Piața muncii este în continuă schimbare, tehnologia avansează rapid, iar noi, în școli, suntem puși în fața unei provocări serioase: cum îi pregătim pe copii pentru viitor? În acest context, proiectul național „Generația STE(A)M”, finanțat prin PNRR, a venit ca o oportunitate excelentă. Ne-a oferit șansa de a aduce în clase kituri de robotică LEGO SPIKE și de a introduce activități practice în programul elevilor, ca opționale sau activități complementare. Școala Gimnazială Nr. 156 din București a început activitățile cu elevii în noiembrie 2025, eu lucrând cu o grupă de elevi de clasa a V-a. După un an școlar complet, în care am adunat 26 de întâlniri și 52 de ore de activitate, am decis să așez pe hârtie această experiență pentru a le oferi colegilor profesori câteva idei practice care chiar funcționează.
Programul nostru a fost construit pas cu pas, pe baza kiturilor LEGO Education SPIKE, mergând mereu de la simplu la complex. Am vrut ca elevii să învețe logic și fără grabă. Primele întâlniri, din noiembrie și decembrie, au fost dedicate acomodării. Copiii au învățat să lucreze în echipe, au explorat piesele din truse și au făcut primele construcții și programe simple cu ajutorul blocurilor vizuale. Activități precum ”Help”, ”Hopper Race” sau ”Design for Someone” i-au ajutat să colaboreze și să gândească creativ, fără să aibă nevoie de cunoștințe tehnice anterioare. Acest start blând a fost o alegere asumată; este extrem de important ca elevii să prindă curaj și încredere înainte de a se lovi de probleme mai grele.
Din ianuarie până în martie, am făcut un pas înainte și am trecut la partea de automatizare și interpretare a datelor. Copiii au început să construiască roboți care reacționau singuri la ce se întâmpla în jur, cum ar fi schimbările de lumină, distanța față de un obiect sau condițiile meteo simulate. Prin teme ca ”Rain or Shine” sau ”Wind Speed”, au înțeles practic cum funcționează senzorii și instrucțiunile logice din programare. Momentul în care au realizat că robotul nu doar execută o comandă oarecare, ci chiar răspunde la stimulii din cameră, a fost o adevărată revelație pentru mulți dintre ei.
Spre sfârșitul anului școlar, ne-am mutat în zona de robotică avansată. Cu ajutorul seriei ”Training Camp” și al proiectelor finale, unde au asamblat baze de deplasare mai complexe, copiii și-au consolidat cunoștințele. Însă cel mai mare câștig a fost că au învățat să-și repare singuri greșelile din cod. Au ajuns în punctul în care o eroare nu mai era privită ca un eșec sau ca un motiv de supărare, ci pur și simplu ca o informație utilă care le arăta unde trebuie să modifice programul.
Elevii din grupă au pornit la drum cu niveluri foarte diferite de pregătire digitală. Unii mai lucraseră puțin în Scratch, în timp ce alții nu mai văzuseră niciodată un ecran de programare. Deși la început m-am gândit că această diferență va fi un obstacol, pe parcurs s-a dovedit a fi un mare plus. Copiii mai avansați au devenit în mod natural mentori pentru colegii lor de echipă. Au învățat astfel să explice, să aibă răbdare și să fie empatici, lucruri care se dezvoltă mult mai greu în timpul unei ore normale de curs.
Progresul lor la capitolul rezolvării de probleme a fost uimitor. Dacă la primele ședințe ridicau mâna imediat ce dădeau de greu, spre finalul anului căutau și corectau singuri greșelile de logică din cod, ceea ce ne arată că au început să își dezvolte o adevărată gândire algoritmică. La fel de frumos s-a dezvoltat și lucrul în echipă. Grupurile au învățat să își împartă sarcinile singure și să negocieze ideile fără ca eu să intervin ca arbitru. Faptul că veneau cu atâta entuziasm la fiecare întâlnire, deși activitățile se țineau după orele de curs, a fost pentru mine cea mai mare satisfacție ca profesor.
Bineînțeles, au existat și provocări organizatorice, dar am găsit soluții pentru fiecare. De exemplu, împărțirea și strângerea pieselor din truse ne consumau destul de mult timp la început. Am rezolvat problema organizând echipe fixe, unde un elev era direct responsabil de inventarul kitului său. O altă dificultate a fost ritmul diferit de lucru al copiilor. Aici ne-a ajutat mult flexibilitatea platformei LEGO SPIKE, care ne-a permis să dăm sarcini cu grade diferite de dificultate în cadrul aceluiași proiect. Astfel, toți lucrau la aceeași temă, dar cerințele erau adaptate pentru fiecare. De asemenea, când cele două ore ale unei sesiuni nu ne ajungeau pentru proiectele mari, le continuam pur și simplu în săptămâna următoare, după o scurtă recapitulare.
La finalul programului, i-am rugat pe copii să îmi spună părerea lor. Cel mai mult au apreciat faptul că au avut libertatea de a experimenta și de a greși fără teama unei note proaste, dar și faptul că au văzut imediat rezultatul muncii lor în mișcările robotului. Pentru viitor, mi-au cerut deja să organizăm competiții, ieșiri în aer liber unde să testeze senzorii de mediu și proiecte comune cu alte școli din București. Toate aceste răspunsuri îmi arată că învățarea prin experiment, unde greșeala este privită ca o resursă, este exact ceea ce le trebuie elevilor de gimnaziu.
Trăgând linie după acest an, am rămas cu câteva concluzii pe care aș vrea să le transmit și colegilor mei profesori. În primul rând, robotica nu este doar pentru orele de informatică. Matematica, fizica, biologia și chiar artele vizuale se îmbină perfect în aceste activități. Integrarea lor vine de la sine când copiii construiesc o mini-stație meteo sau programează un robot să urmărească o sursă de lumină. În al doilea rând, la astfel de ore, profesorul nu mai este cel care predă de la catedră, ci devine un ghid care îi ajută pe copii să descopere singuri. Este o schimbare care cere puțină adaptare, dar satisfacția de a vedea cum gândesc elevii tăi este uriașă. Totodată, fotografiile, fișele și notițele luate în timpul orelor nu sunt doar hârtii pentru dosar, ci ne ajută pe noi să înțelegem ce a funcționat bine și ce trebuie schimbat pe viitor.
În concluzie, proiectul „Generația STE(A)M” ne arată că școala românească poate oferi cursuri moderne și atractive, conectate la realitate. Acești elevi nu au învățat doar să miște niște motoare și senzori. Ei au exersat cum să gândească ordonat, cum să colaboreze, cum să nu renunțe când ceva nu le iese din prima și cum să aibă încredere în ideile lor. Sunt abilități esențiale care îi vor ajuta enorm pe viitor, indiferent de meseria pe care o vor alege. Îi invit cu drag pe toți colegii profesori care vor să afle mai multe despre cum lucrăm sau cum pot folosi aceste metode la clasele lor să mă contacteze sau să arunce o privire pe resursele de pe platforma proiectului.