Stilul de viață sănătos – factori determinanți, avantaje și implicații

Teoria de specialitate susține că suntem sănătoși când ne simțim bine fizic, psihic și social. Componenta fizică a sănătății, este pusă în relație cu buna funcționare a tuturor organelor corpului uman și cu termeni ce denumesc deprinderi elementare, însușite în primii ani de viață – mersul, săritul, alergatul. Componenta psihică este evidențiată de manifestările normale obișnuite ale unei persoane – bucuria, tristețea, furia, mulțumirea, în timp ce componenta socială se referă la posibilitatea fiecăruia de a relaționa normal, benefic și constructiv cu ceilalți indivizi. Aceste trei componente sunt în strânsă legătura, susținându-se, dar și excluzându-se una pe cealaltă.

Știm cu toții că ne putem considera persoane sănătoase fizic, atâta timp cât nu suferim de boli sau nu avem o oarecare infirmitate dar nu putem diminua importanța majoră a componentelor psihică și socială care, perturbate de factori psihologici sau sociali influențează deplina stare de  sănătate. Astfel de factori pot fi: comportamentele sănătoase sau nesănătoase, potențialul cognitiv, afectiv sau volitiv al fiecăruia dar și normele culturale și sociale, proprii mediului de viața în care trăim.

De mare și recunoscută valoare, sănătatea se poate pierde din lipsă de preocupare pentru acțiunile minime obligatorii, care conduc la menţinerea și îmbunătățire ei. Această preocupare reprezintă motorul educaţiei pentru sănătate, ce are ca scop, dezvoltarea abilităţilor cognitive, sociale şi emoţionale cu rol protector asupra sănătăţii, întărirea comportamentelor sănătoase şi reducerea comportamentelor de risc. Dus la îndeplinire, acest scop se  concretizează în creșterea în rândul populației, a nivelului de cunoștințe medicale în domeniul prevenției bolilor, al sanogenezei, al protecției mediului, în formarea și dezvoltarea unor deprinderi și obișnuințe corecte care să promoveze sănătatea, în antrenarea maselor, pentru a participa activ la consolidarea sănătății.

Educaţia pentru sănătate face parte din viaţa culturală a fiecărei ţări, deci organizarea şi propagarea noţiunilor de ocrotire a sănătăţii, a sanogenezei, nu trebuie să revină exclusiv sectorului sanitar ci, în egală măsură, trebuie să implice şi sectoare precum: învăţământul, organizaţiile civice, biserica, diversele asociaţii și unităţi productive sau comerciale de stat ori particulare, toate având anumite responsabilităţi în acest sens.

Educaţia pentru sănătate practicată în şcoli reprezintă cea mai eficientă cale de promovare a cunoştinţelor corecte privind diferite aspecte ale sănătăţii şi totodată de formare a atitudinilor şi deprinderilor indispensabile unui comportament responsabil şi sănătos. În multe ţări, acest tip de educaţie fiind disciplină obligatorie în şcoli, începând din clasa întâi până într-a douăsprezecea, folosindu-se pentru fiecare ciclu de dezvoltare, programe și materiale adecvate vârstei elevilor.

Preocupată fiind de activitatea de educație pentru sănătate din învățământul primar am conștientizat pe de o parte, importanța activităților specifice din cadrul procesului de învățământ – care intereseaza în primul rând corpul didactic, pe de alta, importanța celor aflate în afara procesului, interesând deopotrivă corpul didactic cât și cadrele medico-sanitare care trebuie sa colaboreze pentru realizarea obiectivelor directe(formarea unor componente ale comportamentului igienic și dezvoltarea acestuia) și indirecte(promovarea sănătății prin practicarea unui stil de viață sănătos în scopul creșterii randamentului școlar), ale educației pentru sănătatea școlarilor.

