Copiii cu autism sunt mai predispuși să aibă o tulburare de anxietate decât alții. Anxietatea afectează foarte mult persoanele care au autism. Aproximativ 40% dintre tineri – și până la jumătate dintre adulți – îndeplinesc criteriile clinice ale unei tulburări de anxietate. Prin comparație, 7% dintre copii și 19% dintre adulții din populația generală au o tulburare de anxietate, conform statisticilor de sănătate ale guvernului SUA. Copiii cu TSA simt multe dintre aceleași griji și temeri ca și copiii care se dezvoltă obișnuit.
Dar copiii cu autism s-ar putea, de asemenea, să se îngrijoreze sau să se simtă stresați din cauza lucrurilor care sunt mai puțin îngrijorătoare pentru copiii cu dezvoltare tipică. Acestea includ lucruri precum:
- mici întreruperi ale rutinelor lor sau noile senzații pe care le simt în corpul lor,
- situații sociale nefamiliare sau imprevizibile,
- situații în care este greu să știi ce gândesc sau simt ceilalți
- propriile gânduri și sentimente, mai ales atunci când acestea provoacă simptome fizice nefamiliare sau neplăcute,
- lipsa accesului la interesul lor special.
Modul în care copiii cu TSA își exprimă îngrijorarea sau anxietatea poate fi dificil de observat deoarece se aseamănă mult cu caracteristicile comune ale autismului – stimularea, interesele speciale și rezistența la schimbările de rutină. De asemenea, din cauza faptului că persoanele cu autism au dificultăți în utilizarea limbajului, dificultăți în a-și recunoaște propriile gânduri, și sentimente anxioase, ei nu pot spune întotdeauna că se simt anxioși. În schimb, este posibil să observăm o creștere a comportamentului provocator. Rodgers şi colab. (2019) sugerează că simptomul cheie al tulburării de anxietate include intoleranta la incertitudine. O astfel de intoleranță se manifestă prin emoții negative și cognitive, reacții colerice la situații necunoscute. Acești copii întâmpină dificultăți în adaptarea la rutina zilnică, în interacțiunile sociale și în gestionarea stimulilor senzoriali. Prin urmare, este esențială aplicarea unor strategii eficiente pentru reducerea anxietății și facilitarea integrării școlare. Acest articol prezintă metode bazate pe dovezi pentru crearea unui mediu predictibil, oferirea sprijinului emoțional și social, adaptarea mediului școlar și personalizarea procesului educațional.
Copiii cu autism percep mediul în mod diferit, majoritatea copiilor având sensibilități intense. Fiecare dintre sensibilitățile senzoriale ale copiilor cu autism diferă de la una la alta. Unii ar putea fi deranjați de lumină, iar alții s-ar putea simți deranjați de sunete. Prin urmare, se recomandă adaptarea mediului școlar pentru sensibilitățile senzoriale ale acestor copii: reducerea stimulilor care pot provoca disconfort – evitarea zgomotelor puternice, lumina fluorescentă intensă sau materialele care pot cauza iritații tactile, utilizarea căștilor antifonice sau a jucăriilor senzoriale – acestea pot ajuta la reducerea suprasolicitării senzoriale, permiterea pauzelor senzoriale – un copil care devine agitat poate beneficia de o pauză pentru a se mișca sau pentru a folosi obiecte senzoriale.
După cum s-a menționat la începutul articolului, copiii cu autism au dificultăţi în înţelegerea mediului lor şi deseori se supără atunci când sunt confuzi sau se confruntă cu o schimbare în rutină. Prin urmare, primul lucru de luat în considerare este crearea unui mediu previzibil și a unei rutine. Deși educatorii au nevoie de flexibilitate pentru a introduce noi activități și unități pe tot parcursul anului școlar, copiii cu autism se descurcă cel mai bine atunci când este urmărită o rutină consecventă de fiecare dată când intră în sala de clasă. Ei par să experimenteze mai puțina anxietate cu privire la „ce urmează” dacă ştiu exact ce se aşteaptă de la ei şi au o rutină specifică de urmat.
