Dintre toate activitǎţile desfaşurate în grǎdiniţa, activitǎţile artistico- plastice sunt cele mai reprezentative pentru dezvoltarea creativitǎţii preşcolarului. Acest tip de activitǎţe face parte din domeniul curricular „Estetic și creativ”, domeniu care “acoperă abilitǎţile de a rǎspunde emoţional şi intelectual la experienţe perceptive, sensibilitatea faţǎ de diferitele niveluri de manifestare a calitǎţii, aprecierea frumosului la scop sau utilizare.
Preşcolaritatea reprezintǎ pentru copii perioada în care se realizeazǎ achiziţii psihocomportamentale, care vor determina mai apoi modul de adaptare al copilului la fazele urmǎtoare ale dezvoltǎrii lui. Având in vedere receptivitatea vârstei preşcolare, în cadrul procesului educativ stimularea creativitǎţii copiilor trebuie sǎ ocupe un loc primordial.
Întregul proces instructiv-educativ din grădiniţǎ urmǎreşte realizarea unei personalităţi active și creatoare capabilǎ sǎ se integreze în societate. Trebuie sǎ se țină seama de particularitǎţile psiho-fizice, de aptitudinile și de interesele individuale ale fiecǎrui preşcolar, astfel încât personalitatea lui sǎ-şi poata gǎsi şi concretiza talentul.
Prin activitǎţilor artistico-plastice, copilul preşcolar achiziţioneazǎ deprinderi instrumentale şi tehnici de expresie artistică, prin desen, pictura şi modelaj. Pe termen lung efectele formative ale acestor achiziţii determinǎ dezvoltarea sensibilitǎţii estetice, a expresivitǎţii şi creativitǎţii, activizeazǎ funcţiile cognitive.
Perioada preşcolarǎ este cuprinsǎ intre 3- 6 ani. În aceastǎ perioadǎ preşcolarul descoperǎ realitatea obiectivǎ, fapt care determinǎ utilizarea unor reguli de manipulare a obiectelor şi de relaţionare cu oamenii, precum şi strategii specifice de exploatare.
Activitatea fundamentalǎ a copilului ramâne jocul, care în timp , se îmbina din ce în ce mai des cu elemente de învaţare sistemicǎ. Potenţialul creativ se manifestǎ atât în joc, în limbaj cât şi în desen, pictură şi modelaj. Existǎ particularitǎţi specifice desenului la fiecare dintre substadiile preşcolaritǎţii.
Preşcolarul mic deseneazǎ la întâmplare, fragmentar, preşcolarul mijlociu realizeazǎ desene stereotipe, dar elementele desenului încep sǎ se asambleze, compoziţia devine liniarǎ, iar desenele conţin numeroase elemente suplimentare. Preşcolarul mare începe sǎ facǎ abstracţie de elementele neimportante, astfel cǎ desenele lor par mai sǎrǎcǎcioase, însǎ redau corect mărimile obiectelor şi relaţiile dintre ele. Cel mai des întâlnim în desenele copiilor omul, casa, soarele, plantele şi animalele. Copilul preferǎ desenul cu temǎ liberǎ sau pe cel cu elemente sugerate, el opereazǎ cu pete plate, fuzionate, cu amestecuri de culori.Treptat copiii încep sǎ sesizeze semnificaţia afective a culorilor. Mai mult decât în desen, afectivitatea se exprimǎ în creaţiile verbale şi în cele ritmice.
Parte integrantǎ a procesului instructiv-educativ, educaţia artistico-plastica, nu este alceva decât cea mai bunǎ cale de a stimula interesul copilului pentru receptarea şi crearea frumosului din artǎ, naturǎ şi viaţǎ socialǎ.
Imaginaţia copiilor nu trebuie sǎ fie îngrǎditǎ de cǎtre cadrul didactic, acesta trebuie sǎ-l instrumenteze pe copil cu principalele elemente de limbaj plastic, sǎ îl stimuleze sǎ le reproducǎ, sǎ le transforme, sǎ le asocieze.
