Activitatea de management (conducere) este definită în literatura de specialitate ca „un ansamblu de acţiuni de planificare, organizare, îndrumare, control, decizie cu privire la un sistem (organizaţie, instituţie, grup de oameni, proces, tehnologie) acţiuni susceptibile de a asigura atingerea scopului fixat, în condiţiile respectării legităţilor, obiective generale şi speciale, ale satisfacerii nevoilor sociale concrete şi ale promovării dezvoltării sociale”.
Managementul reprezintă un complex de procese și acțiuni care includ planificarea strategică, structurarea organizațională, coordonarea activităților, monitorizarea progresului și luarea deciziilor în raport cu diverse sisteme – fie că vorbim despre instituții, colective umane, procese sau tehnologii. Obiectivul fundamental constă în realizarea țelurilor stabilite, respectând în același timp principiile legale și normele sociale, răspunzând astfel nevoilor concrete ale comunității și promovând progresul social.
Profesionistul care deține responsabilitatea exercitării acestor funcții manageriale dispune de un cadru de competențe, atribuții și responsabilități care îi conferă un statut distinct în cadrul organizației, cu drepturi și obligații specifice care îl diferențiază de alte categorii profesionale.
În contextul educațional, managementul se configurează ca un ansamblu sistematic de principii teoretice, metodologii practice și instrumente operaționale destinate realizării obiectivelor pedagogice la standardele de performanță dorite. Această abordare contemporană a managementului găsește aplicabilitate specifică în coordonarea proceselor educative, manifestându-se ca o activitate complexă de proiectare, implementare și evaluare a dezvoltării personalității individuale conform unor finalități educaționale bine definite.
Specificul managementului grupului preșcolar
Gestionarea unui colectiv de preșcolari implică conceptualizarea acestuia ca o microstructură socială compusă din mai multe persoane aflate în relații de interdependență și influență reciprocă, mediate de participarea la activități comune. Această dinamică grupală se dezvoltă în timp, generând sisteme de norme și valori care reglementează comportamentul colectiv.
Având în vedere că fiecare copil dezvoltă, în funcție de particularitățile sale individuale, modalități personale de răspuns la stimulii din mediul înconjurător, în cadrul colectivității apar inevitabil tensiuni generate de factori diverși, manifestându-se sub forme variate, cu durată și intensitate diferite, producând efecte imediate sau întârziate.
Abordarea situațiilor conflictuale
Gestionarea eficientă a situațiilor de tensiune necesită adoptarea unei strategii bazate pe colaborare și negociere, în detrimentul competiției care poate amplifica conflictele și genera crize organizaționale complexe sau blocaje funcționale.
În mediul educațional, calitatea relațiilor interpersonale constituie fundamentul desfășurării unei activități didactice performante. Pot surveni divergențe referitoare la atitudini, obiective, mentalități, distribuția rolurilor, responsabilități sau aspirații personale.
Elementele care determină apariția acestor divergențe sunt preponderent de natură internă și se concretizează în conflicte ideologice sau intergeneraționale, manifestându-se la multiple niveluri:
- Tensiuni între copii
- Dezacorduri între cadrele didactice
- Conflicte între educatori și manageri
- Divergențe între personal didactic și părinți
- Tensiuni între conducerea instituției și familii
Practica managerială recomandă adoptarea unui stil colaborativ în gestionarea conflictelor, având ca obiectiv final obținerea unui acord integrativ cu beneficii reciproce. Deși conflictele pot fi gestionate prin mediere, arbitraj sau negociere, ultima metodă s-a dovedit în practica managerială ca fiind cea mai eficientă. Este esențial ca abordarea și rezolvarea conflictelor să nu fie evitate sau amânate nejustificat, deoarece procesul conflictual include factori precum dorința de dominare și tendința de stereotipizare negativă a părții adverse. Perpetuarea stării tensionale în cadrul colectivului poate genera disfuncționalități care conduc la destabilizarea întregului grup.
Particularitățile managementului preșcolar
Spre deosebire de managementul aplicat în învățământul primar sau secundar, gestionarea unui grup de preșcolari se caracterizează prin două dimensiuni distinctive: specificul relației educator-copil, orientată către formarea și dezvoltarea personalității copiilor, și problematica pedagogică și metodică specifică acestei etape de dezvoltare. Aceste aspecte generează o responsabilitate majoră în ceea ce privește comportamentele și intervențiile educatorului.
