Stereotipurile sunt foarte puternice, iar impactul lor poate fi determinat atât pentru percepţiile cât şi pentru relaţiile noastre. Se pune, astfel, întrebarea cum putem să scăpăm de ele și dacă putem să le modificăm. Contrar lucrărilor care subliniază impactul stereotipurilor în tratamentul datelor, anumiţi autori au scos în evidenţă un fenomen sub numele de diluţie.
Este vorba de tendinţa subiecţilor de a se îndepărta de aşteptările lor stereotipe atunci când trebuie să judece un individ despre care ei deţin informaţii fără vreo valoare reală. Conform teoriei echităţii, pentru a elimina prejudecăţile, discriminarea şi conflictele intergrupuri ar fi suficient ca resursele materiale să fie distribuite echitabil (Austin, 1966, apud Bourhis, 1997). Atunci când partajul echitabil al resurselor elimină în mare parte competiţia intergrupuri, justiţia socială rămâne soluţia cea mai susceptibilă de a reduce ostilitatea intergrupuri conform teoriei conflictelor reale. Prin urmare, partajul echitabil al resurselor într-o societate dată este cea mai eficientă măsură de a diminua prejudecăţile şi discriminarea.
Cu toate acestea, partajul inegal al puterii, statutului şi al resurselor este o constantă ce caracterizează majoritatea relaţiilor intergrupuri. Cercetările demonstrează că, în plus, categorizarea socială „ei/noi” este suficientă pentru a declanşa prejudecata şi discriminarea, în ciuda absenţei conflictelor reale dintre grupurile sociale.
Psihologii din domeniul social au propus trei abordări susceptibile de a atenua într-o oarecare măsură stereotipurile, prejudecăţile şi discriminarea. Cele mai cunoscute strategii care pot demonta aceste fenomene sunt:
• Socializarea critică a subiecţilor, care reprezintă o strategie costisitoare, globală, de termen mediu şi lung, dar foarte influentă. Aceasta presupune ca mediul social integrator să producă proiecte sistematice de remodelare a atitudinilor membrilor societăţii în vederea reconfigurării unor atitudini specifice „sănătoase” cu privire la teme problematice ale socialului, şi care să se întemeieze pe discernământ social. Prin discernământ social se înţelege capacitatea achiziţionată de subiect de a evalua în mod critic contextul şi de a alege, pe baza reperelor valorice produse de societatea respectivă, conduita pe care trebuie să o urmeze într-o situaţie anume.
Premisa acestei strategii susţine că prejudecata este învăţată social, iar o socializare realizată în valorile toleranţei şi respectului diversităţii este mult mai profitabilă într-o lume care, prin natura ei, este tot mai puţin omogenă. Tehnici precum jocul de rol, în care subiectul este pus să exerseze un rol empatic (cum este să fii femeie într-o organizaţie sau să devii un student de altă etnie decât cea majoritară într-o universitate de stat) ori reforma curriculară în şcoală, care să-l determine pe tânăr, prin intermediul unor noi conţinuturi, să asimileze valorile toleranţei faţă de alteritate, pot constitui tot atâtea căi eficiente prin care prejudecata poate fi ponderată.
Ţinând cont de faptul că socializarea primară este cea mai penetrantă, reformarea modului de a gândi diferenţa proprie părinţilor va avea o înrâurire decisivă asupra copiilor lor. Studiile din domeniu au arătat că prejudecata şi discriminarea afectează nu numai persoana supusă evaluării şi tratamentului nedrept, ci şi pe cea care judecă şi se comportă pe baza stereotipului, întreţinând, pe termen mediu, o stare de confiictualitate socială şi de disconfort psihologic considerabilă (Grâu, 1985; Jussim, 1991, apud Bourhis, 1997). Prin urmare, părinţii trebuie să fie avertizaţi asupra costurilor implicate de o educaţie în valorile ego şi etnocentrice.
• Contactul nemijlocit intergrupuri, care încearcă să evidenţieze în ce condiţii sporirea contactului intergrupal conduce la o diminuare a prejudecăţilor reciproce, redimensionând paradigma experimentală a lui M. Sherif. Astfel, contactul între persoane aparţinând unor grupuri diferite poate să fie însoţit de o recunoaştere a similarităţilor, mai degrabă decât a deosebirilor între ele, şi poate, pe această cale, înlătura iluzia omogenităţii out-group-ului.
