Teoria inteligențelor multiple a apărut relativ recent în învățământul românesc. Deși a fost destul de cercetată și discutată, puțini dascăli o cunosc și mai puțini o folosesc pentru stabilirea tipului de inteligență a elevului. Rigiditatea programei de învățământ, timpul scurt alocat fiecărui conținut, rapiditatea cu care se cere parcursă materia, și așa destul de încărcată, nu lasă loc profesorului de la clasă pentru o aplecare mai atentă asupra fiecărui copil, asupra modului în care el ar putea învăța mai bine sau asupra domeniului în care el ar putea excela. La toate acestea contribuie și numărul mare de elevi din fiecare clasă, mai ales din clasele primare, unde se formează competențele de bază și comportamentele de învățare.
Cuvântul „inteligență” își găsește în psihologie mai multe definiții, una dintre ele fiind:
„Inteligența se relevă a fi aptitudinea intelectuală generală a individului uman de a sistematiza și apoi utiliza achizițiile anterioare în situații problematice noi, modificând în mod necesar semnificația funcțională a elementelor cunoașterii, în scopul realizării a unui echilibru optimal la situațiile noi și mereu variabile ale mediului”. (V. Oprescu, apud Țuțu, 2014).
Până la teoria lui Gardner, inteligența era considerată ca fiind generală, susținând aptitudinile umane. Howard Gardner a publicat în 1983 lucrarea Frames of mind, care promovează existența unei noi forme de inteligență, proprie fiecărei persoane în parte, diferențiată după personalitatea, aptitudinile și gândirea fiecăreia.
Ideea de inteligență fixă, care să poată fi cuantificată prin coeficientul de inteligență este contestată. Fiecare persoană are un anumit talent, o înclinație către ceva, către un domeniu de activitate sau către mai multe domenii înrudite, astfel încât inteligența poate fi împărțită în multiple părți componente.
Teoria lui Gardner implică talentul sau chemarea unor persoane către un domeniu, către o meserie. El pleacă de la ideea că aceste disponibilități ale elevilor, diferitele moduri în care se manifestă, trebuie manipulate încă din clasele primare, pentru dezvoltarea optimă a acestora. Astfel, este specificat că dascălii au un rol deosebit de important în identificarea tipurilor de inteligență a elevilor și în valorificarea acestora.
„Inteligența este abilitatea de a rezolva probleme sau de a crea produse, valorizate de una sau mai multe culturi”. (Gardner, apud Sion, 2014).
Spre deosebire de inteligența generală, măsurată coeficientului de inteligență, inteligențele multiple fac referire la dezvoltarea relațiilor cu ceilalți (inteligența interpersonală) sau la cunoașterea de sine (inteligența intrapersonală). H. Gardner prezintă mai multe tipuri de inteligență, altele față de cea matematică sau cea lingvistică, care sunt în vizorul dascălilor în permanență în școala zilelor noastre. Astfel, avem de-a face cu inteligența muzicală, inteligența spațial-vizuală, inteligența spațial-kinestezică sau inteligența naturalistă.
Avantajele teoriei lui Gardner sunt legate de faptul că elevii sunt încurajați să-și dezvolte aptitudinile și abilitățile deținute, care ar trebui identificate de către dascăli. Gardner însă nu dorește identificarea acestora prin teste și metode folosite de obicei pentru testarea inteligenței. Acest lucru ar însemna încadrarea copiilor în aceleași tipare din care teoria inteligențelor multiple și autorul ei încearcă să-i scoată. Identificarea inteligenței sau inteligențelor fiecărui elev ar trebui să se facă natural, prin participarea acestuia la activități practice.
„Școala ar trebui să permită individului să atingă obiectivele profesionale și personale care corespund evantaiului propriu de inteligențe”. (Sion, 2014).
Fiecare persoană are un mod propriu de a învăța, de a rezolva o problemă. Nu toți ajung la rezolvarea unei probleme pe aceleași căi, lucru care nu este deloc greșit. Încurajarea găsirii diferitelor căi pentru rezolvarea de probleme, de orice tip ar fi ele, se consituie în unul din avantajele metodei lui Gardner. Învățarea centrată pe elev, pe persoană, implicarea activă a subiectului în învățare, precum și dezvoltarea personală a fiecăruia sunt alte avantaje care pot fi amintite.
