Pregătirea de forță la nivelul vârstei școlare a fost și rămâne pe mai departe un subiect controversat, de actualitate, aspectele pro sau contra fiind strâns legate de teama indusă de posibile accidentări sau cea referitoare la pericolul stopării premature a procesului de creștere și dezvoltare. În acest context sunt de luat în seamă rezultatele studiilor recente, care au demonstrează riscul scăzut al producerii de accidente la copii și juniori, iar antrenarea forței poate contribui în mod substanțial la prevenirea apariției acestora (Bompa T. O., 2001).
Este evident însă că utilizarea exercițiilor în vederea dezvoltării forței în diferite regimuri de lucru, încă de la vârste scăzute (8 – 9 ani), presupune respectarea regulilor metodologice. Astfel, este reținut că devine necesară și utilă în vederea dezvoltării analitice a sistemului muscular în același timp cu însușirea și formarea corectă a deprinderilor și/sau priceperilor motrice, folosirea încărcăturilor reduse, raportate la greutatea corporală: 30% între 11 – 13 ani, 70% între 13 – 14 ani, iar peste aceasta vârstă se pot folosi încărcături ce depăşesc greutatea corporală.
De asemenea, este recomandat ca pentru dezvoltarea capacității de forță în cazul copiilor, să fie utilizate mijloace cu caracter general bazate pe propria greutate corporală prin scop, obiective și ipoteze își propune să contribuie la perfecţionarea metodologiei de dezvoltare a forței în lecția de educație fizică din învățământul gimnazial, prin verificarea practică a eficienţei metodei pliometrice, utilizând exerciţii din şcoala săriturilor, parcursuri aplicative cuprinzând exerciții specifice dezvoltării forței, exerciții de dezvoltare fizică armonioasă specifice gimnasticii.
Scopul, obiectivele și ipotezele își propun să contribuie la perfecţionarea metodologiei de dezvoltare a forței în lecția de educație fizică din învățământul gimnazial utilizând exerciţii din şcoala săriturilor, parcursuri aplicative cuprinzând exerciții specifice dezvoltării forței, exerciții de dezvoltare fizică armonioasă specifice gimnasticii. Totodată, acest studiu are drept scop activitatea concretă de selecţionare a unor mijloace cu un grad crescut de eficienţă şi în concordanţă cu particularităţile individuale de vârstă și apartenență la o anumită categorie de gen ale elevilor în vederea îmbunătățirii indicilor de manifestare a forței la elevii din învățământul gimnazial.
Obiectivul scopului dezvoltarea capacității de forță prin diferite parcursuri aplicative și exerciții de dezvoltare fizică în lecţiile de educaţie fizică ale preadolescenților, în cazul acesta, elevi de clasa a VII-a.
Dezvoltarea forţei generale folosind mijloacele din gimnastică, respectiv, complexele de exerciţii cu obiecte și parcursurile aplicative, dozate şi diferenţiate în funcţie de particularităţile individuale își vor dovedi eficiența în dezvoltarea forţei generale în veriga specifică de dezvoltare a acestei calităţi.
Locul şi durata experimentului. Experimentul s-a desfăşurat la două școli gimnaziale din mediul rural. Perioada de desfășurare a experimentului corespunde unui semestru.
Eșantionul de subiecți. La studiu au participat 44 de elevi, din clasa a VII-a. Atât grupa de control cât şi grupa experiment sunt relativ omogene din punct de vedere al pregătirii fizice, ambele fiind clase care au in programa şcolară ore de educaţie fizică, elevii fiind testaţi motric la începutul anului școlar.
Metodele destinate studiului: metoda studiului bibliografic, metoda observației, experimentul.
Desfășurarea experimentului. Exemple de exericiții concretizate în traseu aplicativ:
a) ghemuit;
• târâre pe un plan înclinat (bancă de gimnastică), folosind simultan braţele;
• mers cu sprijin pe palme şi picioare pe banca de gimnastică întoarsă aflată la înălţimea de 80 cm de sol;
• rostogolire înainte şi ghemuit pe plan inclinat;
• urcare pe frânghie (2 metri) şi ridicarea rapidă a picioarelor la piept (3 ori);
• mers în sprijin pe palme şi tălpi cu faţa în sus (7-8 metri);
• urcare pe lada de gimnastică, elan şi săritură pe frânghie cu balans;
• aterizare în zona marcată;
• urcare şi coborâre rapidă pe scara fixă;
• deplasare pe toată lungimea bârnei de gimnastică prin agăţare cu braţele şi picioarele.
b) stând;
• deplasarea în echilibru pe o bancă de gimnastică cu transportul unei mingi medicinale;
• lupta cocoşilor cu un partener;
• târâre pe braţe şi picioare pe distanţa de 5 metri printr-un tunel;
• ridicarea unei bănci de gimnastică sprijinită cu un capăt pe scara fixă la înălţimea de 1,5 metri până la nivelul umerilor, urmată de 3 extensii rapide ale brațelor care împing în bancă şi coborârea acesteia pe sol.