În vremurile noastre, stilul de viață sănătos are o influență majoră în menținerea stării de sănătate, acest concept referindu-se la un cumul de acțiuni și activități benefice oricui, deseori opționale și care, din anumite motive, nu pot fi la îndemâna fiecăruia dintre noi. O alimentaţie echilibrată, practicarea exerciţiului fizic, reducerea consumului de alcool, renunţarea la fumat,  adoptarea comportamentelor preventive (vaccinările sau verificările medicale periodice), respectarea orelor de somn sunt astfel de bune obiceiuri, a căror practicare/„nepracticare”, este indusă de informare, posibilități materiale și intelectuale, resurse temporale și spațiale, convingeri personale și sociale.

Comportamentele sănătoase reprezintă baza mult promovatului stil de viață sănătos și mai ales la copii, ele se dobândesc prin observarea şi imitarea celor deja deprinși cu ele. O alimentaţie sănătoasă sau practicarea exerciţiului fizic sunt comportamente care se învaţă în familie în perioada micii copilării, consolidându-se şi dezvoltându-se ulterior, având un rol definitoriu pentru atitudinile şi practicile din perioada adultă.

Copiii învaţă comportamentele sănătoase şi comportamentele de risc, nesănătoase de la membri ai familiei, prieteni, persoane semnificative din jurul lor şi din mass-media (reclame TV, articole din reviste, panouri publicitare, emisiuni radio). Atitudinea faţă de alcool se formează încă de la vârsta de 6-7 ani. De la vârsta de 6 ani copiii înţeleg normele sociale legate de consumul de alcool şi fumat (a consuma alcool sau a fuma sunt „comportamente de adult”). O bună prevenire a comportamentelor de risc trebuie să înceapă de timpuriu. Multe programe educaţionale de prevenire a comportamentelor de risc au rezultate scăzute pentru că pornesc de la convingerea că informarea copiilor despre comportamente nesănătoase sau de risc îi determină pe aceştia să le respingă. Unele comportamente de risc cum ar fi fumatul sau consumul de alcool sunt prezentate de companiile producătoare ca fiind „numai pentru adulţi”, lucru care determină creşterea atractivităţii lor pentru copii şi adolescenți.

Este important de știut că stilul de viaţă reprezintă opţiunea strategică adoptată de un individ, ce-i va orienta deciziile, comportamentele şi condiţiile de viaţă, fiecare dintre noi fiind protagonistul unui stil de viaţă propriu, repetitiv constant, cu subvarianţe specifice diferitelor etape de vârstă sau influențe culturale și experiențiale. Stilul de viaţă este tributar credinţelor, reprezentărilor şi imaginilor pe care şi le-a format individul despre lume şi viaţă, în virtutea cărora el alege, se comportă, acţionează, ia hotărâri ce-l pot conduce spre reuşită sau eşec.  Riscurile pot fi asumate ca rezultat al opţiunilor valorico-normative ale individului, poartă amprenta comunităţii de apartenenţă şi a microgrupului în care persoana s-a născut şi format.

Toate aspectele privitoare la sănătate prezentate în aceste rânduri precum și multitudinea determinanţilor stării de sănătate: pacea, siguranța locuinţei, relaţiile și securitatea socială, educaţia, alimentaţia, venitul, promovarea femeii, respectul pentru drepturile omului, stabilitatea ecosistemului, utilizarea adecvată a resurselor, justeţea socială și sărăcia – cea mai mare amenințare, mă conving că, în anumite limite, fiecare dintre noi își poate stabili just prioritățile vieții.

Bibliografie:
1. Sănătatea și dezvoltarea tinerilor. Studiu de evaluare a cunoștințelor, atitudinilor și practicilor tinerilor. 2005.
2. Educaţia pentru sănătate în şcoală-manual orientativ. Popescu O., Bucur E. Editura Fiat Lux. 1999
3. Ghid pentru cadre didactice-Programul Educatie pentru sanatate in scoala romaneasca. 2004
4. Dieta pentru o viață nouă. Bozesan M. Editura Curtea Veche. 2007
5. Alimentație inteligentă. Rădulescu E. Editura Viața și Sănătate.

Accesări: 41

Articole asemănătoare