Copiilor le va plăcea literatura dacă și dascălilor le va plăcea să o predea, dacă vor găsi suficiente și atractive modalități de a cunoaște și a recunoaște frumosul din textul liric sau epic, luând în calcul atât nivelul de înțelegere, cât și cel al experienței în receptarea lui. Voi prezenta câteva idei pentru stimularea copiilor în acest sens, privind receptarea valențelor basmului, povestirii, poeziei, ghicitorilor, proverbelor, dramatizărilor și numărătorilor.
Literatura pentru copii, ca parte a literaturii generale, aduce cu sine multe simboluri şi valenţe estetice specifice vârstei mici. Modul de receptare este cel mijlocit, de aceea efectul intervenţiei didactice este preponderent coordonat de educator.
Din metodicile studiate, s-a constatat că modalităţile de stimulare a receptării textului literar sunt lectura, povestirea, repovestirea şi dramatizarea, la care se adaugă şi o serie de metode interactive, cum ar fi cubul, cvintetul, explozia stelară, bula dublă şi altele. Prin construirea acestui cadru educativ, copilul va putea comunica mai corect şi mai expresiv, va putea recepta frumosul din alte texte sau din exprimările verbale, va fi el însuşi creator de asocieri inedite, construcţii lexicale şi semantice neobişnuite, ghicitori, povestiri ale copiilor, poezii etc.
Voi împărtăşi din experienţele didactice pentru a reliefa cele afirmate mai sus şi am să încep cu povestirea, care deşi a fost deseori teoretizată şi expusă în practică, ea capătă valenţe maxime în momentul în care este atent aleasă şi utilizată. Avem ca exemplu povestea „Muzicanţii din Bremen”de Fraţii Grimm pe care am redat-o copiilor de la grupa mare, încercând să folosesc un limbaj expresiv, adaptat personajelor, să nuanţez dialogul şi în plus, am mânuit figurine pe băţ în timp ce se derulau evenimentele (un măgar, un căţel, un motan şi un cocoş). Menţionez că grupa aceasta de copii are o predilecţie pentru ascultarea/ lecturarea/ vizionarea poveştilor, fapt care-mi uşurează munca la clasă.
O altă experienţă didactică este cea a fabulelor şi a povestirilor morale pe care o desfăşor cu predilecţie în cadrul Domeniului Om şi Societate. Folosesc pentru aceasta o carte ilustrată cu fabule cu animale, adaptată ciclului preşcolar şi “Povestirile” lui Lev Tolstoi, care aduc în plus pe lângă tonul moralizator, un soi de gingăşie, blândeţe prin modul în care sunt ilustrate personajele. Aici utilizez cu succes metoda cvintetului sau bula dublă, a doua pentru reliefarea caracteristicilor personajelor prin comparare (fapte bune, fapte rele).
Pentru memorizări, încerc să selectez poezii sau fragmente din poezii conforme cu vârsta şi nivelul de înţelegere a textului versificat, aici fiind cunoscut faptul că descrierile frecvente şi versul alb sunt mai accesibile copiilor care se apropie de şcolaritate, decât celor mici (nivel I). Pentru memorarea mai uşoară şi fără să se instaureze plictiseala, propun copiilor după câteva repetări, să completeze versul cu rimele care finalizează fiecare rând din poezie sau jocul “Intrebare şi răspuns”, în care le spun primul vers, iar ei răspund cu al doilea, şi tot aşa, până repetăm toată poezia. Altă variantă este aceea în care le citesc versuri din poezia audiată, cu greşeli intenţionate sau inversiuni de cuvinte, îndemnându-i să fie buni “detectivi” şi să descopere unde e greşeala. Modalităţile acestea de memorare, crează buna dispoziţie pentru că sunt prezentate ca jocuri care stimulează atenţia, receptivitatea şi gândirea în ansamblu, nu ca tehnici mnezice rutiniere. Voi recomanda şi câteva poezii care sensibilizează şi sunt şi atractive pentru copii, ca să nu mai vorbim de valoarea lor literară: „Copilăria”, Maxim Gorki, „Ce anotimp?”, Anatol Ciobanu, „Măicuţa”, Grigore Vieru, „Fluturii”, Elena Farago, „Cântec de leagăn”, Vitalie Filip, „Noapte bună”, Constantin Dragomir, „De ziua mamei” Elena Farago, „Copilărie”, Ana Blandiana, „Creion”, Tudor Arghezi, „Cartea”, Virgil Carianopol, „Alfabetul”, Tudor Arghezi, „Bunica și chibriturile”, de Marin Sorescu, „Ninigra și Aligru”, de Nina Cassian, „Cartea lui Apolodor”, Gellu Naum, etc.
