Primele deprinderi bune, virtuți și valori morale sunt formate și transmise în familie, în timpul celor șapte ani de acasă. Sensurile cuvântului familie sunt sinonime cu părinți, soți, neam, descendență, cămin, casă, dinastie, grup de persoane cu aceleași idealuri. Familia este locul unde copilul găsește sprijin sufletesc și emoțional pe tot parcursul vieții, este locul unde se trezesc şi încep să se dezvolte puterile sufleteşti ale copilului, unde i se formează caracterul unde începe să iubească, să creadă, să înfiripe prietenii. Fiecare copil rămâne de-a lungul întregii sale vieţi un reprezentant spiritual al familiei în care a fost educat, purtând în sufletul său valorile morale și culturale sădite în cadrul acesteia.
Caracterul copilului este format prin lecturile pe care mama i le oferă în primii ani de viață, lecturi care cuprind valori tradiționale și culturale, modele morale și comportamentale transmise prin personajele basmelor și ale scrierilor cu caracter moral. Părinții înșiși sunt modele morale și comportamentale. Mai apoi, în anii de școală, virtuțile formate și valorile morale și culturale transmise în cadrul familial sunt consolidate prin studiul textelor complexe, unde copiii observă discută și redactează eseuri argumentative exprimându-și opinia despre metodele pedagogice mai blânde sau mai severe aplicate de-a lungul timpului copiilor de către părinții lor în scopul formării caracterului și al disciplinării, despre iubirea părinților pentru copii și a copiilor pentru părinți, despre exigență și indulgență. Amintesc aici câteva texte și autorii lor, texte care tratează teme precum familia și/ sau educația: Lucian Blaga, Hronicul și cântecul vârstelor, Ion Creangă, Amintiri din copilărie, Ioan Slavici, Mara, George Călinescu, Enigma Otiliei.
Existenţa unui climat sufletesc liniştit, optimist, învăluit de dragoste, propice dezvoltării afective şi spirituale a copilului precum şi eforturile soţilor pentru copii reprezintă o condiţie esenţială pentru formarea unei personalităţi de succes. Blândeţea şi bunătatea, dăruirea şi dragostea, respectul pentru celălalt şi pentru sine, tactul şi delicateţea, buna înţelegere şi răbdarea vor prima întotdeauna în familiile care doresc să ofere copiilor educaţie pregătindu-i pentru viaţă. Pentru dezvoltarea firească a copilului, iubirea părintească e la fel de necesară precum hrana şi căldura, precum apa sau lumina.
Sfântul Ioan Gură de Aur dedică, în scrierile sale, capitole întregi bunei creşteri şi educării sănătoase a copiilor. În primul rând, propune să îi îndemnăm pe copii spre biserică şi spre viaţa morală pentru că aici vor găsi modele demne de urmat. Apoi să îi păstrăm înţelepţi, pentru că în absența înţelepciunii se vor distruge. Educatorii, părinţii înşişi, sunt datori să depună eforturi şi să fie mereu atenţi pentru a le oferi copiilor modele de comportament demne de urmat, corecte, neviciate.
„Vrei ca fiul tău să fie responsabil? Creşte-l în învăţătura şi certarea Domnului. Îi foloseşte mult să asculte Sfânta Scriptură pentru că aici va auzi pentru prima dată Cinsteşte-i pe tatăl tău şi pe mama ta, ca bine să îţi fie ţie şi mulţi ani să trăieşti pe pământ.“
Temeiuri biblice pentru o educație care integrează valorile morale și religioase creștin-ortodoxe, accentuând formarea caracterului încă din primii ani ai copilului:
„Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, şi cînd va îmbătrîni, nu se va abate de la ea.” (Proverbe 22:6)
„Părinţilor, nu-i întărâtaţi pe copiii voştri ca să nu deznădăjduiască. » ( Coloseni 3: 20-21); Efeseni 6:4 „şi voi, părinţilor, nu întărîtaţi la mînie pe copiii voştri, ci creşteţi-i, în mustrarea şi învăţătura Domnului.”
