Primit relativ cu reticenţă de către cadrele didactice, în perioada de implementare, Programul național „Școala altfel” (sau „Şă ştii mai multe, să fii mai bun!”) a dobândit pe parcursul anilor aprecierea cadrelor didactice, a elevilor şi a părinţilor acestora. Proiectarea, aplicarea şi evaluarea activităţilor desfăşurate în această săptămână, dificilă la începutul derulării programului, ca orice element de noutate, a dat posibilitatea cadrelor didactice să conceapă şi să deruleze activităţi pliate pe specificul clasei şi să faciliteze dezvoltarea unor competenţe ce vizează dezvoltarea creativităţii elevilor şi a abilităţilor socio-emoţionale.
La clasa mea am desfăşurat în anul şcolar 2015-2016, în săptămâna „Şcoala altfel” un program care a obţinut un feedback pozitiv din partea elevilor, a părinţilor şi a conducerii şcolii.
Programul a fost structurat astfel: Ziua culturală, Ziua atelier, Ziua educativă, Ziua voluntariat, Ziua sportivă.
ZIUA CULTURALĂ a dat posibilitatea elevilor ca prin activităţile desfăşurate să-şi dezvolte spiritul de competiţie, abilităţile de exprimare, să dobândească noi informaţii. Am desfăşurat activităţile ,,Caracatiţa valorilor morale” și „Ştiu mai mult”. Activităţile au urmărit dezvoltarea spiritului de competiţie, pe teme de importanţă majoră, dobândirea de noi informaţii, dezvoltarea abilităţilor de exprimare.
ZIUA ATELIER a însemnat punerea în valoare a creativităţii copiilor, le-a dezvoltat spiritul de competiţie, capacitatea de concentrare. Copiii au realizat cu multă plăcere produse realizate din cartoane colorate, folosind tehnica Origami. Astfel au realizat, lucrând pe echipe, o floare, fiecare membru al echipei realizând câte o petală. Produsele finale, estetice şi lucrate cu talent, reprezintă dovada abilităţilor dobândite de-a lungul anilor la orele de educaţie tehnologică. Elevii au conştientizat pe parcursul celor două activităţi, eficienţa muncii în echipă şi perseverenţa în urmărirea unui scop comun.
ZIUA EDUCATIVĂ a oferit elevilor posibilitatea de a realiza trei activităţi: „Prim ajutor”, „Piramida alimentelor”, „Bune maniere”. Elevii au avut posibilitatea să înţeleagă importanţa acordării primului ajutor în situaţii excepţionale, să înveţe paşii acordării primului ajutor pentru fiecare situaţie prezentată, să-şi formeze deprinderi de igienă a muncii, să-şi formeze deprinderi de alimentaţie raţională, să realizeze piramida alimentelor, să ofere exemple de comportament manierat, să aprecieze obiectiv propria conduită şi pe cea a colegilor, potrivit unor imperative morale.
Activităţile desfăşurate au incitat curiozitatea copiilor în a cunoaşte modalităţile de acordare a primului ajutor. Prin prezentarea unor situaţii de urgenţă, simularea unora dintre ele, elevii au conştientizat necesitatea acordării primului ajutor.
În cadrul PIRAMIDEI ALIMENTELOR, prin sarcinile lucru pe care le-am repartizat, elevii şi-au dezvoltat deprinderi de alimentaţie raţională, de utilizare a normelor igienico-sanitare, au clasificat alimentele, au precizat beneficiile dar şi aspectele negative ale consumării anumitor tipuri de alimente, au realizat tipuri de meniuri sănătoase, au realizat piramida alimentelor.
Cu entuziasm, elevii au aranjat o masă festivă, au precizat rolul tacâmurilor şi au evidenţiat reguli de comportament civilizat la masă.
ZIUA VOLUNTARIAT a fost un real succes datorită entuziasmului cu care copiii s-au implicat în desfăşurarea tuturor activităţilor propuse: ,,O floare pentru un zâmbet”, ,,O şcoală mai curată”, ,,Plantează un pomişor!”. Elevii au investigat modalităţi de protejare a mediului înconjurător, şi-au format atitudini ecologice responsabile, şi-au dezvoltat deprinderi de îngrijire şi ocrotire a mediului, au învăţat etapele plantării unui pom, au conştientizat importanţa lucrărilor de îngrijire a unei plante.
În ziua respectivă au oferit flori persoanelor aflate în trecere pe Bulevardul ,,Nicolae Titulescu”, au confecţionat coşuri pentru deşeuri şi au plantat pomişori în curtea şcolii. Pregătirea bucheţelelor de flori a însemnat grija pentru frumos şi bucuria unui dar. Cu mare plăcere au oferit flori iar gesturile de mulţumire i-au impresionat. Fiecare zâmbet al persoanei care a primit flori a adus zâmbet pe faţa copilului care a oferit florile.
Confecţionarea coşurilor pentru deşeuri a însemnat nu numai măiestrie în realizarea lor ci şi conceperea unor mesaje semnificative. Acestea au fost confecţionate din ambalajele din carton în care se aduceau zilnic cornurile. Copiii au creat mesaje care vizau protejarea mediului şi le-au aplicat pe suprafaţa fiecărei cutii.
Mesajele au fost scrise pe cartoane viu colorate, pentru a atrage atenţia şi a fi citite şi de către ceilalţi elevi ai şcolii. Coşurile au fost aşezate în locuri cu vizibilitate ridicată şi au incitat curiozitatea elevilor şcolii.
Plantarea unui pomişor a reprezentat o activitate desfăşurată cu reală plăcere. Elevii au urmărit cu atenţie etapele plantării unui pom şi au reuşit să le transpună corect în practică.
ZIUA SPORTIVĂ – jocurile pe care le-am ales au antrenat copiii în a-şi dezvolta atenţia, gândirea logică, dexteritatea şi spiritul de echipă. Elevii au participat cu plăcere şi s-au implicat activ .
Relevanța și utilitatea activităților de învățare desfășurate conform scopului enunțat al programului au fost demonstrate de feedback-ul pozitiv colectat.