Educația este o acțiune ce poate fi aplicată doar la oameni, întrucât doar la specia umană factorul conștiință e prezent. Fiind un proces continuu și permanent, ea îndeplinește mai multe funcții. Totuși, una dintre acestea este alcătuirea unui ideal de personalitate umană, acordat la repere culturale și istorice.
„Educația este activitatea de disciplinare, cultivare, civilizare şi moralizare a omului, iar scopul educaţiei este de a dezvolta în individ toată perfecțiunea de care este susceptibil” (Kant, 1992, p. 17).
Cel mai important și vizibil scop al educației este formarea unei competențe, astfel încât individul să fie stăpân pe propriul destin și pe propria personalitate. Personalitatea poate fi descrisă ca un sistem complex, ce cuprinde totalitatea obiectivelor, a trăirilor, a emoțiilor, a valorilor și a efectelor care sunt generate atât de fizic, cât și de psihic: „personalitatea umană a fost investigată în mod continuu ca şi configurație de trăsături ce reflectă modul unui individ de a acționa, de a simți, de a gândi și de a se adapta la mediu.” (Moldovan & Grigore, 2013, p. 1).
Aceasta este conturată atât prin educația instituționalizată, cât și prin cea din familie: ”în construirea personalității ideale un rol deosebit îl au modelele pe care individul caută să le imite.” (Restian, 2011, p. 85)
Totodată, pentru ca un copil să evolueze, trebuie să treacă prin diferite situații, care, de obicei, să îl scoată din zona de confort, pentru a-și forma o viziune asupra lumii în care trăiește, acest lucru contribuind la dezvoltarea sa ca om. Fiecare factor atât pozitiv, cât și negativ duce la crearea unei idei despre experiențele avute. Deseori, trăirile negative afectează gândirea copilului, imprimându-se în psihicul acestuia și, de multe ori, fiind motivul pentru care el acționează în anumite moduri.
Activitatea de învățare, experiențele celor mici, exemplele părinților și a celor din jur, comportamentul profesorului, cărțile, jocurile, evenimentele la care participă etc sunt niște modalități de a clădi personalitatea și devenirea copilului. Educația este un proces de continuă perfecțiune care contribuie la dezvoltarea copilului, constituind baza formării elevului, întrucât școala reprezintă o etapă semnificativă în devenirea adultului de mâine.
Bazele personalității sunt puse încă de la vârsta preșcolară, unde copilul cunoaște diferite temperamente, noi situații, trece la o nouă formă de activitate, unde nu mai este înconjurat de părinți, fiind pus să aleagă singur propriile hotărâri. Toate acestea vor influența dezvoltarea gândirii și vor determina formarea personalității sale.
Educația este fenomenul ce se manifestă încă din primii ani ai vieții, întrucât copilul, până a merge la grădiniță, trebuie să învețe anumite norme de auto-servire, igienico-sanitare și de comportare civilizată. Acești ”șapte ani de acasă”, cum se spune popular, reprezintă, totodată, bazele conduitei acestuia, întrucât în mediul instituționalizat, copilul continuă învățarea atât a unor informații cu privire la materile studiate, cât și a altor deprinderi legate de comportament și de integrarea în societate. ”Primele elemente ale personalității, dar care se pot însă modifica, apar în copilărie, însă ceea ce este esențial în personalitatea unui om se conturează în adolescență și în perioada de maturitate incipientă, adică în perioada de stundeție” (Mateescu, 2014, p. 110)
Mateescu (2014, p. 110) susține că un rol hotărâtor în cultivarea și valorificarea unui om revine educației. Totodată, instituțiile de învățământ trebuie să aibă în vedere formarea și dezvoltarea armonioasă a personalității creative, capabilă să se adapteze la condițiile în schimbare ale vieții.
Pentru a face față problemelor vieții, copilul trebuie să dobândească o personalitate puternică, nelăsând dificultățile prin care trece să îi schimbe educația primită, ci să îți contureze motivația și voința necesară pentru a-și îndeplini scopul.