Aceste elemente sunt: punctul plastic, forma plasticǎ spontanǎ, culorile, linia, compoziţia plasticǎ, spaţiul plastic. Toate acestea vor fi îmbinate cu cele de tehnică plastică.
Iatǎ câteva tehnici plastice pe care eu le-am folosit la clasǎ (de la grupa mijlocie la grupa mare):
Dactilo-pictura este tehnica pictǎrii cu degetul si reprezintǎ cel mai adecvat mijloc prin care copilul îşi poate exprima emoţiile interioare. Pentru aceastǎ tehnicǎ se poate folosi tempera sau guaşe. Existǎ douǎ moduri de realizare a acestei tehnici: obtinerea formei prin aplicarea culorii cu degetul punct cu punct” şi obţinerea formei plastice prin întinderea culorii cu degetul în sensurile dorite.
Pictura cu palma presupune întinderea unui strat de vopsea pe palma şi apoi prin apasarea pe suprafaţa de lucru se obţine o patǎ sugereazǎ un model oarecare ce poate fi completat cu ajutorul dactilopicturii sau cu pensula.
Tehnica presǎrii şi întinderii. Aceastǎ tehnicǎ presupune aşezarea unor pete sau puncte de culoare fluidizata in mijlocul unei foi de hârtie care apoi se impatureşte în doua sau în patru şi presseazǎ în diferite direcţii, apoi se despǎtureşte. Apar astfel forme cromatice spontane, similare cu reprezentǎri vizuale deja cunoscute: fluturi, flori, pǎsǎri,. În acelaşi timp se poate observa şi fuzionarea culorilor.
Tehnica scurgerii dirijate se realizeazǎ prin scurgerea intenţionate a unor puncte de culoare fluidizatǎ, schimbând pozitia planşei pentru a favoriza deplasarea culorilor în sensul dorit şi pentru obţinerea formei dorite.Toate formele obtinute sunt realizate din linii curbe. O altǎ tehnica asemǎnǎtoare este aceea a scurgerii libere a unor puncte de culoare.
Tehnica umedǎ constǎ în aplicarea acuarelei pe fondul umezit, astfel încât dculorile sǎ se întrepǎtrundǎ. Pentru tema “O zi ploioasǎ”, tehnica cea mai bunǎ este aceasta. Copii primesc un tampon sau bureţel îmbibat in culoare cu ajutorul cǎruia vor face fondul suportului de lucru. Apoi cu ajutorul pensulei vor reda diferite imagini plastice (copaci, oameni, case, nori, flori sau fluturi).
Tehnica mozaicului. Pentru aceastǎ tehnicǎ, suportul va fi pregǎtit din timp de cǎtre educatoare sau cu ajutorul copiilor. Foaia de hârtie va fi tratatǎ cu aracet pe care se presarǎ griş sau mǎlai în strat subţire. Pe acel suport, dupǎ uscare, se va lucra cu tempera, guaşe sau acuarele. Lucrǎrile obţinute astfel au un mare efect artistic.
Tehnica decolorǎrii cu pic. În cazul acestei tehnici, suprafaţa este tratatǎ cu cernealǎ de diferite culori, apoi cu vârful unui beţişor înmuiat în soluţie de pic se deseneazǎ diferite figuri pe hârtie colorata şi uscatǎ. Surpriza este imediatǎ atunci când apare desenul. Exemplu: „Peisaj de iarnǎ”.
Tehnica picturii cu cearǎ este foarte simplu de realizat şi foarte atrǎgǎtoare pentru copii. Ca materiale de lucru se pot folosi creioane ceracolor sau lumânari colorate.Întâi copilul îşi fixeazǎ tema pe care urmeazǎ sǎ o redea, apoi deseneazǎ obiectele pe foaie şi le coloreazǎ folosind ceracolor sau lumânari în culori cât mai vii. Ultima etapa de lucru este redarea fondului în culori cât mai deschise. Acuarela se poate întinde cu un burete de la capǎt la altul al suportul de lucru.
