Tehnica jocului de fotbal reprezintă ansamblul procedeelor motrice specifice, executate corect, eficient și economic, prin care jucătorul rezolvă situațiile de joc în atac și în apărare, în conformitate cu regulile și cerințele tactice ale competiției. Altfel spus, tehnica cuprinde totalitatea acțiunilor individuale cu și fără minge, prin care fotbalistul controlează, transmite, protejează sau recuperează mingea, contribuind la realizarea obiectivelor echipei.
Alexe, la rândul său, defineşte tehnica drept un ansamblu de procedee specifice ca formă şi conţinut, folosit în scopul practicării cu randament maxim a unui joc sportiv, în concordanţă cu cerinţele jocului competiţional.
Folosirea procedeelor tehnice se referă în egală măsură atât la manevrarea obiectului de joc cât şi la deplasările jucătorilor în teren în vederea efectuării acestor manevrări. Prin tehnica jocului de fotbal se înţelege ansamblul mijloacelor specifice în formă şi conţinut prin intermediul cărora jucătorii realizează, pe de o parte, acţiunile cu mingea (controlul şi circulaţia acesteia), iar pe de altă parte manevrele (cu şi fără) necesare acţionării şi cooperării eficiente, raţionale, în vederea atingerii scopului urmărit.
Tehnica jocului de fotbal, ca în orice joc sportiv, constituie fundamentul pe care se dezvoltă şi se perfecţionează jocul. Practicarea jocului nu va putea fi efectuată până când jucătorii nu-şi vor însuşi deprinderi corecte de a lovi, prelua şi conduce mingea, practicarea care să le permită rezolvarea sarcinilor de joc.
Importanţa factorului tehnic se reflectă şi în influenţa pe care o exercită asupra celorlalţi factori şi în special al factorului tactic, care este determinat în foarte mare măsură de stăpânirea la perfecţie a tehnicii.
Tehnica reprezintă factorul principal al jocului de fotbal, mijlocul prin care se manevrează obiectul de joc şi prin care se execută deplasarea în teren a jucătorilor, atât fără minge, cât şi cu minge, în vederea practicării jocului.
Tehnica, prin evoluţia ei, stă la baza pregătirii fizice şi tactice, ele condiţionându-se reciproc, dezvoltându-se unele pe baza celorlalte.
Metodologia învăţării şi consolidării tehnice are ca suport pregătirea fizică, care la rândul ei tinde din ce în ce mai mult să fie antrenată prin mijloace tehnice, astfel încât, în condiţiile în care, teoretic, tehnica este constant factorul prim al jocului, în procesul de antrenament pregătirea fizică şi tactică se dezvoltă succesiv. Acest lucru permite şi favorizează continua dezvoltare a unui factor prin
intermediul celorlalţi, asigurând evoluţia jocului.
Corelaţia tehnicii cu pregătirea fizică se subliniază prin aceea că toate aptitudinile fizice – viteză, forţă, rezistenţă şi îndemânare – se constituie ca şi componente structurale ale actului tehnic, conferindu-i acestuia o valoare calitativă
Prin modul lor de execuţie, dar mai ales prin utilizarea lor, procedeele tehnice au totdeauna o motivare tactică, conturându-se în acest fel noţiunea de tehnică tactizată, care evidenţiază caracterul global al celor doi factori şi care vine să întregească tehnica 3s. Odată constituită calitatea tehnică bazată pe o dezvoltare fizică corespunzătoare şi o încadrare tactică logică, realizarea tehnicii de joc este condiţionată de factorul psihic.
Aspectul psihic ce influenţează tehnica se referă la condiţiile de adversitate şi agresivitate ale adversarului, de evoluţia scorului, starea terenului de joc şi nu în ultimul rând, influenţa spectatorilor.