În instituțiile preșcolare, conflictele interpersonale pot să nu parcurgă toate fazele tipice de dezvoltare. Un conflict presupune cinci etape relativ distincte: divergența inițială, confruntarea directă, escaladarea tensiunilor, diminuarea intensității și rezolvarea finală. Analiza oricărei situații conflictuale din mediul preșcolar demonstrează că orice proces de comunicare afectat de tensiuni devine dependent de trei factori fundamentali: sursa de comunicare, conținutul mesajului și contextul precum și canalele de transmitere.
Strategii de intervenție pentru educatori
Pentru a asigura succesul în managementul conflictelor dintre copii, educatoarea ar trebui să implementeze cel puțin următoarele acțiuni strategice:
- Identificarea rapidă a eventualelor obstacole de comunicare
- Eliminarea barierelor care împiedică comunicarea eficientă
- Informarea copilului despre obiectivele intervenției
- Răspunsul prompt și adecvat față de nevoile copilului
- Formularea și argumentarea soluțiilor de rezolvare a conflictului
- Introducerea unui mediator extern când situația o impune
- Practicarea ascultării active
- Adoptarea unei poziții de membru al grupului și manifestarea solidarității
Pentru o gestionare corectă a conflictelor, educatoarea va comunica eficient dacă selectează formulările adecvate în momentul oportun, timpul alocat pentru rezolvare fiind limitat. Sunt necesare dezbateri și negocieri concise, precum și un feedback imediat și relevant.
Dimensiunea educativă a conflictelor
Ca profesioniști în educație, avem responsabilitatea de a sprijini copiii în obținerea unei imagini clare despre propria persoană și despre societate, transformând conflictele în oportunități educative. Conflictul constituie o componentă naturală a existenței umane, iar educatorii ar trebui să îl perceapă ca pe o șansă de maturizare, prin care copiii își conștientizează consecințele acțiunilor lor.
Capacitatea educatorilor de a gestiona conflictele într-o manieră constructivă contribuie la sănătatea mentală individuală și de grup, având efecte benefice asupra întregii societăți. Competențele pentru rezolvarea conflictelor dintre copii nu au fost până în prezent integrate sistematic în programele de formare a educatorilor, însă experiența practică și cunoașterea psihologiei copilului ne-au oferit indicații valoroase pentru managementul situațiilor conflictuale.
Pentru a fi eficientă în rezolvarea unui conflict, educatoarea își va diversifica modalitățile de acțiune, optând pentru strategiile cele mai potrivite situației specifice. Va demonstra flexibilitate în schimbarea strategiei pentru a optimiza rezolvarea situației conflictuale. Educatoarea trebuie să își dezvolte în permanență abilitățile de gestionare a conflictelor complexe, astfel încât să nu manifeste neputință sau descurajare când se confruntă cu persoane reticente la colaborare sau care adoptă comportamente manipulatoare. Este esențial să mențină o conduită etică, caracterizată prin atenție și echitate.
Copilul trebuie să beneficieze de libertatea de a se juca, de a crește într-un mediu sănătos și de a fi hrănit corespunzător, de a primi o educație de calitate și de a fi tratat fără discriminări. El trebuie să învețe să interacționeze armonios cu semenii săi, să beneficieze de oportunități egale indiferent de originea etnică, să primească sprijin în momentele dificile și să fie ajutat să devină o persoană responsabilă, capabilă să ofere la rândul său suport unei familii și să constituie într-adevăr un pilon al societății în care s-a născut.
Bibliografie
1. BĂBAN, ADRIANA – Consiliere educaţională, Cluj Napoca, 2001.
2. STAN, EMIL – Managementul clasei – Aramis Bucureşti -2006
3. NICULA,IOAN – „Microsociologia colectivului de elevi”,Revista Învăţământul preşcolar nr.3-4/2006
4. IUCU,ROMIŢĂ B.- Pedagogie,Editura Humanitas Bucureşti, 2002
5. UNGUREANU, D.- Educaţia integrată şi şcoala incluzivă, Editura de Vest,
Timişoara, 2000
6. JOIŢA , ELENA – Managementul educaţional , Editura Polirom Bucureşti, 2000
7. JINGA , IOAN , Managementul învăţământului , Editura Aramis Bucureşti, 2002