Copiilor le plac deosebit de mult ghicitorile, dar pentru receptarea şi înţelegerea mecanismului cognitiv specific, a fost nevoie de exerciţiu. Am îmbinat metodele clasice cu cele moderne, trecând de la audierea lor, concursul „Cine ştie, câştigă!”, la crearea de ghicitori, întâi prin intermediul jocului didactic “Jocul întrebărilor”, apoi prin întreceri de creaţie, unde am ales împreună prin vot cea mai bună ghicitoare. Jocul întrebărilor se desfăşoară cu toată grupa, fiecare copil alegând un jeton, având un obiect/ o fiinţă/ un fenomen pe care nu-l arată celorlalţi, copiii fiind nevoiţi să-l ghicească prin întrebări care răspund la Da sau Nu (ex. Este un animal domestic? Este mare? Locuieşte în coteţ? etc.). Le-am mai explicat înainte, că obiectul din ghicitoare se ascunde, astfel că noi trebuie să-l descoperim din text/poezie şi să fim atenţi la descriere.
Numărătorile şi recitativele sunt utilizate frecvent, fie ca parte a zilei, în cadrul unei tranziţii între activităţi, fie când alegem un partener de joc, ca element ludic, fie când ne deplasăm spre masă sau dormitor. Copiilor le place să se joace, iar aceasta nu înseamnă că trebuie să ne rezumăm la joaca propriu-zisă cu jucării, ci putem folosi si acea joacă distractivă cu structuri ritmate. In plus e o modalitate de a transforma efectuarea unor rutine în ceva plăcut şi de a menţine un tonus pozitiv pentru copii şi educatoare.
Proverbele şi zicătorile au fost o provocare pentru copii, mai ales pentru că fiind produse ale experienţei umane, sunt mai greu de înţeles şi tradus în termeni inteligibili, apropiaţi ca experienţă de viaţă pentru copiii preşcolari. Pentru aceasta e nevoie de abilitatea educatorului care prin întrebări poate să conducă gândirea copilului şi să traducă textul în experienţe apropiate acestuia. Aici am folosit metoda ciorchinelui, unde în centru am avut cuvântul care înglobează noţiunea de proverb, “înţelepciune” din popor, iar pentru proverbe am utilizat imagini care să ilustreze o experienţă cunoscută de copii. Recunoscând elementele din imagine, ei au putut să extragă ideea esenţială a textului (în textul “unde-s mulţi, puterea creste, se vorbeşte despre unire”) şi să de-a alte exemple de întâmplări similare din experienţa proprie. Elementele ludice au fost extragerea proverbelor, ca text scris în capsule de plastic de la ou kinder, potrivirea imaginilor cu textul pe flipchart în dreptul unei săgeţi care pornea de la cuvântul-cheie (înţelepciune), numărători pentru alegerea următorului jucător. Copiii din grup aveau rolul de moderatori, ajutând sau întărind răspunsurile şi alegerile făcute de cel ales. Valorificarea acestei activităţi s-a realizat şi prin raportarea la proverbele ştiute ori de câte ori se observă în grup vreo experienţă asemănătoare, înlocuind astfel ineficienta „dădăceală”.
Aş vrea să închei argumentarea cu referire la dramatizările copiilor, născute din nevoia lor de a exterioriza experienţele acumulate, folosindu-se de expresivitatea limbajului dialogat. Această comunicare este una cu sine, prin care copilul îşi proiectează şi îşi rezolvă propriile conflicte ce vin din exterior. Iată cum valenţele dramatizării se extind mult peste domeniul Limbă şi comunicare. Se pot dramatiza pasaje scurte din poveste, asa cum am făcut cu povestea „Moş Ion Roată şi Unirea”, de Ion Creangă, după receptarea textului şi aşezarea cronologică a imaginilor sau toată povestea aşa cum am antrenat copiii la povestea „Ridichea uriaşă”, încercând să-i determin să dialogheze, creând replici scurte, dar sugestive pentru scenele şi personajele respective.
Mai trebuie menționate câteva scenete şi piese de teatru la care ar trebui să ne raportăm: „Şoricelul şi păpuşa”, de Alecu Popovici, „Elefănţelul curios”, de Nina Cassian, „Trandafirii roşii”, de Zaharia Bârsan, „Făt-Frumos şi Păcală”, de Horia Furtună, „O întâmplare cu mult haz la o margine de iaz”, de Dorel Sibii, „Întoarcerea Zânei minunilor pe pământ”, de Valentin Silvestru.
De responsabilitatea cu care realizăm aceste activităţi depinde educaţia viitorului cititor, felul în care îi trezim dragostea de a lectura şi de a percepe frumosul.
Bibliografie
1. * * * – Curriculum Național pentru educatie timpurie, MEC, 2019;
2. Breben Silvia, Goncea Elena, Ruiu Georgeta, Fulga Mihaela – Metode interactive de grup-ghid metodic, Editura Arves, 2002;
3. Breben Silvia, Ruiu Georgeta, Gongea Elena – Activităţi bazate pe inteligenţe multiple, Editura Reprograph, Craiova, 2005;