Într-un sistem educațional adesea centrat pe acumularea de informații, întrebarea fundamentală rămâne: mai este formarea identității la fel de importantă ca dobândirea cunoștințelor? Prezentul articol analizează pe scurt unele mecanisme prin care școala și cadrul didactic pot influența profilul psihomoral al elevului, trecând de la teorii clasice la strategii moderne de dezvoltare a competențelor noncognitive.
Din perspectivă psihologică, caracterul nu este un dat genetic, ci o structură dobândită prin interacțiunea individului cu mediul sociocultural. Acesta funcționează ca un sistem integrator de atitudini și valori care reglează comportamentul individului în societate. Atitudinile, formate din elemente cognitive, afective și de voință, devin pilonii profilului moral al personalității, fiind modelate decisiv de influențele educaționale.
De-a lungul timpului, viziunea asupra formării umane a oscilat între determinism și modelare. În Antichitate, Platon susținea desăvârșirea trăsăturilor înnăscute, în timp ce Aristotel punea accent pe virtuțile cu care omul se naște. Umanismul și Iluminismul vin cu intervenția lui Erasmus din Rotterdam, care vedea educația ca pe un instrument de dezvoltare armonioasă a spiritului. Ulterior, Comenius a promovat ideea „umanizării” prin educație morală, iar Jean-Jacques Rousseau a teoretizat etapele dezvoltării, amânând educația morală abstractă până la pragul adolescenței. Totuși, Michel de Montaigne a rămas sceptic, îndoindu-se de capacitatea educației de a altera fundamental natura umană.
Pentru ca școala să devină un veritabil laborator de formare a caracterului, practicile didactice trebuie să integreze următoarele direcții:
– Tranziția către motivația intrinsecă
Este esențial ca elevul să învețe din curiozitate, nu pentru note. Profesorul poate facilita acest proces prin utilizarea metodelor activ-participative și a jocului didactic, promovarea unei competiții constructive, axată pe progresul individual, nu pe ierarhizare sau adaptarea temelor la interesele reale ale copiilor.
– Coeziunea grupului și socializarea metodică
Inspirându-ne din conceptul lui Durkheim, profesorul trebuie să creeze o „clasă tribală”. Aceasta presupune interiorizarea unor valori precum altruismul, disciplina și spiritul de echipă, promovarea incluziunii și a acceptării diversității de orice fel, implementarea unui cod deontologic al clasei, care să responsabilizeze fiecare elev.
– Valorizarea culturii și a esteticii
„Pedagogia culturii” (Eduard Spranger) subliniază că expunerea la marile valori artistice previne acceptarea non-valorilor. Vizitele la muzee, întâlnirile cu oameni de cultură și lectura constantă sunt datorii morale ale cadrului didactic.
Curriculumul actual vizează opt competențe cheie, printre care cele sociale, civice și sensibilitatea culturală. Conform Legii învățământului preuniversitar 198/2023, dezvoltarea sensibilității față de valorile moral-civice și a respectului pentru mediu reprezintă o prioritate a curriculumului național.
Pentru formarea atitudinilor și măsurarea progresul în formarea caracterului, Taxonomia lui Krathwohl oferă un parcurs clar:
- Receptarea: conștientizarea valorii.
- Răspunsul: reacția și adeziunea voluntară.
- Valorizarea: stabilitatea comportamentului bazat pe valoare.
- Organizarea: integrarea noii valori în propriul sistem de repere.
- Caracterizarea: interiorizarea totală a valorii în personalitate.
Aplicarea Taxonomiei lui Krathwohl (domeniul afectiv) în învățământul primar presupune trecerea elevului de la simpla conștientizare a unei valori la interiorizarea acesteia. Formarea caracterului se realizează prin fundamentarea proceselor motivațional-afective, precum empatia și cooperarea:
1. Receptarea (Prezența)
La acest nivel, scopul este ca elevul să devină conștient de existența unei valori sau a unui fenomen.
De exemplu, în cadrul orei de „dezvoltare personală”, profesorul prezintă o poveste despre incluziune sau despre un copil cu nevoi speciale. Elevul ascultă cu atenție și acceptă să urmărească materialul fără să ignore subiectul.
2. Răspunsul (Reacția)
Elevul nu doar receptează informația, ci participă activ, manifestând o reacție (asentiment sau satisfacție).
După poveste, profesorul organizează un joc didactic sau o discuție în grup. Elevul răspunde la întrebări, își exprimă părerea despre personaj și participă cu plăcere la activitatea de grup.
3. Valorizarea
Elevul manifesta un comportament stabil și consecvent.
Profesorul observă dacă elevul aplică de la sine principiul ajutorului reciproc în pauze sau în timpul proiectelor de echipă. Elevul alege în mod repetat să ajute sau să susțină colegii aflați în dificultate, considerând că acest gest este „important” sau „bun”.
4. Organizarea
Elevul începe să compare valori diferite și să le integreze într-un sistem propriu de priorități.
Profesorul poate iniția dezbaterea unui conflict de valori (ex: „Este mai important să spun adevărul sau să îmi protejez un prieten care a greșit?”). Elevul analizează situația din mai multe perspective și începe să prioritizeze valorile (de exemplu onestitatea versus loialitatea), integrându-le în sistemul său de reguli.
5. Caracterizarea
Valoarea este atât de bine fixată încât face parte din profilul psihomoral al elevului, determinându-i stilul de viață.
Elevul devine un model de comportament pentru ceilalți, fiind recunoscut constant pentru spiritul civic sau onestitate și acționează constant în spiritul valorii respective deoarece aceasta a devenit o trăsătură de caracter.
Importante pentru profesor în aplicarea taxonomiei sunt modelul propriu (felul în care profesorul acceptă fiecare elev se oglindește direct în atitudinile clasei), prioritizarea activităților extrașcolare (vizitarea muzeelor sau bibliotecilor pentru a forma „pedagogia culturii” și deschiderea spre frumos), aplicarea metodelor activ-participative (utilizarea învățării prin descoperire pentru a stimula curiozitatea și motivația intrinsecă).
Cum oare s-ar schimba atmosfera din clasele noastre dacă am evalua elevii nu doar pentru ceea ce știu, ci și pentru modul în care progresează pe aceste trepte ale valorizării?
În concluzie, formarea caracterului reprezintă o „școală invizibilă” care se desfășoară zilnic în spatele predării teoretice. Succesul acestui demers depinde nu doar de strategiile utilizate, ci mai ales de structura interioară a profesorului.
Un cadru didactic care cultivă gândirea critică, empatia și integritatea va reuși să pregătească nu doar absolvenți informați, ci cetățeni responsabili pentru secolul XXI.
Bibliografie
• Cucoș, C. (2014). Pedagogie. Editura Polirom, Iași.
• Durkheim, É. (1980). Educație și sociologie. Editura Didactică și Pedagogică, București.
• Goleman, D. (2001). Inteligența emoțională. Editura Curtea Veche, București.
• Jinga, I., & Istrate, E. (2006). Manual de pedagogie. Editura All, București.
• Krathwohl, D. R., Bloom, B. S., & Masia, B. B. (1964). Taxonomy of Educational Objectives: The Classification of Educational Goals. Handbook II: Affective Domain. David McKay Company.
• Pânișoară, G. (2019). Psihologia învățării. Cum învață copiii și adulții? Editura Polirom, Iași.