EDICT

În contextul societății contemporane caracterizate prin criza de timp și prin explozia informațională și tehnică, computerul și, implicit, internetul,  au devenit fenomene globale a căror înțelegere încă ne depășește. Apreciem, desigur, efectele pozitive, conectivitatea, rapiditatea găsirii răspunsurilor, dar mai greu ne dăm seama de potențialul lor nociv. Copiii și adolescenții pot deveni foarte ușor prizonierii unui dialog virtual, joc sau aplicație, devin dependenți de net, renunță la a mai socializa în mod direct, la jocuri sportive, se însingurează, iar dezvoltarea personalității lor va avea serios de suferit. În plus, se deschid porți de vulnerabilitate fără precedent, de care adulții nu au știut niciodată și nu le percep prea ușor pentru că nu au crescut cu așa ceva. Iată de ce, din ce în ce mai mult, se afirmă că școala și specialiștii săi au un rol esenţial în formarea și pregătirea tinerilor pentru viaţă.

O şcoală responsabilă trebuie să respecte o serie de condiţii şi criterii. În primul rând, ea e răspunzătoare educaţional şi civic pentru ceea ce produce în şi pentru societate. În al doilea rând, o astfel de şcoală, dă seama de rezultatele produse, cu alte cuvinte este capabilă să-şi recunoască, să-şi planifice şi să-şi evalueze resursele în termeni de scopuri şi rezultate. Pentru a deveni responsabilă, ea trebuie să respecte o serie de condiţii şi criterii, să-şi revizuiască scopurile, atitudinile, să-şi evalueze periodic rezultatele.

Şcoala este o organizaţie care învaţă, dar nu e totdeauna şi un loc al învăţării: şcolile rezistente la noutate şi la schimbare nu sunt un astfel de loc; organizaţiile care învaţă sunt flexibile, adaptabile, inovatoare şi responsabile. Cel mai mare duşman al învăţării organizaţionale este incapacitatea de a ieşi din propriul sistem de gândire, dintr-un cerc vicios de practici, de experienţe şi de reguli, pe care organizaţia ajunge să le considere imuabile.

Școala modernă se bazează pe metodele care diferă mult de cele uzuale bazate pe expunere, memorizare, repetare. Elevii de azi au nevoie de metode care se bazează pe participare interactivă, socială, pe experimentare de situații de observare a realității, dar și pe posibilitatea de a valorifica cele învățate și în viața de zi cu zi. De multe ori se pune problema cum pot fi motivați elevii, cum să fie puși în situații în care să-și testeze cunoștințele într-un mod cât mai eficient și nu în ultimul rând, cât mai atractiv.

Parteneriatele școlare facilitează realizarea unor proiecte prin care elevii au posibilitatea să își perfecționeze și să pună în practică cunoștințele, să participe la competiții, excursii, schimburi de experiențe, socializând și perfecționându-și  competențele de comunicare.
Proiectarea şi implementarea unor activităţi extracurriculare şi extraşcolare, în şcoală şi în comunitate, pe baza proiectelor şi parteneriatelor dintre elevi, profesori şi membri ai comunităţii locale este o necesitate a activităţii didactice.

Parteneriatul reprezintă procesul de colaborare dintre două sau mai multe părţi care acţionează împreună pentru realizarea unor interese sau scopuri comune. În practica şcolară există mai multe expresii destinate parteneriatului educaţional: acord de parteneriat, acord cadru de parteneriat pentru educaţie, parteneriat de colaborare, protocol de colaborare, protocol de parteneriat, contract de parteneriat, convenţie de parteneriat, parteneriat, parteneriat de colaborare instituţională, proiect de parteneriat şi altele.

Termenul de parteneriat este definit ca „asocierea a doi sau mai mulţi parteneri, iar în literatura de specialitate, parteneriatul reprezintă modalitatea, formală sau informală, prin care două sau mai multe părţi decid să acţioneze împreună pentru atingerea unui scop comun.” (Cucoș, 2009)

Constantin Cucoş clasifică diferitele tipuri de parteneriat educaţional:

• în funcţie de domeniul de colaborare:
– parteneriate în vederea finanţării derulării unor proiecte;
– parteneriate de realizarea a unor proiecte comune de dezvoltare instituţională;
– parteneriate de dezvoltare a unor proiecte comune didactice;
– parteneriate ce vizează contracte de cercetare;
– parteneriate ce au ca scop activităţile de formare profesională;
– parteneriate în vederea organizării de manifestări ştiinţifice şi publicarea produselor;
– parteneriate de iniţiere, derulare, evaluare a unor programe internaţionale.
• în funcţie de scopul şi obiectivele urmărite:
– parteneriate de reprezentare: federaţii, uniuni, consilii, alianţe, coaliţii;
– parteneriate operaţionale cu proiecte concrete ca motiv al asocierii.
• în funcţie de durata de desfăşurare:
– parteneriate pe termen scurt;
– parteneriate pe termen mediu;
– parteneriate pe termen lung.
• în funcţie de forma de finanţare:
– parteneriate cu finanţare integrală;
– parteneriate cu finanţare parţială;
– parteneriate fără finanţare;
– parteneriate cu autofinanţare.
• în funcţie de tipul de unitate:
– unitate de învăţământ; agent economic; instituţii şi organisme guvernamentale centrale/locale; instituţii nonguvernamentale. (Cucoș, 2009)

Pentru realizarea unui parteneriat de succes, sunt necesare parcurgerea unor etape precise: explorare – evaluare – planificare – formare – iniţiere – realizare – verificare – reglementare – consolidare – acţionare – implementare – evaluare.

