Nu putem vorbi despre managementul clasei de elevi fără a face referire la personalitatea profesorului, care constituie elementul central în desfășurarea procesului formativ-informativ. Personalitatea de bază a cadrului didactic trebuie să se diferențieze printr-o serie de calități intelectuale (inteligență, spirit de observație, memorie bună, imaginație bogată etc.), afective (empatie, generozitate, pasiune, entuziasm etc.), volitive (fermitate, perseverență, consecvență, răbdare etc.), morale (modestie, onestitate, corectitudine etc.). Toate aceste componente formează aptitudinea psihopedagogică a profesorului, care contribuie la formarea unui ansamblu de competențe.
- Competențe generale, în care sunt incluse: competențele psihopedagogice, psihosociale, științifice și manageriale;
- Competențe specifice, în care sunt incluse competențele metodologice, de comunicare și relaționare, de evaluare a performanțelor elevilor, tehnice și tehnologice, de management al carierei, a resurselor materiale, de timp și spațiu (Iucu, 2006, p. 124; Gherguț, Ceobanu, Diac et al., 2010, pp. 72-73).
Competența managerială presupune capacități dezvoltate (organizare, control, supraveghere, planificare etc.) și trăsături antrenate, formate (puterea de a face față situațiilor tensionate, control și autocontrol al emoțiilor negative). Acest tip de competență contribuie la rezolvarea diferitelor tipuri de probleme, pornind de la cele de disciplină și ajungând până la cele de natură relațională, optimizând climatul educativ (Gherguț, Ceobanu, Diac et al., 2010, p. 74).
Principalele competențe de factură managerială sunt:
- Stabilirea clară a obiectivelor educative urmărite;
- Identificarea și realizarea activităților de învățare relevante pentru viața cotidiană;
- Adaptarea la diversitatea elevilor;
- Crearea și menținerea unui climat de lucru favorabil învățării;
- Încurajarea relațiilor sociale în clasă;
- Diversificarea metodelor și strategiilor didactice, în vederea facilitării învățării de către elevi;
- Dezvoltarea capacităților elevilor de sistematizare a informațiilor;
- Structurarea sarcinilor de învățare în vederea dezvoltării intelectuale a elevilor;
- Monitorizarea permanentă a progresului elevilor în îndeplinirea obiectivelor propuse (Gherguț, Ceobanu, Diac et al., 2010, p. 70).
În practica educațională, profesorul trebuie să îndeplinească o serie de roluri pentru atingerea cu succes a obiectivelor formării-dezvoltării elevilor. Rolul unui profesor constă în sarcinile și atribuțiile pe care acesta le are de îndeplinit, prin apelul la competențele didactice, educaționale și manageriale ale acestuia (D. Potolea, 1989, p.141 apud Joița, 2000, p.34).
În vederea îndeplinirii oricărei activități, profesorul trebuie să îndeplinească următoarele categorii de roluri generale (D’Hainaut, 1981, pp.129-133 apud Joița, 2000, p.35):
- de receptor al diferitelor mesaje;
- de emițător de mesaje variate;
- de participant în activitățile specifice;
- de realizator, organizator, responsabil al unor acțiuni;
- de proiectant de strategii, programe, planuri, acțiuni;
- de inițiator de idei, ipoteze, soluții;
- de decizie, în selecția obiectivelor, conținuturilor, resurselor și strategiilor;
- de apărare, protecție, de purtător de valori, sursă de informare și model de comportament;
- de ghidare și consiliere.
Influența educativă exercitată de manager asupra clasei de elevi este determinată de modul în care acesta își îndeplinește rolurile manageriale. Acestea sunt (Gherguț, Ceobanu, Diac et al., pp.74-75):
- Planificarea;
- Organizarea;
- Comunicarea;
- Control și îndrumare;
- Evaluare;
- Consiliere;
- Conducere;
- Coordonare;
- Motivare.
