În cadrul psihologiei vârstelor, scopul acestui domeniu este de a analiza atât dezvoltările cât și stagnările psihice, biologice, relaționale de la debutul vieții și până la încheierea acesteia. Studierea vieții umane este necesară în toate domeniile ce au ca scop evoluția omului: medicină, pedagogie, psihologie, sociologie etc., aceasta prevenind ”incidentele negative, stoparea dezadaptărilor și vindecarea structurilor somatice și psihice care împiedică dezvoltarea umană” (Verza, 2017). Fiecare stadiu se remarcă printr-un progres față de cel anterior.
Ființa poate fi analizată încă din viața intrauterină, unde dezvoltarea este cea mai intensă. În această perioadă, dezvoltarea fătului este puternic influențată de starea psihică și fizică a mamei. Următorul stadiu este reprezentat de sugar (cuprins între 0-1 an) unde se produc modificări substanțiale datorită trecerii de la mediul intern la mediul extern. Sugarul se adaptează noului mediu, mult mai complex decât mediul intern. Copilăria începe încă de la vârsta de un an, numită și copilăria mică. În această perioadă, copilul este mai expus mediului social, începe să meargă, îi este stârnită curiozitatea (investighează) și, cel mai important, își dezvoltă comunicarea verbală. Din punct de vedere fizic, se modifică proporțiile corpului. A doua copilărie, numită și preșcolaritate cuprinde perioada de 3-6 ani. În această perioadă, copilul este mult mai expus mediului social, este integrat în colectivitate, și anume, grădinița.
Copilul traversează o serie de etape ale cunoașterii prin integrarea lui în mediul cultural și social. Integrarea acestuia în mediul social aduce o serie de schimbări comportamentale. A treia copilărie (6-12 ani) este reprezentată de intrarea copilului la școală, unde se poate observa o maturizare mentală și social-morală, rezistența la efort psihic, capacitatea de adaptare și comunicarea cu cei din jur (Verza, 1993). În preadolescență (12-14 ani) sunt observate, în mod special, modificări emoționale, cognitive influențate de mediul socio-cultural. Modificările fizice intense sunt observate la fete, în schimb cele psihice nu sunt atât de evidente.
În acest articol se va urmări dezvoltarea preșcolarului (3-6 ani), o perioadă cu dezvoltări intense, mai ales apariția noului mediu cu care se confruntă preșcolarul, grădinița. Această perioadă se caracterizează prin lărgirea mediului social și cultural, dezvoltarea curiozității și a experienței, conturarea ușoară a personalității, exprimarea emoțiilor și a dorințelor, adaptarea unor noi cerințe și reguli, dezvoltarea abilităților motorii.
Pentru că evoluția copilului se realizează gradual, acest stadiu a fost împărțit în trei subetape: preșcolaritatea mică (3-4 ani), preșcolaritatea mijlocie (4-5 ani) și preșcolaritatea mare (5-6 ani).
În preșcolaritatea mică, copilul are contact cu primul mediu social: grădinița. În această perioadă, se diminuează răsfățul, se integrează în colectivitate, își găsește parteneri de joacă, ajută adulții în activități, este interesat de povești, jocurile de rol („De-a mama și tata”, „De-a mama și copilul”), este mai receptiv emoțional.
În preșcolaritatea mijlocie, devine mult mai curios, este interesat de tot ce-l înconjoară, stabilește prietenii, i se dezvoltă vocabularul, se motivează pentru obținerea performanței în activități, urmărește primirea de aprecieri din partea adultului și muncește din greu pentru a le obține constant.
În preșcolaritatea mare, copilul este tot mai interesat de statul său în mediul social, își dorește să facă impresie bună, participă cu plăcere la activitățile care-i captează atenția, este plin de energie, jocul este mult mai organizat, își dezvoltă capacitatea de autoevaluare și de evaluare a celor din jur, își exprimă evident propriile plăceri și dorințe, recunoaște literele și cifrele, se pregătesc intens pentru școală.
În toate cele trei subetape, „fericirea copilului preșcolar străbate întregul stadiu și se reflectă în tot ceea ce spune și face, în felul în care acționează, relaționează și se exprimă, se joacă și participă la activitățile altora” (Verna, 2017).
Din punct de vedere fizic, schimbările nu sunt atât de evidente de la început. Ritmul de creștere nu este atât de evident ca în celelalte stadii. Se echilibrează proporțiile corpului, îmbunătățind motricitatea. Trunchiul, membrele inferioare și superioare se lungesc, se întăresc oasele, se dezvoltă mușchii, astfel reducându-se disproporția dintre cap și corp, rezultând o înfățișare generală a viitorului adult.
Urmează o perioadă de instabilitate motrică, datorită perioadelor scurte de agitație și dezechilibru datorate modificărilor bruște ale organelor. În preșcolaritate, creșterea în înălțime începe de la aproximativ 92 cm și ajunge la aproximativ 116 cm, iar greutatea de la 14 kg la 22 kg (Verza, 2017)
Dacă până la vârsta de 3 ani, spațiul de cunoașterea era limitat și coordonat în mare parte de părinți, integrarea copilului într-un nou mediu (grădinița) reprezintă un univers nedescoperit pentru ei. În preșcolaritate sunt întâlnite modificări psihice intense.