Pe lângă o rutină stabilită, Blubaugh și Kohlmann au remarcat îmbunătățiri semnificative la copiii cu autism care beneficiază de programe vizuale în mediul școlar. Programele vizuale sunt instrumente esențiale pentru copiii cu autism în mediul școlar, deoarece le oferă claritate, predictibilitate și sprijin în procesul de învățare. Aceste programe utilizează imagini, pictograme, simboluri sau texte scurte pentru a ajuta copiii să înțeleagă mai bine sarcinile, regulile și rutina zilnică. Practic, acest orar vizual descompune activitatea unei ore în pași simpli, reprezentați prin simboluri, astfel încât elevul cu autism să observe de la început ce se așteaptă de la el.
Un alt aspect pe care ne concentrăm atunci când avem la clasă elevi cu autism este comunicarea cu aceștia. Comunicarea eficientă cu copiii cu autism necesită o abordare personalizată, adaptată nevoilor și nivelului lor de înțelegere. Dificultățile pot varia de la întârzieri în vorbire până la absența totală a limbajului verbal, dar există strategii eficiente pentru a facilita interacțiunea. Specialiștii recomandă folosirea unui limbaj clar și simplu: fraze scurte și concise, evitarea propozițiilor lungi și complicate, ton calm și constant (un ton blând și previzibil reduce anxietatea), evitarea figurilor de stil – expresiile abstracte, glumele și ironia pot fi dificil de înțeles.
Chiar și cu o rutină, un program vizual, utilizarea unui limbaj simplu și alte modificări ale mediului școlar, elevii cu autism pot avea totuși zile mai grele. Este important, prin urmare, ca profesorul să fie familiarizat cu problemele de comportament care pot apărea și strategiile prin care copilul se liniștește. Colaborarea cu părinții și terapeutul copilului cu autism este recomandată în acest sens. Unii copii au nevoie doar să audă un cuvânt cheie, sau o reamintire a unui întăritor pe care încearcă să-l câștige, să fie redirecționați înapoi la un comportament adecvat. Alții au nevoie de un loc linistit pentru a se calma sau pentru a merge la o scurta plimbare. Alții au nevoie de mai mult sprijin, cum ar fi întinderea pe un covor de sală de gimnastică pentru câteva minute, sau presiune asupra corpului (ca un masaj). Presiunea adâncă poate reduce tensiunea elevului și elevul se poate reorienta asupra sarcinii. Pentru ca profesorul să răspundă corect nevoilor copilului este nevoie de o abordare în echipă.
Reducerea anxietății copiilor cu autism în mediul școlar necesită o abordare proactivă, care include structura clară, sprijinul emoțional, adaptarea mediului și utilizarea tehnicilor de comunicare adecvate. Prin înțelegerea nevoilor fiecărui copil și aplicarea strategiilor potrivite, putem crea un mediu incluziv, în care aceștia să se simtă în siguranță și să aibă succes.
Bibliografie
1. Colette de Bruin, Give me 5 – Dă-mi o mână de ajutor . Pedagogie modernă pentru lucrul cu persoane autiste, Ed. Fides, Iaşi, 2008.
2. Groft-Jones M. and Martin E (2006). Strategies for Teaching Children With Autism in Physical Education.
3. Iarocci, Grace & McDonald, John. (2006). Sensory Integration and the Perceptual Experience ofPersons with Autism. In: Journal of Autism and Developmental Disorders. 36(1):77-90. February2006.S2227
4. Mostafa, Magda. (2003). Accommodating Autistic Behaviour in Design through Modification of theArchitectural Environment, Doctoral Dissertation, Department of Architectural Engineering, CairoUniversity
5. Mureşan C., Autismul Infantil, Structuri Psihopatologice şi Terapie Complexă, Editura Presa Universitară Clujeană, 2004
6. Popovici D. V. , Strategii de comunicare augmentativă și alternativă pentru copiii nonverbali, Editura Universătății din București, 2016