Dezvoltarea personalităţii începe încă din copilărie. Mecanismele de reglare, autoreglare şi capacitatea de reacţie sunt încă în curs de formare. Pe acest fond, numeroşi factori care acţionează în familie, în şcoală, în societate, în natură şi care par inofensivi la prima vedere, pot agresiona organismul în formare.
„Minte sănătoasă în corp sănătos!”
Sunt perioade în care numeroşi factori pot afecta dezvoltarea normală a copilului.
Copiii trebuie ajutaţi să-şi dezvolte capacitatea de adaptare rapidă şi activă la mediu, să-şi făurească o manieră raţională, igienică de activitate, de odihnă, de folosire a timpului liber. Copiii trebuie să fie învăţaţi treptat să cunoască, la nivelul lor de înţelegere, care este valoarea regimului de viaţă ordonat, care este importanţa unor deprinderi igienice, alimentare, comportamentale, bine constituite, care sunt avantajele ritmului şi ale alternanţelor în activitatea de învăţare, care sunt efectele nocive şi consecinţele vieţii dezordonate.
Un rol important în asigurarea sănătăţii copilului îl are educaţia pentru sănătate, justificată de: familiarizarea acestora cu limbajul, tematicile şi cu activităţile de învățare specifice, nevoia de a-i iniţia pe şcolarii mici la un comportament activ, liber, responsabil, deschis, comunicativ, posibilitatea de a valorifica experienţa specifică vârstei, prin accentuarea dimensiunilor afectiv-atitudinale asociate celei cognitive, stimularea participării responsabile.
Igiena este un ansamblu de reguli şi de mǎsuri care trebuie respectate pentru ca sǎnǎtatea sǎ fie pǎstratǎ. Nerespectarea regulilor de igienǎ duce la îmbolnǎviri, de multe ori foarte grave.
Regulile de igienǎ trebuie însuşite încǎ din copilǎrie. Aplicându-le zilnic, vor deveni obişnuinţe. Câştigul va fie enorm: bolile nu vor apǎrea, organismul va fi mai viguros, trupul va fi mai frumos, se va dezvolta mai armonios.
În perioada micii şcolaritǎţi, datoritǎ experienţei acumulate şi nivelului dezvoltǎrii multilaterale atins de copii, procesul elaborǎrii şi consolidǎrii deprinderilor igienice este facilitat de posibilitatea motivǎrii solicitǎrilor, a conştientizǎrii acţiunilor prin fundamentarea ştiinţificǎ a acestora, prin explicarea finalitǎţii lor, prin lǎmurirea clarǎ, precisǎ, a copiilor asupra necesitǎţii deprinderilor şi obişnuinţelor igienice.
Cercul deprinderilor igienice elaborate anterior, în perioada preşcolarǎ, se consolideazǎ şi se îmbogǎţeşte continuu. Multe deprinderi s-au transformat în obişnuinţe. Altele, însǎ, necesitǎ încǎ influenţe educaţionale.
Respectarea cu stricteţe a regulilor de igienǎ, individualǎ, în totalitatea lor, considerate ca deprinderi şi obisnuinţe, trebuie sǎ constituie la aceastǎ vârstǎ un bun câştigat. Spǎlatul pe mâini, faţǎ, gât, urechi, spǎlatul pe dinţi cu aplicarea corectǎ a tehnicii periajului, tǎierea unghiilor, spǎlatul pe picioare, perierea îmbrǎcǎmintei şi a încǎlţǎmintei, schimbarea lenjeriei murdare cu alta curatǎ sunt reguli de igienǎ care deprinse şi intrate în obişnuinţǎ sub influenţele educaţionale, vor fi respectate de micii şcolari, ca acţiuni conştiente, şi în viaţa de familie.
Conştientizarea regulilor de igienǎ determinǎ, ca o consecinţǎ directǎ, independenţa de acţiune a copilului şi formarea obişnuinţei de a respecta aceste reguli, deci de a se comporta igienic, chiar atunci când nu este supravegheat.
