În această lume aflată într-o permanentă schimbare, părinții, cadrele didactice și comunitățile locale se străduiesc să sprijine sistemele de îmbunătățire a educației cu scopul de a-i ajuta pe copii să se dezvolte. Pentru ca acest lucru să se realizeze este nevoie de implicarea familiei în educație. Familia este prima școală a viitorului cetățean, iar între cei doi factori educativi trebuie să existe o legătură permanentă care se poate realiza prin diferite forme de colaborare care nu se cer neapărat spectaculoase, dar ele fac parte integrantă din procesul educațional.
O relație majoră școală-familie are în vedere cunoașterea stării de sănătate a copilului și procesul de învățare, echilibrul dintre efort și jocul ca divertisment, cauzele medicale care duc la dificultăți școlare, cauzele rămânerii în urmă și influența lor asupra încrederii copilului în învățătură.
Cauzele unor eșecuri școlare sunt multiple, dar școala are sarcina de a le depista și de a interveni, uneori, când este cazul, în situațiile delicate. Un sfat la timp, o îndrumare competentă, vizita la domiciliu sunt mijloace care pot da rezultate favorabile în creșterea randamentului școlar.
S-a observat că există o strânsă legătură între randamentul superior al elevilor și prezența activă în școală a părinților și invers. Sunt cazuri când elevii cu multiple posibilități evoluează lent deoarece familia nu prezintă interes. Dezinteresul părinților față de notele copilului nu numai că atrofiază voința acestuia, dar îl și jignește. Sau, din cauza slabei exigențe manifestate de familie privind învățătura la unii elevi, randamentul școlar este tot mai mult stopat de preocupări extrașcolare, își folosesc timpul liber în mod haotic, televizorul și calculatorul se transformă, în prea mare măsură, în divertisment, controlul părinților nu este eficace, iar aceștia sunt nemulțumiți pentru notele copiilor, dar rezultatele slabe la învățătură le pun pe seama școlii. De asemenea, există și părinți care supraaglomerează copiii obligându-i să citească sau să scrie cât mai mult, ceea ce determină un randament slab al memoriei, nervozitate, irascibilitate. Se întâlnesc și cazuri când unii părinți sunt permanent nemulțumiți de situația copiilor la învățătură, deși aceștia au note bune. Acești părinți nu știu să dea satisfacție copilului inspirându-i teamă, făcându-l să pară timorat la lecție. Astfel, stabilirea unui acord deplin între cerințele școlii și ale familiei este o condiție fundamentală a bunelor rezultate.
Prin întâlnirile cu părinții, prin dialogurile profesor-părinte se urmărește precizarea modului de supraveghere a copilului, urmărirea metodelor de învățare, verificarea frecvenței la ore. Părinții pot susține învățarea acasă prin implicarea în școlile în care studiază copiii lor, încurajându-i pe aceștia să participe la lecții, susținându-le interesul pentru toate disciplinele și lărgindu-și propriile abilități parentale.
Deci, ca primi educatori ai copiilor lor, familiile trebuie să elaboreze un program zilnic pentru teme, să fie disponibili să le răspundă la întrebări și să discute cu ei despre ceea ce și-au însușit, să citească împreună, să păstreze legătura cu școala, să-i laude pe copii și să le aprecieze efortul, să-i încurajeze să persevereze. Ei joacă un rol dominant în influențarea încrederii și motivației copilului de a deveni un individ de succes.
Ca dirigintă, am urmărit să-i atrag pe părinți în jurul școlii și să devină colaboratori activi ai dascălului, să cunoască scopul și sarcinile, metodele educative, să devină conștienți de răspunderea pe care o au în fața societății.
Am folosit o varietate de forme și metode precum ședințele cu părinții, lectoratele cu părinții, consultațiile și convorbirile în grup sau individuale, fișele psiho-pedagogice ale elevilor.
În cadrul ședințelor cu părinții, m-am străduit să leg munca educativă a acestora de sarcinile activității instructiv-educative din școală. De asemenea, m-am ocupat de organizarea muncii în familie, de alcătuirea și respectarea regimului zilnic, de atragerea părinților în supravegherea timpului liber al elevilor. În acest sens, am dezbătut în cadrul unui lectorat tema Un regim de viață rațional.
În convorbirile cu părinții este foarte important tonul folosit de profesor. Nu am fost niciodată un acuzator al elevilor pentru a nu declanșa în părinți reacția de apărător al acestora, fapt care face imposibilă colaborarea cu familia. Am căutat ca părinții să vadă că le întind o mână prietenească pentru ca prin eforturi comune copilul lor să ajungă în rândul celor mai buni.
De asemenea, la orele de dirigenție, cât și în cadrul ședințelor cu părinții am dezbătut teme ca: Vă cunoașteți copilul?, Rolul mamei, Rolul tatălui, Meseria de a fi părinte, Frumusețea comportării, Ziua mea de lucru, Copilul față în față cu părinții.
Întocmirea fișelor pedagogice a fost mereu în atenția mea. Am realizat caracterizări individuale și caracterizarea clasei privită în ansamblu, iar pe baza acestora am proiectat strategiile instructiv-educative pentru atingerea țelului pe care mi l-am propus- succesul școlar.
Deci, factorii care contribuie la formarea personalității tânărului sunt familia și școala. Astfel, familia constituie cadrul social în care copilul, și apoi tânărul se află într-un riguros raport de dependență materială și spirituală până în momentul în care, odată pregătit pentru profesie și muncă, își poate dobândi singur mijloacele de existență, iar școala este principalul factor instructiv-educativ care pregătește tânărul pentru viață, îi asigură un bogat bagaj de cunoștințe.
Familia trebuie să se alăture eforturilor educative făcute de școală pentru că altfel ceea ce se clădește cu ajutorul școlii se dărâmă în cadrul familiei, iar cel care suportă consecințele este copilul a cărui formare și intruire va fi frânată.
Așadar, să reflectăm asupra apelului adresat de celebrul J.J. Rousseau: Educatori, învățați să vă cunoașteți copiii!
Bibliografie
Pescaru-Băran, A.- Parteneriat în educație familie-școală-comunitate, Editura Aramis, București, 2004
Nicola, I.- Tratat de pedagogie școlară, Editura Aramis, București, 2003