”Prin educație se urmărește formarea unei personalități în concordanță cu cerințele obiective ale societății, dar și ale individului.” (Păușescu, 2014, p. 110)
Marinescu consideră că „în orice problemă instructiv-educativă totul depinde de profesor. De el depinde dragostea elevilor față de disciplina de studiu, încrederea în aceasta sau dezgustul, disprețul.” (2014, p. 67)
Profesorul ocupă un loc important în devenirea copilului,deoarece contribuie la formarea personalității elevului, la conduita lor în societate și la formarea lor ca indivizi.” De aceea, încrederea de sine, echilibrul psihic, capacitatea de comunicare eficientă, preocuparea pentru comunicarea interindividuală, dinamismul, simțul ordinii și a frumosului, calități absolut necesare cadrului didactic se vor regăsi și în personalitatea copiilor” (Gloveanu, 2014, p. 164)
Cadrul didactic nu se ocupă exclusiv cu instruirea copiilor, ci intervine direct în formarea acestora, întrucât valorile morale, precum: calmitatea, responsabilitatea, răbdarea, grija, respectul, sinceritatea, echilibrul etc se transmit acestora. Pentru ca elevul să ajungă la performanțe maximale atât în privința cunoștințelor acumulate, cât și în cea a comportamentului său, dascălul trebuie să descopere direcția optimă de dezvoltare și de stimulare a capacităților acestuia, necesare împlinirii sale.
Așadar, educația ocupă unul dintre cele mai importante roluri în devenirea unei persoane, întrucât încă de la vârste fragede, părinții încearcă să le ofere disciplina de bază, urmând, mai apoi, să evolueze în cadrul instituției de învățământ și în societate. Totodată, personalitatea nu se construiește doar pe baza educației, ci se formează în urma experimentării individului a unor situații diverse, în care este pus să aleagă decizia cea mai bună și corectă.
Pentru ca societatea să funcționeze, noi, toți, trebuie să avem cel puțin o minimă pregătire intelectuală și să știm să ne comportăm sau să reacționăm în situații dificile, în care ieșim din zona de confort.
În final, doresc să menționez că educația este un proces continuu și permanent, ce ne însoțește pe tot parcursul vieții și, de aceea, fiecare dintre noi trebuie să avem bazele acesteia bine consolidate, întrucât educația, care e implicată în multe procese ce țin de firea umană, ne face să fim unici și atat de diferiți.
Bibliografie
Gloveanu, C. (2014). Rolul educatorului în formarea personalității copiilor. In M. L. Iordache, Exigențele societății și educația în dezvoltarea personalității umane (pp. 163-164). Râmnicu Vâlcea: Nova Didact.
Kant, I. (1992). Tratat de pedagogie. Religia în limitele raţiunii. Iași: Agora.
Marinescu, J. M. (2014). Cadrul didactic – factor decisiv în sistemul de învățământ. In M. L. Iordache, Exigențele societății și educația în dezvoltarea personalității (pp. 66-67). Râmnicu Vâlcea: Nova Didact.
Mateescu, O. E. (2014). Factorii și rolul lor în dezvoltarea personalității umane. In M. L. Iordache, Exigențele societății și educația în dezvoltarea personalității umane (pp. 109-110). Râmnicu Vâlcea: Nova Didact.
Moldovan, M., & Grigore, D. (2013). MindMiTM. Sistem de evaluare psihologică. MindMiTM, 1-12.
Păușescu, I. C. (2014). Rolul educației în dezvoltarea personalității. In M. L. Iordache, Exigențele societății și educația în dezvoltarea personalității umane (pp. 110-111). Râmnicu Vâlcea: Nova Didact.
Restian, A. (2011). Importanţa personalităţii în psihologia umană. Practica medicală, VOL. VI, NR. 2(22), 85-90.