În acest spirit, datoritǎ rolului activ pe care-l dobândeşte atenţia voluntarǎ şi posibilitǎţii de concentrare a copilului pentru un timp mai îndelungat, cadrul didactic poate introduce în cadrul diferitelor forme de lucru cu elevii explicaţii motivaţionale fondate ştiinţific. Astfel, necesitatea spǎlatului pe mâini înainte de masǎ va fi motivatǎ la aceastǎ vârstǎ, nu numai prin elemente de ordin estetic sau prin referiri generale la posibilitatea îmbolnǎvirii, ci prin transmiterea unor cunoştinţe precise privind încǎrcǎtura microbianǎ potenţialǎ a mâinilor murdare, rolul acestora ca vectori, denumirea unor boli transmisibile prin mâini murdare( febrǎ tifoidǎ, hepatitǎ epidemicǎ ) şi evident, importanţa majorǎ a spǎlatului pe mâini în prevenirea acestor boli. Cu acest prilej, copilul îşi poate lǎrgi, deci, sfera de cunoştinţe cu noţiunea de microb şi cu denumirile unor boli transmisibile.
Acelaşi gen de motivaţii, fondate pe relaţiile cauzale, ştiinţifice, trebuie date şcolarilor mici în legǎturǎ cu toate celelalte probleme de igienǎ personalǎ şi colectivǎ, cu întreaga gamǎ de comportamente igienice.
„Dinţii frumoşi şi sǎnǎtoşi” nu mai poate fi unica motivaţie a necesitǎţii spǎlatului pe dinţi. La gradul de dezvoltare a funcţiei cognitive a gândirii, a intereselor de cunoaştere, o atare motivaţie nu mai satisface exigenţele copilului la aceastǎ vârstǎ şi în consecinţǎ ea nu-l mai stimuleaza în acţiunea igienicǎ respectivǎ, nu mai poate constitui un mobil pentru îndeplinirea acestei reguli de igienǎ. Pentru transformarea deprinderii în obişnuinţǎ este necesar ca, datoritǎ instruirii complete a copilului, acesta sǎ execute operaţia spǎlatului pe dinţi seara înainte de culcare, la început voluntar, având pe deplin conştiinţa faptului în sine, necesitate acestuia, utilitatea sa pentru menţinerea şi promovarea sǎnǎtǎţii. In acest scop, şcolarul mic trebuie sǎ cunoascǎ întregul proces de apariţie a cariei dentare şi, implicit, mǎsurile de prevenire a acesteia, cu date în detaliu referitoare la necesitatea îndepǎrtǎrii resturilor alimentare dintre dinţi, îndeosebi seara, pentru a nu produce unele substanţe care ataca smalţul.
În cadrul activităților tematice, se studiazǎ unitatea de învǎţare “Igiena personalǎ” cu urmǎtoarele conţinuturi: igiena cavitǎţii bucale, igiena mâinilor şi a unghiilor, igiena pǎrului, igiena corpului, igiena îmbrǎcǎmintei, igiena încǎlţǎmintei şi boli cauzate de lipsa de igienǎ.
Igiena cavitǎţii bucale presupune curǎţarea dinţilor dupǎ fiecare masǎ, pentru a îndepǎrta particulele alimentare rǎmasa printre dinţi. Dinţii trebuie curǎţaţi cu periuţǎ şi pastǎ, deoarece resturile alimentare rǎmase printre dinţi dezvoltǎ microorganisme care duc la apariţia cariilor dentare. Se insistǎ pe însuşirea modului în care se face perierea, cu mişcǎri verticale pe ambele feţe ale dinţilor pornindu-se de la gingie spre marginile dinţilor. O periere corectǎ dureazǎ 2-3 minute şi se face numai cu periuţa personalǎ. Se amintesc şi alte cauze ale apariţiei cariilor, cum ar fi alimentaţia necorespunzǎtoare în special cea în care se întâlnesc cu preponderenţǎ dulciurile. Pentru a înţelege mai bine importanţa igienei cavitǎţii bucale se face referire la ceea ce înseamnǎ o carie dentarǎ şi alte infecţii ale cavitǎţii bucale. Toate cunoştinţele teoretice sunt însoţite de demonstraţii, exerciţii de recunoaştere ale obiectelor necesare pǎstrǎrii cavitǎţii bucale.
În cadrul activității “Igiena mâinilor şi a unghiilor” trebuie acordatǎ atenţie deosebitǎ curǎţeniei mâinilor: tǎierea scurtǎ a unghiilor, spǎlarea lor cu apǎ caldǎ şi sǎpun înainte de masǎ, dupǎ folosirea wc-ului şi ori de câte ori este nevoie. Astfel se preîntâmpinǎ apariţia diferitelor boli cu poartǎ de intrare digestivǎ (bolile “mâinilor murdare”, cum ar fi: dizenteria, hepatita, parazitozele intestinale).