Planificarea nu se referă îndeosebi la alcătuirea unor documente scrise, precum planificarea calendaristică, ci ea include obiectivele vizate, resursele necesare în vederea atingerii obiectivelor și principalele activități. Câteva elemente esențiale ale planificării sunt legate de stabilirea obiectivelor operaționale, analiza detaliată a resurselor educaționale și manageriale, precizarea activităților ce urmează a se organiza în vederea realizării obiectivelor, stabilirea și repartizarea în timp a responsabilităților pentru cadrul didactic, dar și pentru elevi (Iucu, 2006, p.140).
Organizarea presupune atât cunoașterea mijloacelor didactice, cât și a locului și a rolului precis al fiecărui membru al clasei de elevi, a capacităților sale de îndeplinire a sarcinilor. Organizarea eficientă a clasei de elevi presupune specificarea principalelor activități pe care le au de îndeplinit atât elevii, cât și cadrele didactice. Acestea trebuie formulate clar, coerent, într-o structură logică. O soluție eficientă în organizarea activităților la clasă o reprezintă Regulamentul de Ordine Interioară, în care sunt prevăzute obligațiile instituționale și personale ale elevilor, disciplină, sancțiunile și recompensele, precum și detalieri ale responsabilităților, formelor de activitate și a timpului (Iucu, 2006, p. 143).
Comunicarea cu elevii este esențială, fiind un proces care se desfășoară de la profesor la elev, de la elev la profesor și de la elev la elev. Pentru ca mesajul să fie bine perceput, se recomandă ca relațiile dintre emițător și receptor să fie deschise, sincere și nestresante. O bună comunicare creează un climat favorabil în clasă, acest lucru determinând o învățare eficientă.
Control și îndrumare. Prin control, profesorul urmărește aplicarea și respectarea regulilor stabilite. Totodată, controlul permite identificarea de către profesor a blocajelor, deficiențelor și a perturbărilor care intervin în calea realizării obiectivelor. În acest fel, profesorul poate întreprinde măsuri de înlăturare a acestora. Pe de altă parte, controlul constituie sprijinul acordat elevilor, crearea unor experiențe favorabile și stimularea inițiativelor elevilor. Prin urmare, controlul presupune conlucrare, schimb de idei și opinii în vederea optimizării procesului educațional (Iucu, 2006, p. 145).
Evaluarea la nivelul managementului clasei de elevi nu se identifică cu cea de tip docimologic, ci presupune o verificare a măsurii în care scopul și obiectivele au fost atinse. Aceasta poate fi atât de tip cantitativ, cât și calitativ. Evaluarea se desfășoară în trei etape distincte: măsurarea, analiza rezultatelor și măsuri ameliorative. Dacă instrumentele de evaluare au fost întocmite și aplicate corect, se pot identifica măsurile potrivite pentru dezvoltarea clasei de elevi (Iucu, 2006, p. 146).
Consilierea este o relație specială construită între cadrul didactic și elevul aflat în nevoie, având ca scop principal ajutorarea celui din urmă. Astfel, profesorul poate oferi consiliere în diferite domenii precum: orientare școlară și profesională, aprecierea valorilor, cunoașterea personală și a grupului etc. (Iucu, 2006, p. 147).
Conducerea presupune activitatea de formare și educare a elevilor de către profesor. Durkheim, în denumirea acestei activități, utilizează termenul de ,,dirijare”, în care profesorul este dirijor, iar orchestra care interpretează cântecul este clasa de elevi. Conducerea nu se realizează pas cu pas, în sens behaviorist ori prin autoritate totalitară, ci este un sistem de mijloace și acțiuni prin care profesorul influențează elevii în realizarea obiectivelor și situațiilor corespunzătoare (Iucu, 2006; Joița, 2000, p.75).
