Step-by-step – alternativă educațională

Am debutat în învăţământ având în minte modelul unor profesori remarcabili care şi-au pus incontestabil pecetea asupra devenirii mele profesionale. Odată ajunsă la catedră, aveam clar delimitat ce trebuie şi, mai ales, ce nu trebuie să fac în calitate de dascăl pentru a stabili o relaţie onestă cu elevul. Însă, în lipsa unor informaţii clare şi coerente în acea perioadă (începuse tranziţia oarecum haotică), independent de voinţa mea,  eram tributară tradiţionalismului pentru că acolo îmi erau ancorate modelele.

Experienţa acumulată în timp a dus la o schimbare totală a raportării faţă de procesul instructiv-educativ si mai ales la o noua viziune asupra personalităţii elevului. M-am desprins treptat de abordarea tradiţionalistă, şi aceasta nu fără ezitări sau temeri, pentru că renunţam la un sistem care se dovedise de-a lungul generaţiilor creator de valori autentice.

Daca ar fi să reprezint grafic tipul de elev specific sistemului tradiţional, aş apela la imaginea unui  copac cu rădăcini adânci, dar cu coroana închisă. Vechea educaţie reprezintă arta de a conduce copilul spre asimilarea normelor societăţii civilizate prin reproducerea sistemului socio-cultural existent. Elevul urmăreşte, acceptă, reţine şi reproduce ideile auzite, acceptând in mod pasiv adevărurile impuse de mentori. Modul de învăţare se realizează preponderent prin memorare şi reproducerea de cunoştinţe, accentual fiind pus pe aspectul cantitativ. In felul acesta, elevul deţine o multitudine de cunoştinţe pe care, din păcate, nu ştie cum să le folosească in viaţa reală, universul aspiraţiilor sale rămânând închis.

În sens modern, educaţia se bazează pe descoperirile rezultate în urma interacţiunii cu mediul. Educaţia este individualizată, copilul ajungând la un anumit tip de cunoaştere pe căi proprii. Tot prin imaginea unui copac l-aş stiliza, dar de această dată lipseşte limitarea coroanei pentru că aspiraţiile sale nu sunt îngrădite. Elevul exprimă puncte de vedere personale, îşi adresează întrebări, caută răspunsuri, are libertatea de a nega anumite idei preconcepute, devenind astfel un explorator perpetuu datorită faptului ca procesul de învăţare se interiorizează. Se trece de la individualismul pasiv la cooperare şi toleranţă, dezvoltându-se valori şi atitudini.

Învăţământul modern are la bază tocmai aceste principii, predarea şi învăţarea fiind centrate pe nevoile copilului. Dascălii observă cum îşi îndeplinesc elevii sarcinile în situaţii obişnuite, unde au numeroase ocazii de a-şi demonstra cunoştinţele şi aptitudinile. Se urmăreşte ce poate face elevul cu ceea ce ştie şi nu specularea a ceea ce nu ştie şi nu poate face. Sistemul are în vedere dezvoltarea abilităţilor fundamentale: gândirea creativă, comunicarea, lucrul în echipă, capacitatea de a lua decizii, capacitatea de a rezolva probleme si capacitatea de a transfera cunoştinţele în practică. Prin observarea elevilor in timp ce interacţionează  sau sunt implicaţi în diferite activităţi de învăţare se urmăreşte colectarea de informaţii despre fiecare elev în parte, înregistrarea progresului copilului şi stabilirea cu exactitate a nivelului de dezvoltare la care se află. Cei ce lucrează în sistemul step-by-step nu pot să nu remarce faptul că discipolii lor sunt sensibili, creativi, dinamici, dezinvolţi, dezinhibaţi, având vocaţie de lider şi o doză mare de seriozitate, chiar dacă activităţile lor au adesea caracter ludic.

Pretabil, în special, grupelor de preşcolari şi nivelului şcolar primar, sistemul Step-by-step a câştigat mulţi adepţi şi la ciclul gimnazial. Stadiul de dezvoltare superior al copiilor şi curriculum-ul şcolar gimnazial fac ca anumite particularităţi ale clasei Sbs să fie modificate. Individualizarea şi lucrul în echipă rămân principalele coordonate ale muncii. Studiul individual se pronunţă iar in locul centrelor de activitate intervin proiectele tematice bazate pe colaborare şi lucru în echipă.