Sistematizarea tehnicii jocului de fotbal
Elementele tehnicii – lovirea mingii cu piciorul, cu capul, preluările – apar rareori izolate în joc, de regulă ele se execută în deplasare şi în condiţii de luptă cu adversarul. Această activitate simultană – mişcarea fizică şi manevrarea concomitentă a mingii – se influenţează reciproc, totuşi, în timpul jocului, alergarea se efectuează şi fără manevrarea mingii, însă este determinată de condiţiile specifice desfăşurării acţiunilor de joc.
Din cele relatate, reiese că în jocul de fotbal distingem noţiunile de element tehnic (de bază) şi procedeu tehnic. Prin elementul tehnic de bază înţelegem forma generală a mişcărilor prin care se acţionează în manevrarea mingii în raport cu sarcinile jocului şi cu regulamentul lui.
Procedeele tehnice reprezintă concretizarea şi adaptarea la diferitele situaţii specifice jocului a elementelor de bază ale tehncii jocului. Spre deosebire de elementele tehnice de bază, care au un caracter general abstract şi valabil numai ca structură generală a mişcării, procedeul tehnic are un caracter concret de execuţie. Exemplu:
- lovirea mingii cu piciorul – element tehnic de bază cu caracter general abstract
- lovirea mingii cu şiretul plin din mişcare – procedeu tehnic, deoarece
- concretizează ideea pe care vrem să o exprimăm, este, cu alte cuvinte, o noţiune concretă.
În tehnica jocului de fotbal, ca de altfel în toate jocurile sportive, procedeele tehnice sunt cunoscute sub două aspecte: simple şi complexe.
Procedeele tehnice simple au un caracter relativ invariabil fiind executate în condiţii aproape identice în ceea ce priveşte poziţia iniţială, izolat de joc (în cadrul învăţării şi perfecţionării) şi mai rar în joc, în cadrul unor acţiunii individuale, în momentele fixe ale jocului.
Procedeele tehnice complexe apar în condiţiile concrete de joc, unde procedeul tehnic îşi pierde caracterul invariabil, determinat fiind de condiţiile mereu schimbătoare care impun variaţii de ritm, , inlitudine, întreruperea execuţiei procedeului întrerupt şi continuarea acţiunii folosind altul. Ca urmare a ridicării măiestriei tehnice până la perfecţiune, pe parcursul executării procedeelor tehnice apare o notă personală mai accentuată în executarea unui anumit procedeu, această notă personală purtând denumirea de stil, el se datorează particularităţilor jucătorului privitoare la: tipul de activitate nervoasă superioară, calităţile motrice sau cele de ordin morfologic. Uneori stilul reprezintă variante noi ale unui procedeu tehnic şi,,datorită eficacităţii şi utilizării lui tactice, este preluat şi de alţi jucători.
Caracteristicile tehnicii jocului de fotbal
Tehnica nu trebuie înţeleasă ca ceva de sine stătător, ci legată de procesul de joc în interdependenţa cu celelalte componente ale jocului, fiind subordonată scopului principal al jocului – obţinerea victoriei.
Tehnica trebuie să fie „ştiinţifică”, deoarece ea se bazează pe anumite laturi ale ştiinţelor _ fiziologie, bio-mecanică – se perfecţiionează permanent având un caracter „evolutiv”, determinat de perfecţionarea continuă a jocului, are un caracter „dinamic”.
Tehnica are un „caracter individual”, determinat de executarea actului tehnic specific fiecărui individ, caracterizat de:constituţia fizică, conformaţia morfologic poziţia centrului de greutate;nivelul de motrocitate; structura psihică, din toate aceste caracteristici rezultând profilul tehnic individual al fiecărui jucător în parte.
În evaluarea execuției procedeelor tehnice, se ține cont de mai multe aspecte esențiale:
- Poziția corpului și a segmentelor acestuia înainte de începerea mișcării sau în diferite momente ale executării;
- Modul de acțiune și coordonare a forțelor pe parcursul mișcării;
- Traiectoria și amplitudinea mișcării realizate;
- Ritmul, viteza și tempoul de execuție.
Toate aceste elemente contribuie la corectitudinea, eficiența și calitatea procedeului tehnic.
