Ce este, în fond, zgomotul, sunetul, audibilul? Din punct de vedere științific și fiziologic, sunetul nu este altceva decât o senzație produsă asupra analizatorului sau organului auditiv de către vibrațiile materiale ale corpurilor și transmise pe calea undelor acustice. Dar consider că sunetul nu se oprește la fi doar o componentă a receptivității, căci acesta se referă la a auzi, act care este mai mult decât vital: e nutritiv, hrănitor, conduce la formarea omului complet, din punct de vedere al cunoașterii lumii dintr-o perspectivă cuprinzătoare.
Astfel că, o să încep prin a-l contrazice puțin pe Valery, care vede natura doar ca o coagulare a zgomotelor pure. Într-adevăr, natura oferă poate cea mai variată gamă de sunete, pornind de la zgomotele emise de copacii bătuți de vânt sau cele emise de orchestra păsărească, până la zgomotele emise de animale, pași foșnind prin iarbă, ape curgând , de unde provin și onomatopeele de genul: pleosc, bâlbâdâc, pitpalac, vâj, zbârr, zdrang etc. Cu toate acestea, natura nu este doar sunet. Ea este și imagine, este miros, este atingere, deci intervin și a vedea, a mirosi, a atinge.
Pornind de la importanța sunetului, putem lua drept exemplu muzica, care este și artă, și știință a sunetelor considerate sub raportul melodiei, al ritmului și al armoniei. Potrivit istoriei muzicii, în paleolitic au apărut primele forme de ritm și constă în lovituri între pietre, lemne sau orice alte obiecte uzuale. Au fost concepute și imnuri de slăvire, din urlete și dansuri. Astăzi, aceste forme de manifestare sunt privite oarecum sceptic, deoarece ele erau limitate la sunete precare și destinate mulțumirii zeilor. Mai târziu, la greci, muzica ocupa centrul vieții pitagoreice. Ea este în același timp obiect de meditație pentru spirit și sacrament de puritate pentru suflet. Soră cu astronomia, muzica reglează mersul, ordinea și concertul planetelor. Ea însăși se rezumă la legile simple ale matematicii: patru cifre, tetraktys, sunt de ajuns pentru a traduce acordurile lirei ca și armonia sferei și dau cheia naturii veșnice. Sfera stelelor fixe și sferele stelelor rătăcitoare emit rostogolindu-se prin eter, sunetele cele mai melodioase care se pot închipui. Această armonie este prea îndepărtată pentru a ajunge până la pământ: doar un Pitagora o putea auzi, în extaz, în nopțile limpezi ale Italiei. Trecând apoi prin muzica Evului Mediu, a Renașterii italiene, a Barocului, a romanticilor , clasicilor, ajungem la muzica secolului nostru și realizăm că muzica, sub orice formă s-ar afla sau în orice perioadă prolifică ar exista, ne dăm seama de importanța și măiestria ei. Omul a trăit cu și prin muzică, iar dacă s-ar face un experiment prin care să eliminăm acest soi de artă magistrală din viețile noastre, majoritatea ar cădea în abisul existențial. Muzica trezește, vindecă, iar prin intermediul ei s-au dezvoltat și alte arte, cum ar fi dansul. Intrând mai în tema propusă, ajungem de fapt la concluzia că sunetul este aproape indispensabil, deși sunt cazuri fericite în care surzenia nu reprezintă o piedică (cazul lui Beethoven). Zgomotul contribuie la edificarea ființei umane, am văzut asta, vorbind despre muzică, dar contribuie și ușurarea vieții cotidiene, căci epoca modernă este una a spațiului și a zgomotului. La urma urmei, sunetul intră în mod involuntar în noi – corul zorilor, alarma mașinii, alarma telefoanelor, televizoarele pornite, pașii alergând spre locurile de muncă, claxoanele, bombele detonate etc. Cu toate acestea, există o diferență, puternică, dar nu întotdeauna observată, între ascultare și auz. Auzi burghiul pneumatic, deși ai prefera să nu asculți.
Asculți vocile copiilor tăi în locul de joacă, dar nu le poți auzi întotdeauna, dacă atenția nu e focusată pe acele voci. În mediile urbane, există de obicei un surplus de sunet – atât de mult, de fapt, încât devine adesea dificil să distingi vreun sunet.
Vocea umană produce, de asemenea, sunete, iar de calitatea și profunzimea vocii ne dăm cel mai bine seama când pătrundem în lumea teatrului. Vocea este principalul mijlocitor intre actor si public, principalul transmitator al nuantelor și devine un muschi. Trebuie antrenat, tonifiat, relaxat, hranit. Ajungând la muzica în teatru, îmi amintesc de formularea sintetică a lui Henri Muller- “Ceea ce nu se poate spune trebuie cântat”-parafrazând celebrul adagio al lui Wittgenstein: “Despre cee ace nu se poate vorbi, trebuie să se tacă.”Filosoful invită la tăcere, draaturgul la cântec, două substitute ale rostirii.
Foarte des auzim întrebarea: „La care dintre simțuri nu ai renunța niciodată?”. Desigur, răspunsul este subiectiv (muzicienii ar spune probabil auzul, pictorii văzul, doctorii, de asemenea, văzul), însă oare care este chiar cel mai indispensabil simț? Eu aș merge spre varianta văzului. Ochii, încă de mic copil, mi-au dezvăluit paradisul accesibil, adică lumea în splendoarea ei. Ei ne ridică din neant, din golul negru și caduce spre un receptacul transcendental, acela al lărgimii, vastității orizonturilor, al senzației de nemărginire și varietate. Însă și dacă aș pierde auzul, aș simți că-mi fuge pământul de sub picioare, căci sunetul e muzica vieții, la modul cel mai general. Viața, ca un gigant Homeric, are nevoie de muzică, de sunet, de armonie.
Zgomotul din sala de clasă poate fi privit printr-o perspectivă nuanțată, ca un indicator al dinamicii educaționale productive. Atunci când este menținut la un nivel moderat și are un caracter constructiv, acest „zgomot productiv” poate semnala implicarea activă a elevilor în procesul de învățare: discuții animate despre subiecte academice, schimburi de idei în cadrul proiectelor de grup, dezbateri constructive sau sesiuni de brainstorming. Asemenea interacțiuni sonore pot reflecta un mediu de învățare bazat pe colaborare, unde elevii își dezvoltă nu doar cunoștințele, ci și abilitățile sociale și creative prin comunicare directă cu colegii. Cu toate acestea, este esențial să existe un echilibru și o direcționare clară a acestei energii sonore către obiective educaționale concrete, diferențiind între zgomotul productiv care facilitează învățarea și cel care poate deveni perturbator.