Strategii și mijloace didactice adaptate predării online

Criza sanitară determinată de pandemia COVID 19 ne-a influențat experiențele personale și deopotrivă pe cele  profesionale. Școala și cadrele didactice, au resimțit impactul negativ al acestei crize, prin alterări semnificative la nivelul tuturor palierelor de funcționare. Pentru învățământul preuniversitar transferul în mediul virtual al cursurilor s-a dovedit a fi mai mult decât o provocare temporară, ne a afectat profund ritmul, dar mai ales eficiența activităților de predare-învățarea-evaluare. Această realitate însă nu ne-a dezarmat și nici nu ne-a șubrezit motivația pentru a păstra calitatea actului educațional.

Încă din luna martie, 2020 a apărut întrebarea: cum trebuie să ne proiectăm și desfășurăm activitatea astfel încât să facilităm o educație eficientă? Altfel spus, putem păstra sau, de ce nu, crește calitatea actului educațional dacă continuăm să ne desfășurăm activitatea în mediul virtual?

Una dintre primele probleme apărute a fost care modalitate de lucru ar fi mai eficientă: asincron sau sincron. Activități didactice derulate asincron –sunt activități didactice care susțin si consolidează principalul avantaj al educației online, și anume caracterul său flexibil. Activitățile nu se derulează în timp real, iar elevii nu accesează în același timp materialele transmise/ postate. În schimb, ei pot parcurge conținuturile și rezolva sarcinile de lucru, în mod cu adevărat flexibil, atunci când programul propriu le permite. Mai mult și foarte important, activitățile derulate asincron permit studenților să parcurgă în ritm propriu conținutul cursului, beneficiind în același timp și de un ghidaj și un feedback autentic, oferite de cadrul didactic. Activități didactice derulate sincron –sunt secvențe didactice în care interacțiunea cu și între studenți apare în timp real. Reprezintă una din opțiunile cele mai frecvente atunci când un cadru didactic ia decizia sa facă tranziția la cursuri livrate online. Cadrul didactic și elevii interacționează în timp real, cadrul didactic poate transmite mesaje atât verbal cât și nonverbal, poate recepta feedbackul nonverbal al elevilor și își poate adapta modul de predare în funcție de acesta, face  posibilă  crearea mai rapidă a unei comunități reale de învățare.

În predarea online este destul de dificil pentru profesor pentru a găsi cele mai eficiente strategii și mijloace didactice datorită mai multor factori: dispozitivele folosite de elevi (telefon, laptop, tabletă), conexiune slabă a internetului în mediu rural.
Învățământul la distanță desemnează o nouă experiență de învățare, în absența relaționării față în față cu elevii, în contextul fizic al clasei, trecem printr-un proces de adaptare, flexibilizare și meta-învățare. Astfel, exersăm alături de elevi și suntem modele pentru elevi pentru a ne îmbunătăți exact acele laturi pe care le cere viitorul.

Platforma G Suite ne pune la dispoziție cadrul virtual în care putem comunica cu elevii (inclusiv cu părinții) sub forma propunerilor de teme sau proiecte, cu conținuturi adecvate programei și planificărilor didactice, cu posibilitatea de a stabili termene de predare a proiectelor sau de a oferi feedback-uri de modelare a performanței. Platforma reprezintă, în această perioadă „altfel”, modalitatea prin care transmitem elevilor noștri mesajul de normalitate și educație în orice condiții.

Implicarea resurselor digitale în procesul educațional, care să corespundă nevoilor și particularităților grupului de elevi, este o adevărată provocare. Materialele încărcate pe platformă trebuie sa corespundă timpului alocat de 40 de minute. Practica online de până acum ne-a oferit situații variate, în care strategiile didactice au devenit, cumva, mai flexibile. Orientarea generala a strategiei este determinata de accentul pus pe învățare, nu pe predare. Folosirea, în mod preponderent, a unor strategii didactice de tip interactiv-participativ şi metacognitiv îl plasează pe cel care învață în centrul procesului instructiv-educativ, stimulându-l să se implice efectiv în derularea activităților teoretice şi aplicative, valorificând spiritul lui de inițiativă, independență și potențialul creator, solicitând capacitățile sale de investigare  În timpul orei propriu zise materialul este explicat și discutat cu elevii.

O alegere pedagogică și didactică potrivită pentru elevi presupune rezolvarea problemelor reale prin sarcini care implică elevii în activități colaborative, care, la rândul lor, îi duce spre dezvoltarea conținuturilor pentru a identifica soluții care vor fi prezentate în fața întregii clase.

Acestea sunt trăsăturile predării și învățării bazate pe proiecte, o metodologie care sprijină dezvoltarea de competențe mai mult decât altele datorită faptului că implică utilizarea unor materiale autentice care oferă suficiente informații pentru ca elevii să se poată focaliza asupra unei probleme.

Metoda proiectului am aplicat-o cu succes la multe clase folosind aplicația thinklink. Rezultatele muncii elevilor au fost impresionante. Îmbinând cunoștințele informatice cu informația istorică în realizarea proiectului, elevul a învățat să învețe. Pentru consolidarea informatiei sunt folosite diverse aplicații: padlet, coogle it, thinklink. Aplicația cooglle it oferă posibilitatea conceperii unor hărți conceptuale care pot fi folosite în activitatea de predare, consolidare, dar și evaluare.

Bibliografie
1. www.ubbcluj.ro/ro/infoubb/noua_pedagogie_universitara/
2. cis01.ucv.ro/DPPD/STRATEGII%20DE%20INSTRUIRE_final.pdf
3. scoalagimnazialaluncapascani.ro/wp-content/uploads/2015/01/Innovative-approaches-to-teaching.pdf
4. www.alegetidrumul.ro/uploads/calificari/162/Materiale%20didactice/IX_XII_Strategii%20didactice%20in%20mediul%20online_prof.GheorgheC1.pdf

 

prof. Manuela Săvulescu

Colegiul Tehnic General Gheorghe Magheru, Târgu-Jiu (Gorj) , România
Profil iTeach: iteach.ro/profesor/manuela.savulescu

Articole asemănătoare