„Teatrul n-are a face nici cu vreo clădire anume, nici cu un text, nici cu actorii, nici cu forme sau stiluri. Esența teatrului se află într-o formă de mister numită CLIPA DE FAȚĂ.” (Peter Brook) În acest context, doresc a sublinia rolul teatrului/ tehnicilor discursive în „clipa de față”/ în viața unui școlar, a unui profesor de astăzi. Mijloacele moderne ale tehnologiei ocupă locul lecturii. Acestea au rolul lor, deși specialiștii (Ciubotaru A.D & Mihailovici E, 2003, p. 172) susțin efectele nocive asupra dezvoltării creierului, cauzate de utilizarea lor în exces. De aceea, mai ales noi, învățătorii, trebuie să redefinim actul didactic potrivit tinerei generații.
Un mijloc didactic foarte eficient din acest punct de vedere este acela de valorificare în mod formativ dar și terapeutic a unor tehnici discursive și teatrale cum ar fi: jocuri de completare a cuvântului cu imaginea/ obiectul, mișcarea scenică, comunicări în care să uzăm de nonverbal, paraverbal astfel încât să putem crește șansele de reținere a mesajului unui text.
Fiecare elev învață în ritmul său, aspect de care trebuie să ținem seamă, de aceea lectura expresivă îmbinată cu elemente teatrale, folosire de marionete, imagini, mișcare, tonuri diferite pentru exprimarea diverselor stări, sunt aspecte ce optimizează ascultarea activă și participarea cu interes a elevilor. De asemenea, elevii înșiși pot folosi aceste tehnici pentru a demonstra înțelegerea textului în defavoarea unei povestiri orale, simple care solicită o redare din memorie a conținutului unui text. „Printre argumentele utilizării păpușilor în cadrul activităților didactice se pot enumera următoarele:
- orientează atenția și astfel favorizează procesul de învățare;
- dau viață unui text greoi, pe care elevii cu mari dificultăți reușesc să-l înțeleagă;
- sunt obiecte comune și plăcute elevilor;
- accesibilizează conținuturile făcându-le atractive pentru elevi, indiferent de nivelul lor cognitiv;
- favorizează lucrul în echipă, atât între copii, cât și elev-cadru didactic etc.
Păpușile se pot introduce în orice moment al lecției, de regulă este suficient să ocupe perioade scurte de timp, dar se poate ajunge până la întreaga oră dacă servește eficientizării comunicării didactice, însușirii conținuturilor într-o manieră atractivă, crearea ocaziei de însușire a unor valori morale, estetice, sociale” (Ciobotaru & Mihailovici, 2003, p. 124).
Educația copiilor devine vie prin activitățile artistice, deoarece atunci când sentimentele sunt antrenate în învățare, cunoștințele se rețin mai rapid și mai profund în memorie. De aici vine și ideea că atunci când se învață cu plăcere uitarea nu intervine. De la acest aspect al educației simțurilor, foarte important, la pașii pe care fiecare copil trebuie să-i facă în mod individual și conștient în învățare, am reflectat și am găsit soluții în folosirea unor tehnici discursive și teatrale cu elevii mici. Exprimarea dramatică, jocurile de rol, scenetele le provoacă elevilor interes, satisfacție, implicare emoțională și curiozitate. Ele cultivă bunul gust și asigură latura formativ-estetică a educației. Am ales ca elevii să coopereze, desfășurând activități pe echipe pentru ca a-și valorifica experiențele anterioare, construind altele noi și, mai ales, să remedieze anumite lacune în scriere și exprimare liberă.
Elevii de astăzi sunt foarte atrași de nou, de tehnologia care să le incite interesul pentru cunoaștere, să le răspundă la curiozitățile pe care le au față de lumea care îi înconjoară. Lecțiile trebuie să se desfășoare într-un cadru de empatie și interes, cadrul didactic trebuie să-și organizeze astfel activitatea didactică încât elevii să dovedească o învățare activă. În acest sens, curriculumul face referire la folosirea jocului, pentru că asigură înțelegerea conceptelor și exprimarea liberă a sentimentelor personale, a diverselor jucării (marionete, mijloace didactice) pentru că stimulează spontaneitatea și creativitatea elevilor, dar și utilizarea coordonatelor comunicării sub toate aspectele cu rol deosebit în optimizarea învățării.
Tehnicile discursive și teatrale, respectiv dialogurile, monologurile, dramatizările, jocurile de rol, interpretările teatrale coroborate cu mișcare scenică și improvizație îi determină pe micii școlari să fie buni ascultători, observatori la ideile, gesturile și mimica, tonul vocii celor din jur (colegi, profesor), pentru a putea fi activi atât pentru a înțelege mesajul transmis, cât și pentru a putea să participe la discuția deschisă, la argumentările pe care le pot avea și la controlul emoțiilor care îi ajută să fie flexibili în comunicare. Într-adevăr sunt tehnici împrumutate din arta actorului, însă și activitatea didactică este o artă. Astfel, atât profesorul, cât și elevii folosesc aceste tehnici cu mult succes. Pentru elevi, utilitatea acestora demonstrează stimularea gândirii, atenției, creativității, memoriei, imaginației, voinței și motivației, ascultarea activă la un nivel mai ridicat, spontaneitatea și spiritul de echipă. Pentru profesor, tehnicile discursive și teatrale, îi conferă posibilitatea să obțină o atmosferă de lucru plăcută în clasă, relația învățător – elev să fie una democratică, bazată pe cooperare, colaborare și ajutor reciproc.
În desfășurarea lecțiilor, am observat că elevii se exprimă mult mai clar, mai frumos și corect. Dramatizările au fost din ce în ce mai creative, improvizațiile – tot mai inedite. Lucrul în echipe cât mai divers ales şi, implicit, dificultatea lor de a se acomoda cu un altul, după un anumit număr de experienţe au pus în evidenţă imaginația creatoare, improvizația, valorificând fiecare propriile informații și experiențe, adică beneficiul personal pe care un copil poate să-l obţină dintr-o învăţare oferită de el însuşi, colegilor săi. Un elev „mai puțin creativ” înregistrează performanţe superioare după ce a lucrat în echipă „învăţând” cu alți colegi.
Exemplu de bună practică: Tehnică teatrală cu păpuși marionete – păpușa Curioasa, Criticul, Isteața, Generoasa, Înțeleapta.
Obișnuirea elevilor cu prezența acestor păpuși în cadrul unor secvențe de lecție.
Păpușa Curioasa – verificarea cunoștințelor, poate pune întrebări pentru fixarea cunoștințelor. Isteața– găsește soluții inedite pentru rezolvarea unor situații problematice.
Criticul – evaluarea unor lucrări, face aprecieri la activitate, astfel eventualele critici cu privire la activitatea elevilor nu sunt percepute ca jignitoare.
Generoasa – emite argumente pro față de personajele/ acțiunile textului evidențiind aspectele pozitive ale textului.
Înțeleapta – va găsi mesajul/ învățătura unui text sau proverbe care reliefează ideea esențială a textului.
Surse bibliografice
Ghid pentru învățători, Maria Ilișanu, Ed. Rotipo, Iași, 2017
Valorificarea tehnicilor discursive și teatrale în ciclul primar – aplicații pentru clasa a II-a, (lucrare proprie de disertație) coord., conf.univ.dr. A Hobjilă, 2019