O problemă dintre cele mai complexe şi mai dificile, care ocupă un important loc în studiile de pedagogie, o reprezintă educaţia intelectuală, proces reprezentat de îndrumarea şi stimularea gândirii copilului într-o manieră sistematică, realistă şi critică. De aceea, educaţia intelectuală trebuie valorificată în permanenţă prin asigurarea creşterii inteligenţei şi susţinută prin cele mai bune metode didactice, realizate cu perspicacitate.
Deci, prin educaţie, elevul îşi dezvoltă personalitatea, îşi sădeşte o mentalitate pozitiv-constructivistă şi reuşeşte să se ridice din starea primară, biologică, într-o stare spirituală, culturalizată. Cu ajutorul unei activităţi specializate, educaţia prinde contur sub aspectul mai multor factori precum conţinutul, momentul, nivelul, intensitatea şi forma a ceea ce i se oferă elevului, toate beneficiind de o contribuţie esenţială în formarea şi dezvoltarea personalităţii acestuia. Cu un conţinut selectat, organizat şi îndrumat de specialişti formaţi în domeniu, educaţia, în rol de conducător, va deveni ghid în interacţiunea factorilor personalităţii care vor determina, în cele din urmă, dezvoltarea psihică. Prin educaţia îndrumată de către un cadru didactic se poate corecta ceea ce este negativ în personalitatea elevului şi contura laturile pozitive ale personalităţii acestuia. Aşadar, şcoala nu contribuie doar la formarea specialiştilor, ci formează şi oameni, iar ca modalităţile de pregătire să fie eficiente şi constructive, este necesar ca îndrumătorul să colaboreze cu elevul, astfel încât să se completeze reciproc, în orice situaţie şi moment.
Literatura ocupă un rol important de modelare nu numai a personalităţii, ci şi a gândirii şi a exprimării, determinând elevul să participe la viaţa eroilor astfel încât, cu ajutorul imaginilor, sentimentelor, modelelor descoperite, să îşi exprime stările de conştiinţă şi să îşi însuşească anumite trăsături pe care le analizează în paralel cu cele ale personajului ales drept model.
Aşadar, acumularea cunoştinţelor pe baza informaţiilor receptate din lecturare va trebui dirijată spre pregătirea pentru viaţa cotidiană, între reguli şi principii. Joseph Baldwin afirmă că „scopul educaţiei nu constă în a-i învăţa pe elevi să-şi cunoască manualele şi să se servească de ele, ci în a-i învăţa să se cunoască pe ei înşişi şi să dea o bună întrebuinţare facultăţilor lor”. Se pare că în mutaţiile din practica educaţionala trebuie să intervină transformări şi procese necesare existenţei umane. Deşi nu trebuie să o concepem neapărat ca pe un mod de pregătire pentru conduita socială, cu toate acestea, în dimensiunea existenţială este obligatorie prezenţa unei legături între şcoală şi viaţa elevului.
Prin prisma modelelor prezente în textele literare, elevul îşi va putea dobândi anumite concepţii care vor conduce la descoperirea treptată a propriei personalităţi, însuşindu-şi calităţile sau defectele descoperite prin desfăşurarea acţiunilor relatate. Calitatea idealului de viaţă al elevului depinde chiar şi de potenţialul moral şi etic al personajului pe care acesta îl studiază. Astfel, prin strategii şi metode specifice gândirii critice, elevul poate diferenţia aspectele pozitive de cele negative şi să descopere ce rol pot avea în propria sa dezvoltare personală.
Educaţia morală îndeplineşte în procesul educaţiei prin literatură, un rol deosebit în formarea unor atitudinini pozitive, datorită trăirilor emoţional-reflexive a universului operei de către elev. Valorificarea sub aspect educativ a operei studiate va putea contura relaţia dintre operă şi realitate, determinând elevul să înţeleagă literatura şi să îşi îmbogăţească experienţa de viaţă. Chiar şi ficţiunea, prin caracterul său simbolic şi analogic, ajuta la lărgirea posibilităţilor cognitive ale literaturii. Realitatea şi ficţiunea trebuie să ofere acestuia aptitudinea de a observa şi cerceta fenomenele pentru reansamblarea detaliilor ce îi vor determina capacitatea de distincţie a termenilor şi a efectelor acestora asupra literaturii, cât şi mediului social din care face parte.
Astfel, dezvoltarea gândirii critice va oferi elevului posibilitatea de a interpreta textele, de a-şi motiva propriile păreri, de a descoperi şi de a interpreta numeroase judecăţi cu care se va confrunta pe viitor şi le va valorifica, la un moment dat.