Metodele destinate studiului: metoda studiului bibliografic, metoda observației, experimentul, teste și măsurători.
Rezultatele. De exemplu, la săritură în lungime fără elan (de pe loc) este o probă specifică evaluării relaţiei dintre capacitatea de forţă şi cea de viteză la nivelul membrelor inferioare, proiectarea corpului, ca urmarea executării acesteia, făcându-se pe orizontală cât mai departe de locul de plecare. Valorile medii ale rezultelor obţinute de subiecţi la această probă sunt prezentate prin comparaţie.
Analiza rezultatelor au condus la următoarele constatări:
Asemănător celor prezentate anterior, şi în acest caz toţi subiecţii, fără a lua în calcul aparteneţa la o grupă sau alta, respectiv în funcție de gen, şi-au îmbunătăţit indicii de manifestare a forţei în regimul vitezei, comparativ cu momentul iniţial. Astfel, subiecţii grupei de exeriment au realizat o performanţă mai bună cu 14 cm în cazul băieţilor şi 8 cm în cazul fetelor (de la 185 la 199 cm şi de la 172 la 180 cm), în timp ce aceleaşi categorii de subiecţi componenţi ai grupei de control îmbunătăţirea a fost de 7 cm la băieţi şi 6 cm la fete (de la 184 la 191 cm, respectiv de la 169 la 175 cm). Se observă foarte uşor că performanţele subiecţilor din grupa experimentală sunt superioare celor din grupa de control, din calculul diferenţelor reieşind o creştere în medie de 8 cm în cazul fetelor şi de 14 cm în cel al băieţilor. Şi în acest caz, evoluţia favorabilă la nivelul ambelor grupe poate fi pusă pe seama acumulărilor naturale specifice vitezei şi forţei la acesta vârstă, dar în ceea ce priveşte grupa de experiment şi datorită programului suplimentar de lucru propus.
Celor două măsurători, iniţială şi finală au condus la următoarele concluzii: pentru subiecţii din grupa experiment cât şi pentru cei din structura celei de control, valorile medii pentru acest indicator al dezvotării fizice, sunt foarte apropiate pentru fete şi uşor diferite în cazul băieţilor, aspect întărit şi de diferenţa mediilor (nesemnificativă în cazul fetelor şi diferenţiată în cazul băieţilor) şi de abaterea standard, ale căror valori se află în intervalul 6.40-6.75 pentru fete şi 7.02-6.90 pentru băieţi, ceea ce demonstrează o împrăştiere scăzută a rezultatelor.
Concluzii
Prin programul grupei experimentale s-au îmbunătăţit rezultatele şi la probele de:alergare de viteză pe 50 de metri, săritura în lungime fără elan şi săritura pe verticală, probe specifice de evaluare a capacităţilor de forţă şi viteză şi a combinaţiilor dintre acestea.
Todată, programul utilizat a influențat și parametrii dezvoltării fizice exprimați prin înălțime, greutate și elasticitatea cutiei toracice (perimetrul toracic în repaus și expirație).
Creşterea valorilor indicilor de manifestare ai calităţilor de forţă-viteză, care contribuie la îmbunătăţirea vitezei în toate formele ei de manifestare, demonstrează că introducerea metodei combinării regimurilor de contracţii musculare în lecţiile de educaţie fizică ale elevilor din ciclul gimnazial se constituie, alături de optimizarea volumului şi a intensităţii mijloacelor de forţă-viteză, în acţiuni pozitive, eficiente în orice moment al anului şcolar.
Bibliografie
• Dragnea, A., (2000), Teoria educației fizice și sportului, Editura Cartea Școlii, București
• Dragnea A., (1984) Măsurarea şi evaluarea în educaţii fizice şi sport, Bucureşti – Ed. Sport – Turism
• Bompa, T., (2001), Dezvoltarea calităților biomotrice – periodizarea, Editura Ex Ponto;