Igiena pǎrului se asigurǎ prin pieptǎnatul şi periatul zilnic şi spǎlarea o datǎ pe sǎptǎmânǎ sau de câte ori este nevoie cu apǎ caldǎ şi şampon adaptat tipului de pǎr. Pielea capului produce mult sebum, transpirǎ mult, reţine uşor praf din atmosfera şi, din acest motiv, baia cu sǎpun sau şampon se impune cel puţin o datǎ pe sǎptǎmânǎ. Se transmite copiilor cǎ nu este voie împrumutarea şepcilor sau a cǎciulilor.
Igiena corpului se referǎ la igiena pielii. Pielea ocupǎ o suprafaţǎ mare, fiind locul pe care se depoziteazǎ cu mare uşurinţa impuritǎţi fizice, chimice sau diverşi alţi microbi, prezentând o permanentǎ ameninţare pentru sǎnǎtatea organismului, pericolul fiind cu atât mai mare cu cât vârsta individului este mai micǎ.
Curǎţenia pielii se asigurǎ cu uşurinţǎ prin spǎlarea ei cu apǎ, preferabil caldǎ şi sǎpun. De asemenea dupǎ terminarea spǎlǎrii se creeazǎ o stare de bunǎ dispoziţie.
Igiena îmbrǎcǎmintei îşi are rolul sǎu bine determinat în menţinerea permanentǎ a stǎrii de sǎnǎtate a organismului, presupunând în primul rând o îmbrǎcǎminte curatǎ si în al doilea rând adecvatǎ activitǎţilor ce urmeazǎ a fi desfǎşurate. Se desfǎşoarǎ activitǎţi de grupare a îmbrǎcǎmintei în funcţie de anotimp. Rolul încǎlţǎmintei este de a proteja piciorul de temperatura solului pe care calcǎ şi de traumatismele mecanice (lovituri, tǎieturi, arsuri). Incǎlţǎmintea trebuie sǎ respecte configuraţia anatomicǎ a piciorului şi sǎ fie lejerǎ; sǎ permitǎ mişcarea degetelor şi sǎ fie cât mai strânsa în spate, pentru a fixa bine piciorul în mers. Trebuie curǎţitǎ şi periatǎ zilnic şi ori de câte ori este nevoie.
Pentru ca educaţia să fie eficientă este foarte bine ca partea de teorie să fie însoţită de o activitate practică. Acţiunea poate fi pozitivă sau negativă, aceasta depinzând de mai mulţi factori: calitatea informaţiei, decizia individului asupra felului cum se informează, dar şi asupra comportamentului conform informaţiei percepute.
Componentele propuse trebuie sǎ respecte particularităţile de vârstă ale elevilor şi urmăresc: aprofundarea şi extinderea cunoştinţelor, aptitudinilor şi capacităţilor dobândite până acum, stimularea interesului şi motivaţiei elevilor pentru formarea deprinderilor şi obişnuinţelor pentru menţinerea unei vieţi sănătoase.
Sănătatea este bunul cel mai de preţ. De la cea mai fragedă vârstă preocuparea pentru o viaţă sănătoasă se cultivă şi se educă. Urarea de sănătate este nelipsită.
Disciplina opţională vine să continue un drum deschis de familie pentru a conduce copilul pe calea cea bună a vieţii, pentru sănătatea trupului, a minţii, pentru viaţa armonioasă de zi cu zi în societate
Colectivitatea şcolară este una din primele organizaţii, copilul vine în contact cu reguli ce trebuie respectate, cu un program de cele mai multe ori impus, este solicitat să se adapteze, să fie activ, creativ, să răspundă aşteptărilor.
Disciplina opţională „Educaţie pentru sănătate” vine în sprijinul micului şcolar, să-l ajute în efortul său de adaptare şi de integrare, să-i ofere instrumente de lucru cu ajutorul cărora să poată răspunde cerinţelor exprimate de şcoală, familie, societate, să-i ofere cadrul unde să poată exprima un punct de vedere şi să afle răspunsul la întrebările ce-l frământă.