Manualul de limba şi literatura română trebuie să ofere elevului nu doar competenţele necesare domeniului creaţiei, în care descoperă tainele ficţiunii şi realităţii, ci şi informaţii corecte despre istoria culturii naţionale, privind evoluţia ei. Aceasta este una dintre problemele cu care se confruntă limba literară, în care limbajul a fost principalul mijloc de cristalizare a ideilor ce au evidenţiat contactul dintre oameni şi cultură. Pe lângă faptul că manualul reprezintă un instrument de lucru cu ajutorul căruia elevul îşi lărgeşte dimensiunea cunoştinţelor, totodată este şi oglinda prin care acesta se cunoaşte şi de descoperă în universul lecturii şi interpretării textelor. Pentru a interpreta obiectiv, profesorul trebuie să îi prezinte o analiză a operei literare care să conţină concepte de valoare definite prin elemente creative, estetice, dar şi prin cele cu specific naţional, filosofic, critic, psihologic sau stilistic, deoarece literatura are rolul de modelare a personalităţii, a gândirii şi a exprimării.
Există, în stare concurenţială, două tipuri de lectură: lectura textuală (alfabetică, literară) şi lectura electronică (iconică, de imagini). Raportul dintre cele două tipuri de lecturi ar trebui să fie de complementaritate şi nu unul de disjuncţie. De aceea, se impune, din partea profesorului, sa promoveze ambele tipuri de lectură, prezentând avantajele şi dezavantajele fiecărei categorii. Fiecare dintre cele două aduce „lectorului” avantaje şi ispite (vezi tabelul de mai jos):
| Lectura electronică | Lectura cărţilor |
| Imagini colorate, atrăgătoare, clare, uşor de asimilat | Imaginea e reconstruită „mental”, presupunând efort si gândire |
| Imagini totale, gata alcătuite, cu detalii şi accesorii | Imagini sugerate, solicitând „investigaţie imaginativă” |
| Imagini reale, exacte, concrete | Imagini voit scriptice, simbolizate în metafore |
| Limbaj direct, simplu, accesibil | Limbaj mediat, polisemantic, ambiguu |
| Confortabilă, domestică, pasivă | Act complex, activ |
| Ireversibilă, flux continuu | „Reversibilă şi meniabilă” |
În actul de lecturare/citire, este nevoie să se angajeze doi ,,actori”: textul şi cititorul. În mod particular, pentru şcoală textele trebuie să fie specifice şi selectate pentru a putea fi înţelese de elevi, cititori cu particularităţi individuale şi de vârsta. În consecinţă, lectura şcolară şi particulară are nevoie de texte şcolare şi lectori elevi.
Lectura suplimentară e o prelungire a lecturii textelor din clasă, din manualul şcolar. De aceea, controlul şi îndrumarea lecturii particulare/suplimentare a elevului are menirea de a perfecţiona, prin activitate indirectă, independentă, actul de citire, exersat pe diferite tipuri de texte. Cum cititul cărţilor constituie o abilitate fundamentală de natură intelectuală, fiind un instrument al activităţii intelectuale, o deprindere utilizabilă pentru toate domeniile de cunoaştere umana, competenţa lecturală constituie o achiziţie fundamentală.
În concluzie, criteriile de predare trebuie să conţină un raport de echilibru între metodele de desfăşurare a lecţiei de literatură şi valorile umane descoperite prin lectură, ţinând cont de diversitatea, mobilitatea, povestirea, personajele, confruntările, emoţiile şi relaţiile dintre personaje. Literatura nu are doar o simplă valoare documentară. Aceasta este strâns legată de experienţa de viaţă a autorului, prin care se exprimă trăirile şi problemele pe care acesta le abordează, urmărind o cunoaştere activă a realităţii, pentru a contribui la formarea şi orientarea concepţiilor cititorului despre societate.
De aici rezidă importanţa lecturii pentru orice elev, pentru devenirea sa ulterioară, pentru sprijinul progreselor sale şcolare la toate disciplinele didactice. Lectura îndeplineşte rolul de sursă principală de informare, de achiziţionare a unor experienţe individuale, cu tentă morală; ea propune, de regulă, valori universale umane, realizând, în mintea copiilor, o ierarhizare şi coagulare a valorilor culturii naţionale şi universale; lectura oferă satisfacţii estetice, propune modele de comportament; lectura contribuie la îmbogaţirea limbajului, la nuanţarea şi dezvoltarea/activizarea exprimării, însuşirea unor structuri comunicative; lectura ,,umple” în mod plăcut timpul liber al elevilor, oferind clipe de satisfacţie, de meditaţie .
Iată pentru ce lectura, ca act de parcurgere a textelor (literare si neliterare) în clasă şi în afara clasei, prin importanţa ei, rămâne o obligativitate didactică.
Bibliografie:
Cornea, Paul, Introducere în teoria lecturii, Editura Polirom, Iaşi, 1998.
Faguet, Emile, Arta de a citi,În româneşte de Sadoveanu Lidia , Editura Albatros, Bucureşti, 1973.
Iser, Wolfgang, Actul lecturii.O teorie a efectului estetic, Traducere din limba germană, note şi prefaţă de Romaniţa Constantinescu, Editura Paralela 45, Piteşti, 2006.
Tiutiuca, Dumitru, Teoria literară, Institutul European, Iaşi, 2002.
Wellek, Rene, Warren, Austin, Teoria literaturii, Editura pentru literatură universală, Bucureşti, 1967.