Stare de bine când facem bine în proiectul eTwinning „Kindness is Contagious”

Proiectul eTwinning „Kindness is contagious” are la bază tema anului 2024, „Starea de bine – să prosperăm împreună!”. Starea de bine experimentată la școală, în special prin intermediul proiectelor eTwinning, determină o motivație crescută în învățare, o mai mare implicare a elevilor în actul învățării, contribuie la crearea unor relații pozitive în mediul școlar și o mai bună pregătire pentru viață. Drept dovadă a importanței acordată acestei teme și a aplicării ideii de stare de bine în școală stă faptul că proiectul a reunit 46 de membri, cadre didactice și elevi de toate vârstele, de la grădiniță la liceu, din România, Turcia, Italia, Grecia, Portugalia, Georgia și Azerbaijan. Alături de partenerii cu care am colaborat într-un mod valoros și eficient, am învățat să ajutăm oamenii, animalele și natura din jurul nostru.

Obiectivul proiectului a fost formarea unor atitudini morale pozitive față de oameni, viețuitoare și natură sau mediul înconjurător. Proiectul a pornit de la ideea că bunătatea este o calitatea morală ce poate fi exersată și împărtășită celorlalți până și aceștia devin mai buni. Prin acest proiect am învățat că este nevoie doar de un zâmbet pentru a schimba în bine ziua oricui, am citit povestea zâmbetului, am cântat și ne-am jucat împreună. Ne-am arătat bunătatea față de natură, față de animale, față de oameni și ne-am făcut prieteni noi.

Proiectul „Kindness is contagious” se înscrie în caracteristicile generale ale proiectelor eTwinning de colaborare internațională care au în vedere dezvoltarea unor competențe digitale, abilități de comunicare și colaborare și dezvoltarea unor competențe sociale și lingvistice. Pentru atingerea obiectivelor enunțate mai sus am folosit drept forme de organizare lucrul în perechi și lucrul pe grupe. Colaborarea cu elevii străini a fost facilitată de instrumentele web 2.0 care au fost de mare ajutor în cadrul proiectului. Am folosit instrumentele online Postermywall și Canva pentru crearea de logo-ului, afișului proiectului, videoclipul produsului comun, diplome de participare pentru elevi, prezentări de diseminare a proiectului. Formularele Google ne-au folosit foarte mult atât la începutul, cât și la finalul proiectului, în vederea chestionării așteptărilor despre proiect și a opiniilor de evaluare a  acestuia. Chestionarele au fost adresate elevilor, cadrelor didactice implicate și părinților, astfel încât procesul învățării despre bunătate să fie continuat în familiile copiilor și în comunitate.   Alte aplicații digitale folosite au facilitat desfășurarea proiectului în colaborare internațională, de exemplu:  Wordart, Vivavideo, Inshot (realizare video), Menti (brainstorming pentru profesori), Wordwall, Bookcreator, Twinboard, Jigsawplanet, Quizlet (jocuri digitale) și Hand Talk translator, aplicație de transpunere în limbajul mimico-gestual a unei povești comune. Elevii s-au familiarizat cu diferite instrumente web 2.0 prin procesul de învățare în rezolvarea sarcinilor.

Implicarea elevilor în proiect a fost asigurată prin metode de învățământ precum jocul (de cunoaștere, de limbă, de cunoștințe despre natură, jocul digital ș.a.), povestirea (povestea Just a smile, citită și tradusă din limba engleză de către elevi, apoi povestită și transpusă parțial în limbaj mimico-gestual), activități practice (confecționarea de felicitări, de ornamente și daruri), jocuri de rol, activități de observare a plantelor și animalelor, accentul fiind pus pe învățarea activă, centrată pe elev. Elevii pe care i-am îndrumat în acest proiect au experiență în desfășurarea proiectelor eTwinning, de aceea a fost ușor să-i motivez iar implicarea lor, inițiativele proprii privind activitățile și participarea activă au fost de nivel ridicat. Succesul proiectului se datorează și implicării părinților în procesul educațional prin sprijinul oferit elevilor și prin contactul direct cu toate activitățile desfășurate. Prin activităţile din Proiectul „Kindness is contagious”, elevii au învăţat prin joc şi colaborare cu copii din alte ţări, cu alte obiceiuri şi culturi, au înţeles importanţa lecturii, a protejării mediului înconjurător, au realizat că învăţarea se produce atât în interiorul, cât şi în exteriorul şcolii. Elevii și-au susținut reciproc progresele și au sărbătorit succesele alături de colegi şi profesorii îndrumători.