Astfel, este nevoie a fi respectate cele patru condiţii de realizare a acestui proces: comunicare, coordonare, cooperare şi parteneriat. Procesul de colaborare porneşte de la un nivel inferior, cel al comunicării pentru a ajunge la un nivel superior, cel al parteneriatului.       Astfel, parteneriatul reprezintă o formă avansată a relaţiei dintre două sau mai multe părţi, cooperarea şi coordonarea sunt formele intermediare, cele care facilitează stabilirea unui parteneriat, iar comunicarea reprezintă punctul de plecare în vederea realizării parteneriatului între două sau mai multe părţi.

Condițiile realizării unui parteneriat reuşit implică:

• identificarea scopurilor, intereselor comune, utile partenerilor şi comunităţii;
• găsirea modului optim pentru realizarea scopului propus;
• organizarea şi conducerea resurselor disponibile pentru a atinge scopul propus;
• identificarea competenţelor persoanelor implicate în aceste proiecte pentru a le putea folosi la maxim;
• combinarea eficientă a atitudinilor, abordărilor şi tehnicilor care se pot aplica diferitelor sarcini;
• utilizarea cu succes a schimbării în folosul instituţiei.

Elaborarea, coordonarea şi desfăşurarea unor proiecte educative extracurriculare atrag atenţia nu atât asupra importanţei acestora în sine, cât mai ales asupra implicaţiilor pe care le au asupra construirii şi modelării personalităţii viitorilor cetăţeni ai planetei, elevii de azi. Aceste activităţi sunt apreciate de către copii şi factorii educaţionali în măsura în care:

• urmăresc lărgirea şi adâncirea influenţelor exercitate în procesul de învăţământ ;
• valorifică şi dezvolă interesele şi aptitudinile celor supuși actului educațional;
• organizează timpul liber într-o manieră plăcută, relaxantă;
• formele de organizare ale acestor activităţi au caracter recreativ, dar urmăresc un scop educativ;
• au un efect pozitiv pentru munca desfasurată în grup, creează un sentiment de siguranţă şi încredere.

Organizarea unor activităţi extraşcolare prin care elevii să contribuie, după puterile lor, la creşterea calităţii vieţii în comunitatea în care trăiesc, are nenumărate avantaje din punctul de vedere al educaţiei pe care o face şcoala. Acestea sunt:
– împletirea teoriei cu practica, elevii constatând că ceea ce învaţă la şcoală poate fi aplicat în cadrul unei acţiuni concrete;
– acţiunile dezvoltă la elevi empatia, responsabilitatea faţă de semenii lor;
– se creează legături la nivelul comunităţii;
– se stimulează gândirea critică;
– se educă percepţia multiculturalităţii;
– se dezvoltă stima de sine şi devotamentul pentru ideile civice.

Printre efectele majore pe care le produc proiectele educative, se pot menţiona:

• creşterea calităţii actului educaţional  şi a rezultatelor învăţării;
• stimularea şi multiplicarea iniţiativelor tinerilor în dezvoltarea vieţii comunităţii şcolare/comunităţii;
• creșterea gradului de socializare și valorizare a elevilor;
• reducerea procentului fenomenelor antisociale, a abandonului şi absenteismului şcolar;
• creşterea ratei promovabilităţii şcolare;
• asigurarea şanselor egale de dezvoltare personală;
• ridicarea calităţii resursei umane din sistemul educaţional;
• formarea resursei umane necesare dezvoltării societăţii cunoaşterii;
• asigurarea sustenabilităţii proiectelor educative prin conştientizarea comunităţii cu privire la potenţialul pe care programele educaţionale le au asupra formării tinerei generaţii ce urmează a se integra;
• transformarea educaţiei în sursă de dezvoltare comunitară.

Proiectele de  parteneriat educaţionale vizează întărirea relaţiilor dintre părinţi, elevi, dascăl şi comunitate, creşterea gradului de implicare a tuturor factorilor educaţionali.  Activitatea în parteneriat are nenumărate avantaje, deoarece creează relaţii de colaborare, clarifică diverse probleme educative, oferă un nou cadru în dezvoltarea personalităţii elevului. Iniţierea diferitelor proiecte de parteneriat educaţionale sunt benefice atât pentru elevi, cât şi pentru toţi factorii implicaţi: şcoală, familie, comunitate.