Totodată, în pofida rezistenţei la schimbare a stereotipurilor, o cunoaştere suplimentară a „celuilalt” poate conduce la descoperirea a numeroase trăsături care se abat de la imaginea-clişeu iniţială, evidenţiind excepţiile de la reprezentarea prefabricată şi alterând semnificativ contururile şi puterea stereotipului de început. Astfel, pentru ca ipoteza contactului – care afirmă că sporirea legăturilor intergrupuri conduce la diluarea prejudecăţilor reciproce – să se verifice, se cuvin reunite mai multe condiţii:
- interacţiunea intergrupuri să se producă în cadrul unor sarcini necontrariante (obiectivele lor să nu fie concurente şi reciproc excusive) ;
- membrii grupurilor aflate în contact să deţină un status economic şi social apropiat;
- situaţia de contact să favorizeze cooperarea şi interdependenţa prin identificarea unor scopuri comune supraordonate ;
- membrii să se cunoască şi în registrul informai, nu numai în cel al relaţiilor formale, subiecţii izbutind astfel să se evalueze unii pe alţii ca individualităţi, nu doar generic;
- normele existente în grupuri să favorizeze egalitatea şanselor şi nu discreditarea „celuilalt”;
- să se poată crea un climat de analiză critică a contextului interacţiunii şi nu de gândire dogmatică.
Prin urmare, este necesară o reorientare a evaluării, punând în balanţă rezultatul, dar şi determinanţii situaţionali şi doar în acest mod reuşim să sporim cunoaşterea în context şi calificarea mai corectă a „celuilalt”.
Dezagregarea stereotipurilor implicite – plecând de la premisa că în pofida strategiilor prezentate mai sus, stereotipul poate fi conservat şi întărit, subiectul căută să explice atributele care se abat de la viziunea clişeu prin caracterul lor individualizat, excepţional. Atunci când aşteptările stereotipe servesc ca şi tipar evaluator al unui membru ce aparţine unui grup, cei care se abat de la trăsăturile generale ale grupului, necomportându-se aşa cum „ne-am aşteptat” provoacă efectul de contrast. Cei care deviază de la aşteptările noastre sunt apreciaţi simbolic ca excepţii de la regulă, iar stereotipul iniţial este protejat.
Un mecanism frecvent articulat vehiculat de subiectul confruntat cu un stereotip îl constituie crearea unor subtipuri, înţelese ca şi categorii sociale care sunt subordonate obiectului stereotipului. Pentru ca aprecierea „celuilalt” să nu conserve prejudecata, iar stereotipul implicit să se dizolve, se impun următoarele:
- contactul cu „celălalt” să furnizeze repetat informaţii inconsistente cu stereotipul generic;
- să implice mai mulţi membri ai grupului stereotip, pentru a depăşi încadrarea lor în subtipuri;
- informaţiile să parvină de la membrii tipici ai grupului.
Doar pe această cale contrastul nu se mai produce, stereotipul se diminuează, iar relaţiile intergrupuri se îmbunătăţesc. Prezentând aceste aspecte, se pare că cercetarea fundamentală şi aplicativă va putea găsi modalităţi eficiente de armonizarea a relaţiilor intergrupuri.
Distribuţia mai echitabilă a resurselor între grupurile sociale pare abordarea cea mai promiţătoare pentru a reduce conflictele intergrupuri. Totuşi, stratificarea socială care caracterizează majoritatea societăţilor demonstrează că partajul inegal al puterii, statutului şi resurselor este o regulă, nu doar o excepţie, în relaţiile intergrupuri.
Psihologilor din domeniul social le revine deci rolul ca, împreună cu alte sectoare ale societăţii care încearcă să restaureze dreptatea socială, să propună măsuri eficiente pentru a diminua stereotipurile, prejudecăţile şi discriminarea.
Bibliografie:
• Bourhis, R.Y., Gagnon, A ; Moise, LC- Discriminare şi relaţii intergrupuri în Stereotipuri, discriminare şi relaţii intergrupuri, R.Y. Bourhis şi J F.Leyens (coord), Ed. Polirom, Iaşi, 1997 ;
• Cozma, T; Cucoş C; Momanu, M. Educaţia copiilor de ţigani : reprezentări, ipoteze, dificultăţi în Minoritari, marginali, excluşi, A Neculau şi G. Ferreol, Ed Polirom, Iaşi, 1996;
• Cucoş, C; Coznia, T.- Locul educaţiei pentru diversitate in ansamblul problematicii educaţiei contemporane. În: O nouă provocare pentru educaţie: interculturalitatea, T. Cozma(coord), Ed. Polirom, Iaşi, 2001.