În capitolul 3 al cărții Leadership și management educațional. Teorii și practici actuale (2015), Tony Bush analizează rolul liderilor în conceperea și îndeplinirea obiectivelor, care ar trebui să fie ,,creatori de obiective” și ,,lideri de obiective” (Cheng, 2002 apud Bush, 2015). Cheng (2002, apud Bush, 2015) este de părere că pentru a promova calitatea, liderii trebuie să folosească următoarele două strategii: dezvoltarea misiunii și obiectivelor instituționale adecvate; conducerea membrilor spre împlinirea obiectivelor, implementarea planurilor și programelor și atingerea standardelor.
Importanța directorului de unitate școlară și, în general, a managementului, crește pe măsură ce sistemul școlar se descentralizează. Directorul este cel care decide dacă măsurile de reformă ajung sau nu acolo unde trebuie, adică la profesori sau la elevi. Tot mai mult, calitatea educației oferită de școală depinde de calitatea managementului din școala respectivă, în care directorul reprezintă promotorul schimbărilor. Procesul schimbării nu este deloc ușor. Fiecare individ preferă certitudinea și siguranța, deci orice schimbare poate fi privită cel puțin cu suspiciune. Acest lucru se întâmplă și în cazul directorilor de școală și personalului didactic din acea unitate. Unii directori sunt deschiși schimbării, adoptând multiple măsuri pentru ca instituția școlară să evolueze, alții sunt mai rezervați și preferă să meargă în continuare pe aceeași linie, manifestând teamă pentru nou.
Strategia formulată de Cheng (2002, apud Bush, 2015) – conducerea membrilor spre îndeplinirea obiectivelor, implementarea planurilor și programelor și atingerea standardelor – promovează strânsa colaborare dintre lider și ceilalți membri ai instituției, canalizarea eforturilor și intereselor pentru asigurarea calității instituției educative.
Implicarea și participarea membrilor unei organizații în procesul decizional sunt condiții esențiale atât ale trecerii de la un management centrat pe control la unul ce are la bază angajamentul implicativ, cât și ale dezvoltării instituționale și, implicit, ale construirii unei culturi organizaționale axată pe inovație și schimbare. În acest sens, comunicarea și motivația pot fi considerate condiții necesare pentru implicarea și participarea persoanelor, grupurilor și organizațiilor la procesele și relațiile educaționale. Într-o instituție școlară, deciziile importante ar trebui să fie luate cu o participare cât mai mare a personalului care va fi afectat de decizia respectivă, deoarece numai astfel pot fi obținute implicarea și mobilizarea tuturor părților interesate la realizarea ei concretă.
În general, directorii au foarte multe probleme administrative de rezolvat (reparații curente, obținerea sponsorizărilor pentru dotări etc.), neglijând uneori lucrul cel mai important pentru care se află în școală: acela de a asigura calitatea învățării. Școala implică grija față de copii și responsabilitatea pentru dezvoltarea lor într-o societate democratică. Directorului îi revine sarcina de a crea oportunități astfel încât reflecția și investigarea să devină parte integrantă a activității sale și a colectivului de cadre didactice pe care îl coordonează. Astfel, directorul se angajează continuu într-un dialog cu ceilalți agenți educaționali – cadre didactice, elevi, părinți.
Așa cum sugerează și strategia enunțată anterior, pentru a promova calitatea, directorul școlii trebuie să implice ceilalți angajați în luarea deciziilor, în propunerea de programe și planuri de acțiune, valorizând relațiile de la egal la egal, și nu sub forma șef-subalterni. De cele mai multe ori, decizia optimă poate fi identificată numai după consultarea și implicarea în procesul decizional a părților interesate (elevii, părinții, administrația locală, alte grupuri și instituții etc.). Participarea acestora în atingerea standardelor determină o înțelegere a schimbării și familiarizarea mai rapidă cu noile sisteme și proceduri, precum și eliminarea multor bariere în calea schimbării, care pot fi induse prin necunoaștere, nesiguranță, existența unui deficit de participare.
Managerii școlari au responsabilitatea de a căuta în mod constant oportunități de îmbunătățire pentru fiecare proces și serviciu oferit de școală. Pentru realizarea obiectivelor școlii, efortul individual trebuie concentrat și transformat în efort colectiv, chiar dacă unele scopuri individuale diferă de scopul comun. Participarea actorilor principali în procesul de luare a deciziilor și implementarea lor valorizează capitalul intelectual și abilitățile practice ale celor implicați, facilitându-se atingerea obiectivelor propuse și întărindu-se sentimentul de apartenență la organizație.
Cheia implementării planurilor și atingerea standardelor propuse o reprezintă buna comunicare și planificarea acțiunilor. Comunicarea eficace conduce la acțiunile și rezultatele dorite, creând un climat de încredere reciprocă.
În lumina considerentelor mai sus menționate, se poate afirma că într-o instituție școlară colaborarea dintre lider și angajați este esențială. Directorul trebuie să conducă angajații spre împlinirea obiectivelor, implementarea planurilor și programelor și atingerea standardelor, oferindu-le toate resursele și încrederea necesară. Atunci când fiecare ține cont de părerea celuilalt, iar între membrii instituției se dezvoltă relații de încredere, solidaritate, ajutor reciproc și bună comunicare, șansele de a atinge țintele propuse cresc considerabil. De asemenea, liderul trebuie să dețină capacitatea de a stimula permanent colegii de cancelarie, de a motiva întreb personalul, de a inspira pe toți cei din jur, de a reduce orice disconfort și capacitatea de a eficientiza colaborarea. Cu alte cuvinte, directorul este membru al unui grup, ilustrează cultura organizațională și etosul școlii respective și reprezintă, împreună cu ceilalți, valorile și principiile unei instituții.
Bibliografie
Bush, T. (2015). Leadership și management educațional. Teorii și practici actuale. MintRight Inc.