Motivația fiecăruia dintre elevi este foarte importantă pentru procesul de învățare. Cunoașterea capacităților acestora și recurgerea la metode particularizate pentru dezvoltarea lor, contribuie la creșterea motivației. Particularizarea metodelor de lucru, procedeele alese, în funcție de gândirea și modul de lucru al elevilor este benefică pentru trasarea concretă a liniilor individualității persoanelor. Ieșirea din tiparele universale ale succesului și alegerea unor căi noi pentru reușită poate duce la creșterea stimei de sine, implicit la succes.
„Metodele diferite au un rol determinant în teoria inteligențelor multiple, conform căreia nu toți elevii nu gândesc la fel, de aceea efectele pozitive ale folosirii lor sunt sistematic amintite de Gardner. Un efect important este acela că elevii, văzând că profesorul poate expune, explica un conținut în mai multe forme, sunt încurajați la rândul lor, să gândească în propria lor formă conținutul respectiv. ” (Sion, 2014).
Printre limitele teoriei lui Gardner se numără: modul de identificare al tipului de inteligență, specific fiecărui copil (presupune un timp îndelungat), efectivele mari de elevi din clasele din zilele noastre, greutatea realizării unei lecții centrate pe fiecare elev în parte, timpul pe care ar trebui să-l petreacă cu fiecare elev în parte, timp care, din păcate, nu prea există.
Oricât de mare ar fi atracția pe care pe care o reprezintă această teorie pentru dascăli, care parcă aduce o lume de poveste și de basm în clase, nu putem să nu observăm că, din nefericire, această lume este una utopică, cel puțin deocamdată.
Cu toate că se pune accentul pe rolul dascălilor și al școlii în aplicarea acestor teorii, sistemul de învățământ nu lasă loc pentru metode alternative. Programa de învățământ este încă ticsită, mai ales la clasele primare, disciplinele de învățământ nu sunt încă adapatate nevoilor, aptitudinilor elevilor, abilităților lor, ci sunt toate, la grămadă, predate tuturor. La clasele gimnaziale și de liceu, în locul orientării spre cariera potrivită, timpul școlar este plin cu materii uneori „de prisos”, care îngreunează programul elevilor, le irosesc timpul și capacitățile.
„ Plecând de la ideea că toți suntem diferiți în spirit, cât și inteligență. Gardner consideră că educația cea mai eficientă este cea care pleacă de la premisa acestei diferențe, nu cea care o ignoră, în numele unui etalon, sau standard cu care trebuie să ne confruntăm, pentru a ne ocupa locul în lume sau societate. Așadar, programele educaționale, metodele de învățământ și formele de evaluare trebuie să țină cont, în designul și organizarea lor, de diferențele existente între indivizi și să le ofere posibilități de dezvoltare.” (Sion, 2014).
Concluzionând, teoria inteligențelor multiple a lui Gardner aduce opt inteligențe în locul uneia generale, niciuna dintre cele opt nefiind mai importantă decât celelalte. Fiecare persoană se naște cu anumite capacități și abilități care sunt dezvoltate dacă sunt descoperite la timp și dacă se lucrează în școală conform acestora. Deținerea uneia dintre inteligențe nu exclude deținerea și alteia, unele fiind chiar înrudite. Ieșirea din tipare și obținerea succesului pe căi diferite este unul dintre conceptele moderne care se încearcă a se implementa în școli, implicarea activă a subiectului în procesul lui de învățare fiind modalitatea de obținere a optimului funcțional al individului.
Bibliografie
Sion, Grațiela. (2014). Psihologia dezvoltării. București: Editura Fundației România de mâine.
Țuțu, Mihaela Corina. (2014). Psihologia personalității. București: Editura Fundației România de mâine.
Yestoeducation. (2016). Teoria inteligențelor multiple – când fiecare zboară cu aripi diferite, găsit la adresa yestoeducation.wordpress.com/2016/03/13/inteligentele-multiple/.