Starea de bine și incluziunea în proiecte eTwinning – exemple de bune practici

Proiectele eTwinning reprezintă cadrul potrivit pentru abordări inovative și motivarea elevilor pentru învățare. Anul școlar 2023-2024 a avut ca temă starea de bine în școală, pe care am valorificat-o în cadrul proiectelor derulate. Am avut în vedere starea de bine din trei puncte de vedere: starea de bine a elevilor, a profesorilor din școală și a comunității, respectiv părinții pe care i-am implicat de asemenea în activitățile noastre. Din acest punct de vedere, am urmărit incluziunea, empatia, coeziunea grupului și sănătatea emoțională a celor implicați.

Cum am realizat incluziunea și starea de bine ?

În cadrul proiectului ”No Veggies Allowed!”, având ca punct de plecare povestea roșiei care dorea să fie acceptată ca fiind fruct, am propus activități de tip STEAM, CLIL, PBL, unde au colaborat pentru realizarea produselor finale, și-au dezvoltate abilități de lucru în echipă și comunicare atât în limba română cât și în limba engleză. Am folosit resursele oferite de Quiver Vision, elevii observând ciclul de viață al unei plante prin realitatea augmentată.

Proiectul a sporit incluziunea și participarea elevilor la activități, le-a oferit un mediu de învățare mai relaxat și mai plăcut atât în interior și în exterior. Toți elevii au participat la realizarea unei povești comune în Story Jumper, unde personajul principal, roșia, se simte exclusă atât din grupul legumelor cât și din cel al fructelor și caută adevărul despre sine. Povestea finală a fost înregistrată și cu vocile copiilor din ambele școli participante, oferind fiecărui copil oportunitatea de a se exprima.

Părinții au fost implicați în acest proiect, contribuind la realizarea cărții de bucate cu rețete tradiționale ce aveau ca ingredient de bază roșia. Proiectul a îmbunătățit sănătatea mintală și bunăstarea: elevii noștri au învățat să mănânce sănătos, au aflat despre vitaminele conținute de legume și fructe și cum pot fi mai sănătoși consumându-le.

Imersiunea senzorială în natură le-a oferit elevilor mai puțin stres: au folosit simțurile tactil, gustativ și olfactiv pentru a recunoaște fructe; au semănat și au plantat răsaduri în sera școlii, pe care ulterior le-au îngrijit.

Magikering ”Chef Academy” the S.T.E.A.M. in the Kitchen! a fost partea distractivă, în care copiii au făcut experimente științifice.

Elevii, folosind roșiile și câteva materiale și substanțe simple pe care le-au găsit în bucătăriile lor, au făcut experimente și au învățat despre: reacții chimice între acizi și baze – formarea unui vulcan de roșii, Capilaritatea la plante, cum absorb plantele apa și nutrienții, au aflat despre procesul de descompunere și importanța conservării alimentelor și au aflat despre ce reprezintă densitatea și flotabilitatea, despre cum modifică sarea densitatea apei.

Toate activitățile au fost incluse în curriculum, ceea ce a adus un plus de valoare proiectului. Copiii au învățat într-o manieră atractivă, prin joc și activități practice.

În ceea ce privește starea de bine a profesorilor, proiectul s-a bazat pe lucrul în echipă a câte 2, respectiv 3 profesori din doar două școli din Italia și România. Această abordare a contribuit la coeziunea grupului.

Proiectul ”My Future Looks So Bright” a avut ca temă familiarizarea elevilor cu diferite meserii și pregătirea pentru o profesie viitoare.
Incluziunea și starea de bine în cadrul acestui proiect au fost de asemenea semnificative: Părinții au venit în clasă pentru a-și prezenta meseria/ profesia și au răspuns întrebărilor copiilor. Elevii au descoperit că în școală pot găsi meserii variate, nu doar cea de profesor și au aflat care sunt aptitudinile, abilitățile necesare pentru diferite locuri de muncă. Includerea părinților a contribuit și la îmbunătățirea relației dintre părinți și copii, la o conexiune emoțională între aceștia,  bucuria celor mici să își vadă membri ai familiei vorbind despre sine și cum lucrează. Copiii au mers și în vizită la locul de muncă al părinților sau al unor rude, unde au putut observa  procesul tehnologic sau mediul în care aceștia își desfășoară activitatea.

În același timp, starea de bine s-a manifestat și prin parada meseriilor, unde fiecare elev și-a ales o meserie pe care a prezentat-o cu ținuta specifică, unelte/ instrumente, după ce, anterior, s-au informat din diferite surse.

O abordare nouă în proiectele eTwinning a fost și folosirea inteligenței artificiale, prilej cu care elevii au învățat cum să folosească anumite cuvinte-cheie pentru ca inteligența artificială să reprezinte meseria/ profesia dorită și au realizat combinații de câte două meserii pentru ca partenerii din proiect să le descopere pe baza indiciilor oferite de imaginile realizate .

Cele două proiecte au demonstrat că este important modul cum se face învățarea, creând un mediu de învățare relaxant și cât mai plăcut, stimulând motivarea elevilor pentru participarea activă, prin colaborare, incluziune, creativitate.

 

prof. Valerica Mititelu

Școala Gimnazială Elena Doamna, Tecuci (Galaţi) , România
Profil iTeach: iteach.ro/profesor/valerica.mititelu

Articole asemănătoare