Coordonarea presupune îmbinarea resurselor, a eforturilor depuse de elevi, a metodelor, mijloacelor, formelor de organizare și a timpului, într-o acțiune unitară. În acest fel, se previne dezorganizarea, indisciplina, nesesizarea și corectarea abaterilor, demotivarea elevilor etc. Eficiența coordonării depinde de climatul din clasă, relația autoritate-libertate, de motivarea și participarea elevilor în activitate, de stilul managerial (Joița, 2000, p. 76).
Motivarea constituie unul dintre rolurile dominante ale profesorului ca manager al clasei de elevi. Astfel, profesorul trebuie să îi determine pe elevi să rezolve în mod voluntar sarcinile date, fără a se simți constrânși.
Pe lângă competențele și rolurile pe care le deține cadrul didactic este important să se analizeze și stilurile educaționale și manageriale ale acestuia. În timp ce stilurile educaționale sunt grupate după unele criterii concrete în funcție de activitatea instructiv-educativă, și având caracter operațional, stilurile manageriale au un caracter mai general, centrat mai puțin pe sarcinile concrete. Stilul managerial reprezintă un proces prin care o persoană sau mai multe identifică, activează, organizează și influențează resursele umane și tehnice ale clasei de elevi cu scopul de a realiza obiectivele propuse (Iucu, 2006, p. 37).
Stilurile educaționale se pot clasifica după următoarele criterii (Joița, 2000, pp.167-168):
a) După poziția partenerilor în instruire:
• Centrat pe profesor;
• Centrat pe elevi;
• Centrat pe interacțiunea profesor-elevi;
b) După tipul de relații profesor-elev:
• Autoritar-conducere fermă, continuă;
• Democratic-bazat pe cooperare, stimulare;
• Non-intervenționist, permisiv, liberal;
c) După combinarea comportamentului orientat pe relații și pe sarcini:
• De îndrumare;
• De antrenare;
• De încurajare;
• De atribuire de roluri;
d) După disponibilitatea, capacitatea de comunicare:
• Comunicativ, deschis;
• Rezervat, reticent, cenzurat;
• Necomunicativ, monologat, distant;
e) După modul de adresare în comunicare:
• Direct, cu antrenarea elevilor;
• Indirect, fără antrenarea elevilor;
f) După particularitățile comportamentului afectiv:
• Rece, distant, obiectiv, realizat științific;
• Impulsiv, coleric, imprevizibil;
• Pasional, impresionant, expresiv, debordant;
• Echilibrat, agreabil.
Stilurile manageriale se pot clasifica în:
I. După Vroom (apud Iucu, 2006, p.138).
a) Autocrat I-ia singur decizia pe baza informațiilor deținute până atunci;
b) Autocrat II- obține informații suplimentare și apoi decide;
c) Consultativ I- prezintă problema unor membri relevanți, de exemplu șeful clasei, apoi ia singur decizia;
d) Consultativ II- adesea, membrii grupului, ai clasei iau o decizie;
e) Grup II- implementează decizia luată de grup.
II. După Likert (apud Iucu, 2006, p.138):
a) Autoritar exploatator- deține puterea, controlul, monopolizează decizia și este vârful ierarhic;
b) Autoritar binevoitor- dezvoltă oportunități pentru consultare, are o productivitate și comunicare bună și o motivație economică;
c) Consultativ- încurajarea delegării și a consultării; dezvoltă interacțiuni profunde, atitudini favorabile, motivare cu recompense și un grad mare de asumare a răspunderii;
d) Participativ-profesorul se raportează cu interes și respect la elevi.
Bibliografie
Gherguț, A., Ceobanu, C., Diac, G., Curelaru V., Marian, A., Criu, R., (2010). Introducere în managementul clasei de elevi, Iași, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”.
Iucu, R., B., (2006). Mmanagementul clasei de elevi. Aplicații pentru gestionarea situațiilor de criză educațională, Iași, Editura Polirom.
Joița, E., (2000). Management educațional, Iași, Editura Polirom.