Un rol anume în stabilirea relaţiilor de colaborare îi revine managerului instituţiei şcolare, care asigură o implicare activă în lansarea proiectelor de parteneriat educaţional, care vizează întărirea relaţiilor dintre părinţi, elevi, profesori şi comunitate, care contribuie la creşterea gradului de implicare a tuturor factorilor educaţionali. De faptul cum managerul instituţiei a reuşit să formeze o relaţie de comunicare, relaţionare, cooperare între părţile implicate depinde reuşita parteneriatului educaţional şcoală-familie-comunitate.

Şcoala şi familia sunt cei doi piloni de rezistenţă ai educaţiei, iar între aceştia şi comunitate, mediul extraşcolar şi extrafamilial, pendulează copilul, obiect şi subiect al educaţiei. Dacă aceste medii educaţionale se completează şi se susţin, ele asigură într-o mare măsură buna integrare a copilului în activitatea şcolară şi pe plan general în viaţa socială.

Școala face posibilă participarea grupurilor şi colectivităţilor la viaţa publică, elaborarea şi luarea deciziilor. Schimbul de informaţii favorizează interacţiunea socială şi permite unui număr mare de oameni să ia parte activă la soluţionarea problemelor.

Motivul principal pentru crearea unor astfel de parteneriate este dorinţa de a ajuta elevii să aibă succes la şcoală şi, mai târziu, în viaţă. Atunci când părinţii, elevii și ceilalţi membri ai comunităţii se consideră unii pe alţii parteneri în educaţie, se creează în jurul elevilor o comunitate de suport care începe să funcţioneze. Parteneriatele trebuie văzute ca o componentă esenţială în organizarea şcolii şi a clasei de elevi. Ele nu mai sunt considerate doar o simplă activitate cu caracter opţional sau o problemă de natura relaţiilor publice.

Astfel, elevii învaţă să gândească critic, complex, îşi dezvoltă gândirea multicauzală, experimentează abilităţi de rezolvare de probleme, de empatie, de toleranţă și, nu în ultimul rând, socializează, învăţând să fie mai apropiaţi, să lege noi prietenii, să-şi împărtăşească experienţe personale.

Experiențele elevilor participanți sunt pozitive, legăturile de prietenie dintre participanți sunt stabile și viabile astfel încât nu mai este nevoie de motivare suplimentară pentru participarea la alte programe asemănătoare, interne  sau internaționale.

Iată câtva impresii ale elevilor care au participat la astfel de activități:

– „Anul acesta am avut oportunitatea să intrăm în jocul unei astfel de provocări. Ceva mult mai „mare” decât activitățile cu care eram obișnuiți. Un proiect internațional! Când profesoara noastră ne-a spus despre ce este vorba, am rămas surprinși deoarece nu ne-am imaginat vreodată că vom avea ocazia să intrăm într-un lucru recunoscut și peste hotare. Am confirmat că vrem să participăm fără ca măcar să stăm pe gânduri.
De fapt, era un concurs internațional inițiat de o asociație din Franța în parteneriat cu mai multe instituții și departamente. Acesta presupunea crearea unui site pe internet și, în funcție de ideile pe care le avem, trebuia să încărcăm materiale pentru fiecare categorie necesară site-ului, tema pricipală fiind „Les femmes oubliées d’histoire”(„Femeile uitate de istorie”).
Am descoperit multe lucruri noi și am defășurat multe activități interesante cu scopul de a strânge cât mai multe informații pentru proiect. Am încercat să facem totul cât mai bine posibil pentru a ne ridicăm la nivelul celorlalți participanți din concurs.
Chiar dacă nu am obținut marele premiu, experiența acumulată este cu mult mai valoroasă decât orice alt premiu pe care l-am fi putut câștiga vreodată.
Intenționăm să participăm și la ediția următoare, cu speranța că vom reveni cu forțe proaspete și vom face o treabă mult mai bună.” – G.P.

– „Cred că a fost o experiență foarte bună deoarece ne-a scos de pe <cărarea noastră>, așa cum obișnuiește doamna profesoară să spună, adică să ne provoace la lucruri mai interesante decât ce facem noi în mod obișnuit. Provocările sunt întotdeauna bune pentru minte pentru că o deschid și spre alte căi de gândire.” – I.D.

– „Pentru mine acest proiect a fost o experiență foarte interesantă prin care am socializat cu elevii unei școli din Franța. Prin activitățile din acest proiect mi-am dezvoltat capacitatea de a vorbi în limba engleză, creativitatea și cunoștințele pe care le aveam despre țara în care locuiesc. Am vizitat locuri în care nu am mai fost și mi-am făcut prieteni noi. Mi-ar plăcea să repet această experiență.”- A.E.

În concluzie, în societatea actuală este extrem de important rolul școlii în favorizarea relațiilor constructive, în crearea relațiilor pozitive între elevi și semenii lor, în promovarea comportamentului incluziv.

Bibliografie
1.Bătrînu, E.. Educaţia în familie. Bucureşti: Editura Politică, 1980.
2. Cucoş, C. (coord.) Psihopedagogie pentru examenele de definitivare şi grade didactice. Ediţia a III-a revăzută şi adăugită. Iaşi: Editura Polirom, 2009.