Senzorialitatea se extinde considerabil: parcurgerea traseului de acasă până la grădiniță, explorarea grădiniței. Apare simțul investigării, unde prin intermediul auzului și văzului diferențiază și denumește culorile, cunoaște diferite tipuri de activități, învață semnele de circulație. Își însușesc percepția timpului și a reperelor spațiale.
Gândirea nu este atât de bine conturată având caracter intuitiv. Acesta gândește ceea ce vede, nu face distincția dintre realitatea obiectivă și cea subiectivă, el situându-se în centrul universului. Pe parcurs, gândirea se desparte de egocentrism, devine mai obiectiv, imită tot ceea ce observă și este mult mai atent și la nevoile celor din jur. Piaget consideră ca această perioadă este una de organizare și de dezvoltare a gândirii.
Limbajul este dezvoltat, poate dialoga atât cu adulții cât și cu partenerii de joacă, dar întâmpină dificultăți în pronunțarea corectă a cuvintelor, utilizarea corectă a structurilor gramaticale (în mod special în utilizarea verbelor). Utilizează cel mai frecvent limbajul de situație (legat de situațiile particulare) și treptat face trecerea către limbajul contextual. În această perioadă sunt foarte atenți atât la limbajul verbal, cât și non-verbal al adulților, au o capacitate uimitoare de a imita, rezultând dezvoltarea vocabularului.
Memoria are un rol foarte important în preșcolaritate, susținând dezvoltarea gândirii și a limbajului. În această perioadă, preșcolarii sunt foarte receptivi, rețin ușor informația daca este de interes pentru ei. În mare parte, memoria este mecanică deoarece capacitatea lor de gândire este limitată.
Imaginația are un rol foarte important în preșcolaritate. Aceasta ajută la dezvoltarea gândirii, trec cu ușurință din planul realității către ficțiune. De cele mai multe ori, imaginația intervine prin intermediul jocului, unde copilul învață cel mai mult (jocuri de rol, desenul liber, interpretarea unui cântec etc.). Imaginația preșcolarului este foarte bogată, mult mai liberă și mai spontană decât a adultului deoarece adultul este mai ancorat în realitate decât copilul și intervine mediul socio-cultural.
Atenția se dezvoltă treptat în preșcolaritate, începând de la preșcolaritatea mică, unde preșcolarul are capacitatea de focalizare pe activitate timp de 10 minute, iar în preșcolaritatea mare, capacitatea lui ajunge la aproximativ 30 de minute. Atenția este afectată și de dorințele și plăcerile spre o anumită activitate a preșcolarului.
Mediul are un rol foarte important în dezvoltarea preșcolarului. Pentru a trece de la mediul familial la un alt mediu extern, preșcolarul trece printr-o serie de etape. Prima adaptare a preșcolarului mic se realizează tot în mediul familial, dar având contact cu alți copii, rude, urmând spațiul de joacă, unde jocul nu este foarte bine organizat, lipsit în mare parte de reguli. A doua etapă a adaptării preșcolarului se realizează într-un mediu organizat, necunoscut pentru ei: grădinița. În acest mediu, copilul este obligat să răspundă unor reguli, prezentate în mare parte prin activități distractive.
Venirea preșcolarului la grădiniță este un pas foarte mare pentru acesta. Se întâmplă o serie de schimbări, devine independent, este mai liber, respectă reguli, intră în contact cu alți copii de vârsta lui. Această adaptare poate fi realizată într-un timp mai scurt (4-5 săptămâni) sau într-un timp mai lung (8-9 săptămâni), fiind influențată în principiu de caracterul copilului, relația pe care o are cu familia și noul adult – educatoarea.
Copiii cu dificultăți de adaptare pot îngreuna situația în mediul familial. Acest lucru se realizează prin refuzarea constantă de a merge la grădiniță, manifestă atitudini și comportamente de negare, respingere, comunicarea redusă, plânsete. De multe ori se întâmplă ca părinții să cedeze situației și întrerup venirea preșcolarului la grădiniță, având un efect negativ al dezvoltării copilului. Este foarte important ca membrii familiei să înțeleagă importanța integrării în colectivitate în dezvoltarea copilului. Activitățile realizate acasă nu pot compensa activitățile pe care preșcolarul le desfășoară într-un cadru organizat.
Odată integrat în colectiv, învățarea devine conștientă, organizată realizându-se prin intermediul jocului.
La grădiniță, jocul este o activitate fundamentală de învățare, fiind cea mai apropiată modalitate de învățare utilizată în activitățile zilnice. Prin joc se stimulează interesul și curiozitatea acumulând o cantitate de informație într-un timp limitat. Prin intermediul jocului, preșcolarul dobândește o serie de capacități, înțelege regulile și le aplică și cunoaște consecințele în lipsa respectării regulilor.
Din punctul meu de vedere, preșcolaritatea este cea mai frumoasă, dar și cea mai dificilă perioadă din viață. În această etapă se pun bazele personalității copilului, se dezvoltă armonios, etapele fiind evidente.