Copilul observa şi rǎmâne încântat de faptul de faptul cǎ pe desenele cu ceracolor sau cu lumânarea acuarela nu ramâne vizibila. El va ţine minte întotdeauna cǎ apa nu dizolvǎ ceara. Folosind aceastǎ tehnicǎ de lucru copiii realizeazǎ lucrǎri foarte frumoase şi lucreazǎ cu mare plǎcere. Exemple: “ Peisaj de iarna”, “ Copacul înflorit”, “ Fluturi şi flori”.
Tehnica ştampilei se referǎ la imprimarea unor structuri sau obiecte din natura pe foaie. Aceastǎ tehnicǎ are douǎ variante:
• Folosirea ştampilelor cu forme diferite, confecţionate din diverse materiale ( plutǎ. legume şi fructe tǎiate pe jumatate, radierǎ, bureţi pe care sunt sculptate formele dorite.Suprafaţa acestor ştampile se înmoaie în culori (tempera sau guaşe) şi se aplicǎ pe o suprafaţǎ de lucru (pânzǎ, hârtie, carton, placaj). Culorile folosite se vor fluidiza foarte puţin cu apǎ pentru a avea putere de aderare pe suportul folosit.
• Folosirea ştampilelor şablon realizate din cauciuc mai gros (vinilin sau linoleum) şi decupate in diferite forme, care oferǎ posibilitatea de a le aşeza pe hârtie şi copilul sǎ le contureze de jur imprejur cu pensule subţiri folosind linii, puncte sau pete colorate. Copii pot sǎ organizeze spaţiul plastic cu subiecte propuse de cadrul didactic şi mai târziu alese de ei. Exemplu: Covor de frunze”, “ Câmp cu flori”, “Bradul împodobit”.
Tehnica colorǎrii cu plastilinǎ a apǎrut ca urmare a tendinţei copiilor de a lipi plastilina de planşetǎ.
La început li se pot desena copiilor diferite contururi şi li se cere sǎ întinda plastilina uniform, în aceeaşi direcţie fǎrǎ a depǎşi conturul. Pentru a îndepǎrta surplusul se pot folosi beţişoare cu care se merge pe contur. Dupǎ ce copiii au deprins tehnica se renunţa la desenarea conturului, lasându-le posibilitatea de a-şi exprima liber ideile originale, de a realiza acte de creaţie personale.
Procesul însuşirii alfabetului plastic oferǎ copiilor posibilitatea de a-şi valorifica propriile calitǎţi intelectuale, afective şi volitive. Folosind metodele şi tehnicile cele mai potrivite vom constata siguranţǎ, corectitudine în executarea lucrǎrilor, interes mǎrit pentru activitǎţile artistico-plastice. Si aşa ne explicǎm bucuria copiilor de a picta.
Concluzionând, o activitate dirijatǎ cu pricepere, care sǎ-i lase copilului impresia unei depline libertǎţi, o activitate cât mai diversǎ şi bogatǎ în care fiecare sǎ aibǎ libertatea de creaţie este scopul principal al educaţiei artistico-plastice. Aşa devin copii creativi, inteligenţi şi bucuroși.
Bibliografie:
1. “Curriculum pentru învăţământul preşcolar”, Ed. Didactică Publishing house, Bucureşti,2009
2. Cristea,M., “Metodica predǎrii educaţiei plastice în învăţământul primar şi preşcolar”, Ed. Corint, Bucureşti, 2009;
3. Constantinescu, Stoleru, P, “Creativitatea şi potenţialul creativ”, Ed.Didacticǎ şi Pedagogicǎ, Bucureşti, 1978.