„Iar rada Duhului este iubirea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioșia, blândețea, înfrânarea, curăția…“„Dar tu, omule al lui Dumnezeu, …urmărește dreptatea, credința, iubirea, răbdarea, blândețea.“
„ Iubirea îndelung rabdă ; iubirea se dăruie, ea nu invidiază ; ea nu se trufeşte, nu se îngâmfă ; ea nu se poartă cu necuviinţă, nu-şi caută pe ale sale, nu se întărâtă, nu ţine în seamă răul, nu se bucură de nedreptate, ci de adevăr se bucură ; pe toate le suferă, pe toate le crede, pe toate le nădăjduieşte, pe toate le rabdă.“ ( 1 Corinteni 13:4-7)
„ Răsfaţă-ţi copilul şi el te va tiraniza.“ ( Înţelepciunea lui Isus, fiul lui Sirah 30 :9 )
„Copilul lăsat de capul lui devine obraznic.“( Înţelepciunea lui Isus, fiul lui Sirah 30:9)
„…chiar de va cădea vreun om în vreo greşeală, voi cei duhovniceşti îndreptaţi-l pe unul ca acesta cu duhul blândeţii, veghind asupra ta însuţi.“ (Galateni 6: 1)
„ Încolo, fraţilor, câte sunt adevărate, câte sunt de cinste, câte sunt curate, câte sunt vrednice de iubire, câte sunt cu nume bun, dacă-i virtute şi dacă-i de laudă, pe acestea să le gândiţi. Cele ce aţi învăţat şi aţi primit şi aţi auzit, şi aţi văzut la mine, pe acestea să le faceţi, şi Dumnezeul păcii va fi cu voi. “ (Filipeni 4 :8-9)
„Cel ce-și creşte bine copilul, o face spre binele lui şi printre cunoscuţi va fi mândru de el. “ (Înţelepciunea lui Isus, fiul lui Sirah, 30:2)
În contextul de mai sus, sintagma a-ţi creşte bine copilul traduce verbul paidévo care înseamnă adesea a pedepsi, dar totdeauna în sens pedagogic; a pedepsi cu scopul de a îndrepta. În aceeaşi sferă, el înseamnă precum în versetul de mai sus, a educa un copil, a-i da o bună creştere, dar nu fără rigorile pedagogiei.
Sfântul Ioan Gură de Aur, exprimându-se metaforic, consideră sufletul unui copil asemenea unui oraş recent întemeiat, cu cetăţeni străini, fără experienţă, uşor de format, cu metereze şi porţi ( cele 5 simţuri), înconjurat de un zid întreg : trupul. Apărătorul acestui oraş este însuşi părintele, un fin și atent pedagog, cel care veghează la respectarea legilor şi a bunei rânduieli în sufletul-oraş. Prin cele cinci porţi ale oraşului, simţurile, intră şi ies cetăţeni, altfel spus, gândurile, rele sau bune, care corup sau desăvârșesc sufletul copilului. Modalitățile de formare a caracterului oferite aici sunt grăitoare, admirabile, relevante.
Pentru prima poartă a cetății, limba, autorul propune, metaforic, zăvoare trainice, din cel mai preţios metal. De ce ? Intrarea fiind străjuită, dușmanii nu vor avea acces în sufletul- cetate care este cu adevărat foarte preţios. În suflet va locui Însuşi Împăratul tuturor. Deci sufletul unui copil devine palat împărătesc al lui Dumnezeu. Zăvoarele de aur sunt cuvintele dumnezeieşti după spusele psalmistului: «Cuvintele lui Dumnezeu sunt în gura mea mai dulci decât mierea şi fagurele, mult mai de preţ decât aurul şi pietrele preţioase.» ( Ps. 118, 103, 18, 11)
Deci pururea cuvintele Domnului pe buzele copilului. Cuvinte evlavioase, cuvinte cuviincioase, cuvinte cugetate, cumpătate, măsurate. Nu îşi au locul aici insulta, batjocura, ironia, cuvintele necugetate, de ruşine sau lumeşti. «Dacă este vreun cuvânt bun, spre zidire, să fie folositor ascultătorilor.» ( Efes. 4 : 29 ) «Pune, deci, numaidecât copilului lege ca să nu ocărască pe nimeni, să nu hulească pe nimeni, să nu se jure, să nu înjure, să nu se bată.» Şi veghează la îndeplinirea acestor interdicţii cu străşnicie. Pedeapsa pentru neascultare va fi o căutătură aspră şi severă, cuvinte usturătoare sau de mustrare. Copilul va fi îndemnat să respecte interdicţiile prin făgăduinţa răsplătirii comportamentului adecvat.
