Dezvoltarea deplină a competențele socio-emoționale oferă copilului oportunitatea integrării armonioase și funcționale în societate. Modul în care acestea sunt însușite și calitatea lor poate conduce spre obținerea echilibrului care îl pot propulsa pe copil spre stabilirea relațiilor de ordin optim, atât cu persoanele cu care intră în contact cât și cu propria persoană.
Competențele sociale se pot defini ca fiind ,,abilitatea copiilor de a forma relații sociale funcționale cu ceilalți copii și adulții din viața lor’’ (Kallay, Stefan, 2007, pag. 27). Mai precis, putem spune că aceste competențe sociale se referă la formarea și dezvoltarea pe parcurs a unor comportamente care, dacă în condiții de manifestare prielnică au o influență pozitivă atât asupra celui care este în proces de dezvoltare socială, cât și a persoanelor care contribuie la acest fenomen, sunt acceptate din perspectivă socială.
Emoția se definește reprezentând „o reacție subiectivă la un eveniment relevant, caracterizată prin modificări fiziologice, experiențiale și comportamentale”. (Sroufe, 1996; Schaffer 2010, pag. 125)
Astfel, dezvoltarea competențelor emoționale la copii are la bază formarea conceptului de sine care constă în abilitatea copilului de a se percepe ca ființă unică, care posedă trăiri emoționale. Formarea abilităților emoționale presupune autocontrolul emoțiilor care constă în recunoașterea, exprimarea și conștientizarea de către copil a modului în care reacționează și interpretează atât propriile emoții cât și ale celorlalți, lucru important în stabilirea și menținerea interacțiunilor.
Se consideră că un nivel ridicat al abilităților intelectuale ar garanta în mare parte succesul școlar. Însă, în ceea ce privește adaptarea la condițiile sociale și reușita în viață, acestea nu sunt condiționate de performanțele intelectuale, ci de capacitatea individului de a-și gestiona propriile emoții și de a se adapta emoțiilor persoanelor din jurul său.
Totodată, este important ca la nivelul preșcolarității să se realizeze activități de dezvoltare socio-emoțională a copiilor, deoarece este perioada optimă în care pot fi puse bazele cunoașterii și gestionării emoțiilor pe care le dețin. Această importanță se reflectă în capacitatea pe care gestionarea eficientă a emoțiilor o poate avea, și anume, asigură luarea deciziilor, stabilirea limitelor, comunicarea, unitatea descrisă prin empatie, compasiune, cooperare. (Cireașă, Bratosin, 2012)
Dezvoltare socio-emoțională care nu s-a realizat într-un mod optim poate fi identificată la copil prin crizele de furie pe care nu le poate controla, anxietate, frică, momente de depresie, izolare, agresivitate verbală și fizică, tulburări de comportament, relații intrapersonale deficitare.
În concluzie, lipsa sau slaba dezvoltare a unor abilități de ordin socio-emoțional determină incapacitatea preșcolarului de a se adapta așteptărilor celorlalți, ceea ce poate favoriza dezvoltarea unor comportamente dezadaptative.
Bibliografie
1. Kallay, E., Ștefan, C.A.(2007). Dezvoltarea competențelor emoționale și sociale la preșcolari. Ghid didactic pentru educatori. Cluj-Napoca: Editura ASCR
2. Schaffer, R.H. (2010). Introducere în psihologia copilului. Cluj-Napoca: Editura ASCR
3. Cireașă, M., Bratosin, D. (2012) .Inteligența emoțională la școlarul mic. Brăila (fără editură)
4. Duță, T. (2013). Copii mai încrezători. Ghid de bune practici de dezvoltare socio-emoțională. Oradea: Editura Didactica Militans- Casa corpului didactic Oradea
5. Goleman, D. (2008) .Inteligența emoțională. București: Curtea Veche Publishing (Ediția a III-a)