Activitățile proiectului „Kindness is Contagoius” au fost grupate pe trei categorii:
AJUTĂM NATURA
• Să cunoaștem plantele din zona noastră și să le protejăm.
• Să plantăm arbori pentru un aer mai curat și dezvoltarea ecosistemelor, copacii fiind casă pentru păsări.
AJUTĂM OAMENII
• Activitate de voluntariat „Spiridușii lui Moș Crăciun”.
AJUTĂM ANIMALELE
• Am adus hrană și am construit o căsuță pentru păsările din grădina școlii pentru a trece mai ușor vremea friguroasă din timpul iernii.

Pe durata proiectului, am folosit platforma ESEP-eTwinning, unde am împărtășit bune practici și unde am colaborat. Un alt instrument pe care l-am folosit des și s-a dovedit foarte util pentru gestionarea unui număr mare de membri în proiect a fost  platforma Padlet. Acolo am putut disemina activitățile desfășurate în școlile partenere, am putut discuta, aprecia activitățile și ne-am inspirat unii de la alții, așa cum și bunătatea e molipsitoare. Astfel, proiectul despre bunătate a avut și o parte practică, în sensul exersării faptelor bune, atât de către elevi, cât și de către profesori.

Produsele comune ale proiectului au fost: povestea „Just a smile”, cântecul „Clap!Clap!Clap!”, întâlnirea intercativă cu elevii. Povestea a fost interpretată de elevi prin semne mimico-gestuale și a rezultat un filmuleț cu subtitrare în engleză. „Just a smile” este povestea care ne învață cum ni se întoarcem binele pe care îl facem cuiva și cum lanțul faptelor bune poate începe de la un simplu zâmbet. Cântecul „Clap!Clap! Song” este un cântec cu mișcări sugerate de versuri care le-a făcut mare plăcere elevilor și care a fost exersat în orele de joc și mișcare și muzică și mișcare. Produsul comun a constat într-un un videoclip cu secvențe filmate din acest cântec. Întâlnirea online cu elevii a fost moderată de fondatorul proiectului și a presupus realizarea unor sarcini și jocuri online interactive. Întâlnirea a avut loc pe platforma Zoom și elevii au avut de căutat și arătat obiecte din clasa lor de o anumită culoare, o plantă, un desen cu un animal, au răspuns la întrebări, au citit cuvinte în mai multe limbi (de exemplu, „Bună!”, bunătate, iubire, zâmbet etc.). Întâlnirea a fost apreciată foarte mult de elevi care sunt nerăbdători să cunoască și să interacționeze cu elevi din alte țări, iar jocurile online le determină o mare motivație și implicare în învățare.

În urma desfășurării proiectului, elevii au învățat să respecte oamenii și natura cu viețuitoarele ei, să ofere ajutor atunci când este nevoie și pot, au experimentat contactul cu elevi de culturi și naționalități diferite, și-au dezvoltat competențe sociale și de interrelaționare. Crearea unui mediu al stării de bine la școală este foarte important pentru asigurarea succesului în învățare, iar proiectele eTwinning, „Kindness is Contagious” în special, contribuie la starea de bine a elevilor.

Bibliografie
school-education.ec.europa.eu/en/discover/news/etwinning-annual-theme-2024-well-being-school

 

prof. Florentina Cristina Epure

Școala Gimnazială Dan Barbilian, Galați (Galaţi) , România
Profil iTeach: iteach.ro/profesor/florentina.epure

Articole asemănătoare