Rolul inteligenței emoționale în dezvoltarea elevului în cadrul liceului

Inteligența emoțională reprezintă capacitatea de a înţelege şi a-şi gestiona eficient emoţiile sale, cât și ale altor persoane, pentru luarea celor mai bune decizii și punerea lor în practică. Dacă putem controla răspunsul inițial  impulsiv într-o situație, am putea fi capabili să o tratăm  mai eficient, să ne descurcăm surprinzător de bine în fața greutăților.

Au fost identificate cinci abilităţi care compun inteligenţa emoţională:

  • Auto-conştientizarea emoţiilor: gradul în care o persoană îşi înţelege/conştientizează propriile emoţii, deoarece atunci când înțelegi cum și de ce simți ceva anume, ai calea deschisă spre crearea sau transformarea eficientă a unor relații sociale.
  • Detectarea emoţiilor: gradul în care o persoană este conştientă de emoţiile, stările şi gândurile celorlaţi. Această abilitate ne ajută să înţelegem ceea ce ni se spune – intenţia care se ascunde in spatele cuvintelor, să putem codifica şi decodifica mesajele transmise, la nivelul verbal sau non-verbal, astfel încât să transmitem şi să înţelegem corect sensul mesajelor.
  • Exprimarea emoţiilor: gradul în care o persoană este capabilă să transmită eficient  stările emoţionale.
  • Empatia: gradul în care o persoană este capabilă să se transpună în situaţia celorlalţi şi să ii înţeleagă. O persoană empatică are încredere în tine și în faptul că poți depăși situațiile dificile prin care treci și îți aduce aminte de punctele tale tari atunci când tu uiți că le ai.
  • Capacitatea de a construi relaţii interpersonale pozitive constă în dezvoltarea abilităţilor de a analiza şi înţelege relaţiile interpersonale, de a negocia neînţelegerile şi de a rezolva conflictele, capacitatea de soluţionare a problemelor din planul interpersonal.

Rolul inteligenţei emoţionale în cadrul liceului constă în formarea unei personalităţi autonome, creative a elevului, în vederea unei dezvoltări personale libere şi armonioase. Pentru aceasta elevul trebuie să posede motivaţia şi disponibilitatea de a reacţiona pozitiv la schimbare, ca premisă a dezvoltării personale şi în cadrul relaţiilor cu semenii săi.

Educaţia bazată pe inteligenţa emoţională în cadrul liceului porneşte de la faptul că prin accentuarea importanţei sentimentelor şi prin controlul emoţiilor  se crează un echilibru mai sănătos în relaţiile elevi- profesori, elevi-elevi. Capacitatea de a recunoaşte şi de a face faţă emoţiilor duce la performanţe mai mari în şcoală, în muncă şi în relaţiile interumane.

Prin promovarea inteligenței emoționale, totalitatea acţiunilor noastre ne permite să comunicăm mai ușor cu elevii ceea ce determină  creşterea încrederii în sine şi astfel îşi vor câştiga mai uşor independenţa şi capacitatea de a alege singuri şi responsabil. Un elev inteligent din punct de vedere emoţional prezintă următoarele caracteristici:

  • este conştient de emoţiile sale şi vorbeşte liber despre ele;
  • recunoaşte emoţiile celor din jurul său;
  • comunică uşor despre ceea ce îl interesează sau îl preocupă;
  • ştie să spună NU fără să îi rănească pe ceilalţi;
  • are un bun management al emoţiilor negative;
  • are un comportament rezonabil chiar şi atunci când lucrurile nu merg aşa cum şi-ar dori şi nu abandonează o activitate, nici atunci când devine dificilă;
  • nu face unele activităţi doar pentru că i-au fost cerute să le facă sau doar cât este supravegheat, ci le face pentru că a înţeles că sunt utile pentru propria dezvoltare şi îi oferă beneficii;
  • este sigur pe el în majoritatea situaţiilor, iar atunci când simte că nu se descurcă, cere ajutorul;
  • se adaptează rapid la situaţii/ persoane noi;
  • nu îi este teamă să pună întrebări sau să îşi afirme preferinţele;
  • are prieteni cu care se relaxează dar de la care deopotrivă învaţă modele noi de comportament.

