cognițiile iraționale și să le prelucreze într-o formă cât mai rațională. Astfel, în cadrul acestor terapii se poate învăța, printre altele, cum să-ți gestionezi starea de frustrare, cum să-ți ajustezi așteptările, astfel încât ele să nu fie nerealiste, și cum să înțelegi că, de fapt, tocmai aceste așteptări nerealiste cauzează starea de frustrare. Există zeci de exerciții promovate ca fiind utile pentru creșterea rezistenței la frustrare:
- exerciții de expunere, care pun elevul în situații generatoare de frustrare, precum cozile interminabile, tachinările etc.;
- exerciții de evaluare a diferitelor forme de frustrare, folosind diferite scale de măsură, precum intervalul 1-10, pentru o apreciere a lor cat mai corectă;
- exerciții de dezvoltare a unor comportamente care să amelioreze efectele frustrării în anumite situații, astfel încât timpul sa nu mai fie perceput ca fiind pierdut.
Însă una dintre cele mai eficiente tehnici de lucru în psihoterapia cognitiv-comportamentală, ca formă de intervenție asupra cognițiilor iraționale, o reprezintă modelul ABC, inițiat de Ellis în 1962 și dezvoltat ulterior de alți psihologi și psihoterapeuți, precum Aaron Beck (inclusiv Ellis i-a adus ulterior completari importante). Componentele acestuia explicate prin prisma comportamentului agresiv, sunt:
A (activating events) – evenimentul activator, care poate poate fi de tip situatie externa – eveniment de viata sau sau de tip situaţie interna/subiectiva – emotii, factori biologici, comportamentali etc.
Exemplu: Am luat o notă mică, fapt pentru care un coleg mi-a spus că sunt un prost.
B (beliefs) – cognițiile, gândurile persoanei respective urmând componentei A, elementul activator; ele putând fi, dupa cum am menționat anterior, raționale sau iraționale.
Exemplu cogniție irațională: Nu sunt în stare de nimic.
Exemplu cogniție rațională: Ma voi stradui mai mult.
C (consequences) – consecinţele procesului cognitiv: comportamente, răspunsuri afectiv-emoționale, psihofiziologice/biologice.
Exemplu emoție disfuncțională, ineficientă:: furie, vinovatie, rusine, chiar anxietate, depresie.
Exemplu emotie functionala: dezamagire, regret, ingrijorarea, supararea, tristetea).
Ulterior, Ellis a transformat modelul ABC în modelul ABCDE, adaugand alte doua componente:
D (disputing) – disputarea: restructurarea cogniţiilor irationale: Ce efect au aceste convingeri asupra mea? Ma ajuta sau nu? Sunt convingeri sustinute de argumente logice? Ce trebuie facut pentru a le modifica?
E (effective/eficient) – noul efect: asimilarea unor noi cognitii eficiente, functionale si raţionale, in locul celor disfunctionale si irationale.
Copiii cu intoleranţă scăzută la frustrare riscă să devină adulţi agresivi, cu dezadaptare socială. Actualmente peste 75 % dintre elevi din cauza tensiunii în şcoală şi în familie acuză tulburări în sfera emoţională.
Distorsiunile cognitive accentuează vulnerabilitatea persoanei la evenimente negative de viață, favorizând interpretările exagerate și catastrofizante ale acestora. Studiile realizate cu copiii și adolescenții agresivi (Trip & Bora, 2014) au indicat faptul că restructurarea cognitivă este o componentă eficientă în tratamentul reducerii frustrării. Această abordare presupune schimbarea gândurilor prin examinarea dovezilor care le-ar susține, examinare realizată într-o manieră extrem de structurată.
Etapele utilizate pentru realizarea acestui lucru se pot învăța pe dinafară și apoi pot fi aplicate în situații din viața de zi cu zi, astfel încât copilul devine capabil să facă față frustrării fără ajutor susținut. În acest sens, se oferă o deprindere pe termen lung, la care copilul poate apela pentru a face față unor puternice emoții negative care pot apărea pe parcursul anilor. Restructurarea cognitivă are ca și scop adoptarea unui mod de gândire realistă și nu neapărat gândire pozitivă, fapt pentru care încurajează modificarea emoțiilor negative prin schimbarea convingerilor nerealiste.
Bibliografie
Bandura, A., – ,,Social Foundation of Thought and Action: A Social-Cognitive Theory, Englewood Cliffs, NJ: Prentice Hall, 1986.
Bandura A. (1973). ”Aggression: a social learning analysis”, N-Y: Prentice-Hall, Englewood Cliffs.
Balica M., Fartuşnic C., Horga I., Ionescu, M. Jigău, M., Liiceanu A., & Mărutescu A. (2006).,Rezultatele cercetării de teren -Violenta în şcoală”, Bucureşti: Ed. Alpha.
Benga. O, Băban A., Opre A., (2015). ,, Strategii de prevenție a problemelor de comportament”, Edituta ASCR, Cluj –Napoca.
Bora H.C., (2011).,,Educație rațional emotivă și comportamentală pentru cadre didactice”, Editura Universității din Oradea, Oradea.