Anul acesta școlar a venit cu o nouă provocare: predarea disciplinei matematică la două clase de elevi din învățământul vocațional, profil sportiv, specializarea volei-baschet, la una dintre aceste clase fiind și dirigintă.
În discuțiile de la începutul anului mi-au fost oferite foarte multe contraargumente cu privire la învățarea matematicii: ei sunt sportivi, deci la ce le trebuie lor matematică, unii dintre ei fac sport de performanță și au foarte puțin timp liber, așa că se vor canaliza spre materiile la care vor da bacalaureatul, alții au fugit de alte profiluri și specializări doar pentru a scăpa de matematică, unii au fost scoși la tablă în timpul școlii generale doar de câteva ori, așa că nu se pricep deloc la matematică, unii dintre ei nici măcar nu au susținut examenul de evaluare națională fiind corigenți la matematică și promovând abia în luna august. Și lista poate continua.
În plus, studiind lista cu mediile la matematică la examenul de Evaluare Națională, mi-am dat seama că există o paletă largă de note obținute, cea mai mică fiind nota minima – 1 și cea mai mare fiind în jurul notei 6,50.
După ce am desfășurat câteva ore de matematică folosind metode tradiționale la ambele clase, m-am hotărât să încerc să schimb puțin lucrurile. În timpul unei ore de matematică de la sfârșitul semestrului I am făcut la una dintre clase o lecție de recapitulare tradițională, iar pe clasa unde sunt dirigintă am dus-o în mediul familiar unde ei petrec cel puțin 2-3 ore în fiecare zi: pe terenul din sala de sport. Clasa A are 27 de elevi, iar clasa B are 28 de elevi, ambele având aceleași specializare.
La începutul orei am împărțiț clasele în trei grupe, după criteriul stilului de învățare dominant. Grupele au fost echilibrate, existând număr aproximativ egal de copii având stil de învățare practic și vizual.
La clasa cu predare tradițională elevii au primit pe grupe sarcini de a calcula arii, perimetre, a trasa grafice pentru funcții de gradul I și al II-lea îmbinate cu sarcini vizând valoarea de adevăr a propozițiilor.
La clasa unde elevii se găseau în sala de sport, elevii cu stil de învățare practic au fost puși să măsoare laturile terenului, să calculeze și să aproximeze arii și perimetre. Cei având stil de învățare vizual au folosit mingile pentru a experimenta trasarea graficului funcției de gradul I cu ajutorul a două puncte, conținut ce se regăsește în programa clasei a IX-a.
Pe elevii cu stil de învățare auditiv i-am antrenat într-un joc privind valoarea de adevăr a unor propoziții sau formule matematice spuse de un coleg, o bătaie a mingii reprezentând adevărat și două bătăi reprezentând fals.
Prin oferire voluntară, elevii au fost puși apoi să formeze în grupuri mai mici figurile geometrice cunoscute întâlnite în joc: triunghi, pătrat, dreptunghi, cerc și diferite tipuri de unghiuri, să experimenteze pase și aruncări la coș sub diverse unghiuri.
După această etapă, clasa a fost regrupată și împărțită din nou în cele două grupe specifice specializării: o grupă cu profil volei și una cu profil baschet. Rugându-i să-mi arate în mod practic o parte a unei ore de antrenament, i-am făcut să își dea seama că lovirea sau aruncarea mingii de volei sau baschet poate fi ilustrată printr-o parabolă ce reprezintă de fapt graficul unei funcții de gradul al II-lea, că unghiul sub care este lovită sau aruncată mingea poate fi calculat și în funcție de valoarea sa traiectoria mingii este diferită, că schemele tactice folosite în ambele jocuri reprezintă de fapt mici algoritmi matematici care nu pot fi decât rezultatul unei bune colaborări de echipă, că 1 secundă din timpul măsurat matematic face uneori diferența dintre victorie și înfrângere.
La sfârșitul orei, elevii de la ambele clase au primit un chestionar de satisfacție, la clasa A 25% dintre elevi au declarat ca ora a fost interesantă, iar la clasa B 78% dintre elevi au considerat ora interesantă. Elevii de la clasa A au declarat în chestionar ca și-ar dori și o altfel de oră de matematică, iar cei de la clasa B au notat la observații într-un procent mare că lecția din acea zi i-a făcut să descopere cât de prezentă este matematica chiar și în viața unui sportiv.
În chestionarul de la clasa B elevii au fost rugați să noteze aspectele care le-au plăcut cel mai mult în ora desfășurată și cele mai frecvente răspunsuri au fost :
- modul neconvențional (”altfel”) de desfășurare a orei;
- vizualizarea efectivă a aspectelor practice ce țin de trasarea graficelor;
- îmbinarea noțiunilor de matematică cu cele care țin de viața sportivă.
În următoarele ore am observat că interesul lor pentru matematică a crescut, unii dintre ei încercând singuri să găsească exemple practice ale noțiunilor matematice predate aplicabile în jocuri sau pe terenul de sport.
Deși când sunt asociate cele două domenii, prioritate o are înțelegerea sportului ca stimulator al sănătății fizice și intelectuale, încercarea de a aduce matematica în lumea elevilor mai puțin pasionați de studiul individual nu este un proiect imposibil de realizat. Matematica intervine în viața sportivilor și cu gestionarea eficientă a timpului, energiei și găsirea celor mai eficiente soluții.
Bibliografie:
1. Cerghit, I., Radu‚T., I., Vlăsceanu, L., ”Didactica”, E.D.P., Bucureşti 1993,
2. Seán Delaney, ”Integrating Mathematics and Physical Education”, UK, 2012
3. Ausubel, David; Robinson, Floyd, “Învăţarea în şcoală. O introducere în psihologia pedagogică”, Editura Didactică şi Pedagogicăţ, Bucureşti, 1981