Inteligența emoțională nu este neapărat o caracteristică  cu care ne naștem, ea putând fi însușită și dezvoltată. Prezint în continuare câteva recomandări pentru a dezvolta inteligența emoțională:

  • Analizează-ți cu sinceritate felul în care gândești și interacționezi cu ceilalți oameni. Nu cumva ai obiceiul de a-i judeca înainte de a ști totul despre ei? Nu cumva ai pornirea de a-ți forma părerile într-un mod stereotip? Încearcă să te pui în locul lor și fii într-o mai mare măsură deschis către opiniile și nevoile lor.
  • Îți dorești să fii luat în seamă, tu și numai tu, pentru realizările tale? Modestia poate fi o calitate autentică, ea neechivalând cu timiditatea ori lipsa de încredere în tine însuți. Acordă-le și celorlalți șansa de a străluci, dar fără să arunci o pată de umbră peste tine însuți.
  • Ești dispus să accepți că nu ești perfect și că există niște aspecte ale personalității tale pe care le poți transforma în bine? Ai curajul de a te privi în oglinda onestității și vei reuși să iți schimbi viata.
  • Observă cum reacționezi în situațiile de criză. Devii prost dispus de fiecare dată când apare o întârziere, o amânare ori ceva nu se întâmplă așa cum te-ai fi așteptat? Îi învinovățești pe alții sau îți reverși furia asupra lor chiar dacă nimeni nu ți-a greșit cu nimic? Capacitatea de a rămâne calm și a-ți păstra controlul în situațiile dificile este foarte prețuită, atât în lumea afacerilor cât și orice altă sferă profesională. Nu te lăsa pradă emoțiilor atunci când lucrurile nu merg cum trebuie.
  • Dacă rănești sentimentele cuiva, cere-ți scuze fără ezitare, nu ignora consecințele acțiunilor tale și nu evita să întâlnești persona față de care ai gresit. Oamenii sunt într-o mai mare măsură dornici de a ierta și a uita atunci când cineva iși recunoaște într-un fel potrivit greșelile. Asumă-ți responsabilitatea propriilor acțiuni.
  •  Examinează felul în care acțiunile tale îi pot afecta pe ceilalți. Dacă o decizie a ta are un impact asupra altora, încearcă să te pui cu adevărat în locul lor. Cum se vor simți ei dacă faci acel lucru? Ai vrea să treci prin ceea ce ar putea trăi ei?

Pentru ca elevii să nu aibă probleme emoţionale în viitor, şcoala  trebuie să găsească mereu noi posibilităţi, noi metode  şi resurse de a le dezvolta capacităţile emoționale. Un aspect al educaţiei bazate pe inteligenţa emoţională îl reprezintă faptul că este necesar să înţelegem importanţa ieşirii din rutina zilnică, realizarea unor activităţi prin care să ne bucurăm de frumuseţea lumii din jur. Să încercăm să redescoperim totul, să conştientizăm tot ceea ce facem. Să explicăm întotdeauna de ce spunem ,,nu”, în loc de doar ,,nu”. Să nu uităm să-i lăudăm pentru un comportament pozitiv şi  să încurajăm  efortul depus chiar dacă rezultatul nu este cel maxim. Să-i explicăm când şi cum acţiunile sale îi afectează pe alţii.

Dezvoltarea inteligenței emoționale se exprimă prin capacitatea elevului de a învăța și prin abilitatea lui de a se adapta cu succes la situțiile noi pe care le oferă viața școlară.

Cunoaşterea emoţiilor înseamnă să poţi să le identifici. Stăpânirea lor este capacitatea de a le adapta în funcţie de fiecare situaţie, de a putea amâna satisfacerea dorinţelor, de a reprima impulsurile. Elevii, și mai târziu absolvenții vor avea capacitatea de a organiza grupuri de a negocia soluţii şi a percepe sentimentele, motivaţiile şi preocupările celorlalţi, se vor putea adapta mai ușor la schimbările din viața de zi cu zi.

BIBLIOGRAFIE:
DANIEL GOLEMAN, Inteligenţa emoţională, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2001.
MIHAELA ROCO, Creativitatea şi inteligenţa emoţională, Editura Polirom, Iaşi, 2001.
JEANNE SEGAL, Dezvoltarea inteligenţei emoţionale, Editura Teora, 2000.

 

prof. Roxana Cîrcotă

Liceul Tehnologic de Marină, Galați (Galaţi) , România
Profil iTeach: iteach.ro/profesor/roxana.circota

Articole asemănătoare