Ca profesor de limba şi literatura română mă declar pe deplin mulţumită de rezultatele obţinute de către elevi în urma unei astfel de practici didactice. Metodele de predare-învăţare-evaluare moderne converg spre dezvoltarea personalităţii elevului şi spre stimularea creativităţii. Lecţiile de literatură, dar şi cele de limbă şi comunicare se transformă adesea în adevărate spectacole în care profesorul, în calitate de regizor experimentat, pune în valoare  calităţile “actorilor” săi. Activităţile desfăşurate la clasă păstrează caracterul ludic. Iată cum, de exemplu, caracterizarea de personaj la clasa a v-a (deloc facilă) se realizează la modul total serios şi implicat prin joacă. În momentul de „spargere a gheţii” elevii primesc o scrisoare care le stârneşte curiozitatea şi care le va motiva demersul. Textul scrisorii care soseşte de pe Tărâmul basmelor este următorul:

Dragii mei prieteni,
Mă numesc Prâslea, Prâslea cel voinic, cum îmi zic cunoscuţii. Am aflat cu bucurie că şi voi mă cunoaşteţi, chiar foarte bine, şi ştiţi povestea vieţii mele, cu bune şi rele.
Cândva trăiam cu impresia că numai mie mi s-au întâmplat lucruri nefericite(am suferit mult pentru că tatăl meu nu a avut încredere în mine şi pentru că fraţii mei nu mă iubeau şi chiar au vrut să mă omoare). Destinul însă m-a răsplătit pentru că, învăţând din fiecare situaţie câte ceva, am ajuns un bun împărat, spre mândria tatălui meu.
Am auzit nişte zvonuri cum că nu aş fi singurul care a avut necazuri. Unii cică au păţit-o şi mai rău. M-aş linişti dacă voi, copii, m-aţi ajuta să aflu  cine sunt, ce calităţi si ce defecte am. Şi dacă aflaţi ceva despre alţii care au avut un destin similar, vă rog să-mi scrie-ti cine sunt şi cum e lumea în care ei au trăit, ca să vad dacă avem ceva în comun sau sunt numai zvonuri.
Sunt sigur că mă veţi ajuta şi vă mulţumesc încă de pe acum.
Al  vostru prieten, Prâslea
(pe care-l veţi găsi oricând veţi citi cartea)

Am decis să introduc acest moment în prezentare pentru a arăta cât este de importantă creativitatea cadrului didactic care în felul acesta captează atenţia elevilor şi, mai mult, îi mobilizează in efectuarea cercetării cu privire la personajul în cauză. Elevii vor învăţa prin identificare, prin opoziţie, corelaţie şi transfer iar pe baza unor metode moderne(diagrama Euler-Venn, scaunul autorului, turul galeriei etc.) vor îndeplini sarcinile de lucru în modul cel mai responsabil posibil. Este bine cunoscut faptul că reacţia elevului depinde de calitatea textului şi de felul în care profesorul îl pregăteşte deoarece micul cititor trebuie învăţat să intre în universul operei, să se identifice cu lumea de acolo şi să iasă îmbogăţit. Elevul participă activ şi cu plăcere la propria formare, iar profesorul devine partener de discuţie.

De ce pledez pentru metodele mederne ca profesor de limba şi literatura română?

Motivele sunt diverse, o parte dintre ele fiind prezentate mai sus. Cele mai importante rămân: dezvoltarea creativităţii elevilor, faptul că accentul cade nu pe obiective abstracte, ci pe interesele copilului, cooperarea, responsabilizarea şi formarea unui tânăr ancorat in realitate, pregătit sa-i facă faţă şi să se adapteze la orice situaţie.

Bibliografie:
Emil Păun – Şcoala. O abordare sociopedagogică
Dorina Sălăvăstru – Didactica psihologiei. Perspective teoretice şi metodice
Constantin Cucoş – Educaţia. Dimensiuni culturale şi interculturale
Stela Iancu – Psihologia şcolarului. De ce merg unii elevi „încruntaţi” la şcoală
Vistian Goia – Didactica limbii şi literaturii române
Alina Pamfil – Didactica limbii române

Accesări: 158

Articole asemănătoare