Pentru a nu-şi petrece vremea în cântări de ruşine şi povestiri nefolositoare, copilului i se vor cânta psalmi la intonarea cărora va lua parte şi el aducând doxologie lui Dumnezeu.
Cea de-a doua poartă a cetăţii este auzul, foarte înrudit cu poarta cea dintâi. „Dacă nu se îngăduie nici unui gând stricat –cetăţean străin- să-i calce pragul, nu va face greutăţi nici gurii. Cel care nu aude lucruri ruşinoase sau rele nici nu rosteşte lucruri de ruşine.“
Povestirile ce vor ajunge la urechile copiilor vor fi pilduitoare, cu un conţinut moral, specifice vârstei, pline de simplitate şi puritate precum istorisirile sfinte.
„Oare nu ar fi absurd când zidim un oraş şi creştem cetăţeni pentru Împăratul ceresc, să îngăduim tuturor, fără deosebire, să se amestece în lucrul nostru? Să ne luam în ajutor, deci, pedagogi cu pricepere, de folos şi virtuoşi.“
Mirosul este cea de-a treia poatră. Mirosirea parfumurilor nimiceşte vigoarea sufletului şi aprinde plăcerile care dau naştere păcatului. Hainele şi trupul trebuie păstrate în ordine şi curăţenie fără mirosul parfumurilor. Prin urmare această poartă va fi păzită cu străşnicie.
La poarta ochilor părintele să aşeze legi aspre pentru că ochii slujesc vederii, însă în ei se oglindeşte lumea înconjurătoare. Nedeşteptându-se înlăuntru nicio poftă, copilul nu-şi va dori să vadă nici în afară lucruri necuviincioase. Această poartă a cetăţii vizează castitatea.
„În privinţa educaţiei ochilor, pedagogul şi însoţitorul copilului trebuie să aibă multă grijă. Arată-i alte frumuseţi şi întoarce-i privirile de la priveliştile de ruşine spre cer, soare, stele, frumuseţile pământului, livezi, spre imaginile frumoase din cărţi. Cu astfel de frumuseţi să-i încânţi vederea.“
Peisajele, icoanele, tablourile religioase sunt tot atâtea frumuseţi ziditoare de suflet. Tânărul va fi îndemnat să vieţuiască virtuos, sădindu-i-se cu grijă în suflet evlavia, puritatea, grija pentru acest dar minunat primit de la Dumnezeu, sufletul.
Răspândită pe toată suprafaţa trupului se află poarta simţului tactil. Părând a fi închisă, este însă foarte uşor să o deschizi. Hainele aspre, îmbrăcămintea decentă şi exerciţiile fizice pentru sporirea rezistenței trupului sunt legi eficiente pentru această poartă.
În lăuntrul cetății se află cetăţeni serioşi şi neserioși precum și casele acestora.
„Se spune că mânia, partea irascibilă a sufletului, îşi are locuința în piept, în inima din piept, pofta îşi are locuinţa în ficat, iar rațiunea în creier. Fiecare dintre ele are virtuţi şi vicii. Virtuţile părţii irascibile ale sufletului sunt răbdarea şi blândețea, iar viciile sunt arțagul și încăpăţânarea. Virtutea poftei este castitatea, iar viciul, desfrânarea. Virtutea raţiunii e înţelepciunea , iar viciul, prostia.“
Îngrijindu-ne de cultivarea virtuţilor în sufletele copiilor, vom forma cetăţeni virtuoşi, fără vicii desăvârșindu-le totodată caracterul.
Așadar, rolul familiei în formarea unui tânăr influențându-i caracterul și viitorul este esențial și, totodată, familia este primul și cel mai de seamă loc prielnic temeliei educației, loc unde copiii învață lecțiile menite a-i ghida în viață: iubirea, respectul, încrederea, onestitatea, răbdarea, blândețea, consecvența, stăpânirea de sine.
Bibliografie
1. Biblia sau Sfânta Scriptură, versiune diortosită după Septuaginta, redactată, adnotată și tipărită de Bartolomeu Valeriu Anania, Renașterea, Cluj-Napoca, 2009
2. Dicționarul explicativ al limbii române, ediție revizuită și adăugită, Univers encicolpedic, 2016
3. Sfântul Ioan Gură de Aur, Părinţi, copii şi creşterea lor, ed. Panaghia, Colecţia Rugul Aprins, 1995