Gândirea preşcolarului prezintă elemente situativ-concrete, elemente animiste. El nu poate anticipa prea mult, gândirea lui se desfăşoară concomitent cu activitatea, ceea ce îl face să nu poată prevedea rezultatele acţiunilor sale.
Studiile şi cercetările întreprinse au evidenţiat cele mai semnificative caracteristici ale intelectului preşcolarului. Astfel, gândirea preşcolarului este preconceptuală sau cvasiconceptuală, ea operând cu o serie de constructe care nu sunt nici noţiuni individuale, nici noţiuni generale.
După vârsta de 3 ani, inteligenţa depăşeşte faza simbolică, trecând la un alt substadiu: al intuiţiei simple (4-5, ani) şi al intuiţiei articulate sau semioperaţional (între 5/6-7/8 ani); de la 4 la 7 ani asistăm la coordonarea treptată a raporturilor reprezentative, deci la o conceptualizare în creştere, care va conduce copilul, de la faza simbolică sau preconceptuală până în pragul operaţiilor. Gândirea intuitivă este în progres faţă de gândirea preconceptuală sau simbolică, deoarece ea se aplică nu „figurilor individuale” ci configuratiilor de ansamblu, rămânând orientată în sens unic. Deşi intuiţia conduce la un rudiment de lo-gică, o realizează sub forma reprezentărilor şi nu a operaţiilor mintale. Astfel, deşi “intuiţia articulată” se apropie de operaţie şi, ulterior, se transformă chiar în operaţie, rămâne rigidă şi ireversibilă, nefiind încă o „grupare” propriu-zisă. Asemenea „gândirii simbolice de ordin preconceptual” din care derivă direct, gândirea intuitivă continuă, într-un anumit sens, inteligenţa senzoriomotorie, ea fiind un fel de acţiune executată în gând”.
Caracterul situativ-concret al gândirii derivă din faptul că aceasta este „încărcată” de percepţii şi reprezentări, de elemente neesenţiale, sugestive. Copilul clasifică şi generalizează pe baza unor criterii situaţionale, impresioniste, funcţionale şi nu raţional logice. L.S. Vâgotski şi D. B. Elkonin au evidenţiat, prin experimentele efectuate, caracterul concret, intuitiv şi orientarea practică a gândirii. Piaget consideră gândirea copilului preşcolar ca fiind preoperatorie, ea rămânând tributară ireversibilităţii perceptive. Copilul nu este capabil să treacă de la aspectele de formă, culoare, sesizate pe cale perceptivă, la surprinderea unor raporturi de invarianţă, permanenţă, a ceea ce este constant şi identic în lucruri, fenomene, precum: conservarea substanţei, greutăţii, volumului.
Progresul realizat pe planul gândirii se poate constata prin faptul că preşcolarul este capabil de a opera cu elemente categoriale, în baza unor generalizări elementare. Acesta poate grupa obiecte după formă, mărime, deci după unele criterii stabile, care însă nu sunt şi proprietăţile esenţiale ale obiectelor respective. Chiar aşa fiind, elementul de generalizare apare vizibil şi capacitatea de a opera cu asemenea elemente reprezintă un pas hotărâtor spre dezvoltarea gândirii abstracte.
Spre sfârşitul fazei preşcolarităţii, copilul devine capabil să clasifice obiectele după criterii mai abstracte, însă cu condiţia să fie obiecte şi fenomene legate de experienţa lui nemijlocită.
Pentru a progresa, gândirea are nevoie să iasă din egocentrismul din care s-a închis, măsurându-se cu a altuia. Treptat, preşcolarul va conştientiza faptul că gândirea altui copil este diferită de a sa, ceea ce-l face să înţeleagă că motivaţia sa particulară nu este singura posibilă. Copilul trece treptat să analizeze atent realitatea şi încearcă să imite lucrurile aşa cum sunt, construind : grădini, case, poduri, blocuri, etc., pe care le redă conform realităţii. În activitatea de joc ţine seama de partener, fiind capabil chiar de a-i juca rolul. Aceasta permite trecerea de la egocentrismul iniţial la reciprocitate.
Deşi gândirea preşcolarului face progrese însemnate, totuşi ea rămâne o gândire sincretică bazată pe relaţionarea mai mult sau mai puţin întâmplătoare a însuşirilor obiectelor şi nu după logica lor. Mai târziu, gândirea preşcolarului realizează cunoaşterea cu ajutorul unor opăeraţii logice, concrete, obiectuale, operaţii ce apar pe baza intuiţiei concrete desfăşurate mintal, dar care rămân în continuare legate de acţiunea cu obiectele. Astfel gândirea preşcolarului operează atât cu semne cât şi cu jucăriile cu care vine în contact. Specificul gândirii preşcolarilor se manifestă printr-o proprietate esenţială, aceea de a fi concret – intuitivă.
Bibliografie:
Golu P., Verza E., Zlate M., “Psihologia copilului”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,1970;
Nicola I. , „Tratat de pedagogie şcolară”, Editura Aramis, Bucureşti, 2000.