Practicarea activităților motrice la copiii din ciclul primar s-a impus în mod definitiv ca urmare a rezultatelor obținute prin modelarea armonioasă a personalității copiilor. Practicarea activităților motrice reprezintă o necesitate expresă ca principală formă a păstrării echilibrului între activităţile intelectuale si cele fizice, ca o îmbinare firească „Mens sana in corpore sano” – o minte sănătoasă într-un corp sănătos.
Activitatea motrică poate fi definită ca un ansamblu organizat de acţiuni motrice bazat pe motivaţie pentru îndeplinirea unui anumit scop de adaptare a organismului. Motricitatea este definită ca o „însuşire a fiinţei umane înăscută si dobândită de a reacţiona cu ajutorul aparatului locomotor la stimuli externi si interni sub forma unei mişcări”. Pentru analiza corectă a activităților motrice, este necesară o perspectivă interdisciplinară cu date biologice, pedagogice, sociologice, psihologice, filozofice.
Mişcarea este una din condiţiile esenţiale pentru menţinerea echilibrului biologic. În opinia mea, la copiii din ciclul primar, activităţile motrice trebuie să răspundă în primul rând problemelor de individualizare şi dozare fiziologică a efortului, în al doilea rând condiţiei biologice, a reactivităţii copiilor la efort. Trebuie să ne apropiem mereu de cerinţele biologice ale copiilor, ce corespund aptitudinilor şi capacităţilor funcţionale, fondului lor psihic. Trebuie să ţinem seama de reactivitatea copilului la efort, stimulându-l în permanenţă la o întrecere a lui cu el însuşi, aşa cum vor răspunde capacităţile si posibilităţile sale.
În perioada şcolară mică, copiii evoluează rapid şi abilităţile lor motrice se îmbunătăţesc rapid – tonusul muscular se dezvoltă, iar forța musculară creşte de circa două ori. Creşterea şi dezvoltarea morfo-funcţională este mai rapidă şi mai uniformă. Activitatea cognitivă conduce la o dezvoltare intelectuală mai rapidă, pe fondul disponibilităţii mult îmbunătăţite a receptării informaţiilor de către şcolar. Prezenarea unor noţiuni noi devine mai uşor recepţionată dacă sunt folosite ambele sisteme de semnalizare.
Datorită apariţiei unor activităţi care solicită organismul din punct de vedere fizic din ce în ce mai mult, şcolarul îşi poate realiza sarcinile cu o rapiditate mai mare şi îşi poate susţine o activitate intensă pentru o perioadă mai mare de timp. În jurul vârstei de 10 ani, şcolarul capătă abilităţi de coordonare a mişcărilor, apropiindu-se vădit de performanţe specifice adulţilor ca îndemănare şi precizie. Poate elabora, în baza unei gândiri logice şi analitice, planuri de activităţi proprii. De asemenea, şcolarul poate fi conştient de capacitatea proprie şi de avantajele acţionării în cadrul unei echipe, pe baza unui plan dinainte stabilit, bucurându-se în cazul succesului sau acceptând eşecul.
Programele recreativ-atractive la şcolarii mici pot fi concepute având ca bază funcţiile caracteristice ale relaţiilor de prietenie (companie, stimulare, suport fizic, încurajare si feed back, afecţiune). Astfel de programe de instruire sportivă, de descoperire a naturii, de creativitate personală, pot fi adaptate aplicării, în baza unei analize pertinente, diferitelor grupe de copii.
Şcolarii trebuie să se deprindă să respecte regulamentele şi regulile jocurilor şi ale competiţiilor. Pentru rezolvarea sarcinilor din activităţile desfăşurate, şcolarii participanţi trebuie să comunice şi să se ajute. În acest spirit de competiţie şi cooperare şcolarii trebuie să conştientizeze şi să-şi dezvolte spiritul de echipă, de cinste şi loialitate.