Tehnica are caracter „polivalent” – acţiuni de atac şi apărare. Sistematizarea tehnicii se referă la complexitatea mişcărilor pe care le execută jucătorii cu minge şi fără minge în timpul desfăşurării jocului.
În tehnica jocului, deosebim elemente tehnice – forma generală a mişcării – şi procedeul tehnic – concretizarea şi adaptarea la cerinţele jocului (modului de execuţie) a elementelor tehnice de bază.
Procedeele tehnice în joc pot fi „simple sau complexe”, cele simple având un caracter relativ invariabil, fiind executate în condiţii aproape identice în ceea ce priveşte poziţia iniţială, execuţia propriu-zisă şi poziţia finală, pe când cele complexe apar în condiţiile concrete de joc, unde procedeul tehnic îşi pierde caracterul invariabil, determinat fiind de condiţiile mereu schimbătoare care impun variaţii de ritm, intensitatea şi amplitudinea, întreruperea precedeului început şi continuarea acţiunii folosind altul.
Ca urmare a ridicării măiestriei tehnice până la perfecţiune, pe parcursul executării procedeelor tehnice apare o notă personală mai accentuată în executarea unui procedeu tehnic, această notă personală purtând denumirea de stil. El se datorează particularităţilor jucătorului privitoare la:calităţile psiho-motorice;calităţile morfologice (tip constituţional); tipul de activitate nervoasă superioară.
Uneori stilul reprezintă variante noi ale unui procedeu tehnic şi datorită, eficacităţii lui, este preluat şi de alţi jucători.
Legată de această sistematizare, mai apare noţiunea de „capacitatea tehnică” care defineşte eficacitatea manifestării deprinderilor tehnice în cadrul jocului şi în condiţiile de joc pe care o are jucătorul. Conţinutul capacităţii tehnice este complex, cum ar fi: aptitudinile fizice (viteză, forţă, rezistenţă, îndemânarea); deprinderi tehnice specifice jocului;gândirea tactică; procesele psihice. Procesele psihice favorabile şi gândirea tactică – componente de bază ale capacităţii tehnice – generează energia şi forţa psihică care fac ca jucătorul să acţioneze cu randament maxim în joc.
În cadrul jocului, capacitatea tehnică se manifestă pe trei direcții principale: aptitudinea de a selecta tehnicile potrivite, abilitatea de a aplica tehnica în scop tactic și capacitatea de a exprima tehnica eficient în interacțiunea cu adversarul. Selectivitatea se referă la capacitatea jucătorului de a alege soluţia tehnică cea mai indicată de rezolvare a unui moment din joc.
Tacticizarea tehnicii impune utilizarea deprinderilor tehnice în scopul unui câştig tactic, iar capacitatea de exprimare tehnică în lupta cu adversarul se referă la soluţiile optime utilizate de jucător în derutarea adversarului sau în contraatacarea acţiunilor acestuia. Această capacitate reprezintă nota esenţială a tehnicii de joc, de nivelul şi calitatea ei depinde randamentul tehnicii de joc.
Bibliografie
1. Grosser, M. & Barsch, C. – Einführung in die Sportbiomechanik
– Analiză biomecanică a mișcării, criterii tehnice și aplicabilitate în sport.
2. Bompa, T. & Haff, G. – Periodization: Theory and Methodology of Training
– Principii de dezvoltare a competențelor tehnice și coordonare motrică.
3. Rink, J. E. – Teaching Physical Education for Learning
– Strategii de predare-evaluare în Educația fizică, inclusiv evaluarea mișcării și a tehnicii.
4. Cratty, B. J. – Perceptual and Motor Development in Children
– Dezvoltarea capacităților motrice și evaluarea performanței motorii.
5. Magill, R. A. – Motor Learning and Control: Concepts and Applications
– Teorii privind învățarea și controlul motor, criterii pentru execuția tehnică.
6. Siedentop, D., & Tannehill, D. – Developing Teaching Skills in Physical Education
– Abordări pentru evaluare și feedback privind tehnica în Educația fizică.