O scurtă analiză a Europei evidențiază rădăcinile sale creștine. Începută încă din primele secole după Hristos, creștinătatea Imperiului Roman s-a accelerat după edictul de la Milan din 313 care a acordat libertate noii religii. În 380 împăratul Teodosie cel Mare a proclamat Imperiul Roman creștin pe care l-a divizat apoi între Apus și Răsărit, lăsând moștenire fiilor săi doua capitale: Constantinopol și Roma. Așadar creștinismul a născut însăși noțiunea de Europa, în accepțiunea modernă a termenului, și nu ca simplă realitate geografică, și tot el a dezvoltat-o și a împlinit-o ca pe o comunitate de țări creștine împărtășind același tip de civilizație.
Alexandru Paleologu spunea: „Mi se pare că,totuşi, a fi europeni e o realitatea mult mai veche decât structurile europene care au cel mult trei sau patru decenii.Europa este o construcţie creştină,care a început acum mai bine de un mileniu. Şi cine nu ţine cont de asta riscă să aibă (conştient sau inconştient) o poziţie antieuropeana.Pentru că a fi anticreştin este o atitudine antieuropeană.’’
Asa cum se ştie, domeniul cultural şi cel religios intra în competenţa exclusivă a fiecăruia dintre statele membre ale Uniunii Europene, ceea ce explică faptul că nu există un sistem educaţional unic la nivelul UE şi că nu avem o metodologie unică europeană de predare a religiei în şcolile publice, sau un model general de relaţie între autoritatea de stat şi instanţele religioase locale. Această diversitate, expresie a unor dezvoltări istorice diferenţiate de la o ţară la alta, sau chiar de la o regiune la alta, reprezintă o bogăţie majoră a Europei. Însăşi construcţia politică de reunificare a continentului nostru a plecat de la premiza unei diversităţi legitime. Caracterul pozitiv al diversităţii şi al faptului că unitatea reprezintă o armonie dinamică între identităţi bine precizate se regăseşte pe deplin în proclamarea, la nivelul tuturor instituţiilor europene, a anului 2008 ca Anul dialogului inter-cultural.
Nu se poate vorbi despre o cultură şi o civilizaţie europeană fără să se ţină cont de rolul jucat de creştinism în formarea şi dezvoltarea acestei civilizaţii. Biserica, pe tot parcursul istoriei la care a fost martoră, a reuşit să fie atât pentru Occident cât şi pentru Orient o instituţie importantă, dătătoare de ton în toate sferele vieţii sociale. În zona de influenţă a Imperiului Bizantin, Biserica era considerată ca şi factor de stabilitate, iar în Occidentul Europei, în primele secole de după căderea Imperiului Roman de Apus, ea era cea care dădea tonul organizării noilor State.
În majoritatea statelor Uniunii Europene, cu excepţia Frantei, Religia este disciplina şcolara, sub diferite denumiri: Educaţie religioasă (Austria, Danemarca, Germania, Grecia şi Irlanda), Educaţie moral-religioasă (Anglia), Morala şi educaţie religioasă (Portugalia), Educaşie religioasă şi morala (Luxemburg), Creştinism, Religie şi Etica (Norvegia), Religie sau etică (Belgia), Mişcari ideologice religioase (Olanda), Religie (Finlanda, Italia si Spania). Astfel, statele Uniunii Europene promoveaza un sistem de învăţământ care valorifică potenţialul educativ al Religiei pentru modelarea conduitelor sociale şi individuale.
În majoritatea ţărilor europene importanţa educaţiei religioase este recunoscută la nivelul politicilor educaţionale, astfel că educaţia religioasă realizată prin cateheză a funcţionat complementar cu cea din şcoală sau a constituit singura formă de educaţie a Bisericii in special în locaşul de cult.
Educaţia religioasă propune valori constante, revelate, care, odată interiorizate, au şi rolul de a unifica toate valorile cuprinse de conştiinţa omului. Ea este importantă pentru copii atât ca sentiment, cât şi ca logică de explicare a lumii. Ea le propune modele vii de bunătate şi sfinţenie, necesare în viaţa personală şi chiar comunitară.
Religia constituie parte integrantă a culturii europene.Nu putem înlocui valorile pomovate de Religie cu modelele umanismului care se propun in locul acestei discipline. Uniunea Europeană încurajează, prin principiul „unităţii in diversitate”, păstrarea identităţii naţionale şi a valorilor formate de a lungul secolelor. Pentru a depăşi criza economică şi chiar de identitate,c red ca Europa are nevoie de o fundamentare spirituală si culturală, cu alte cuvinte, de cultivarea dimensiunii ei creştine.
Bibliografie:
I. Carţi, studii, articole
1. Holbea,Gh.,Opriş,D. -Apostolat educaţional,Ora de Religie-cunoaştere şi devenire spirituală,Editura Basilica,Bucureşti,2010.
2. Opriş,Dorin,Opriş Monica -Curriculum creştin ortodox pentru scolile parohiale duminicale,Ed.Reîntregirea,Alba- Iulia,2010
3. Paleologu,Alexandru-Moştenirea creştină a Europei,Editura Eikon,Cluj-Napoca,2003.
4. Vasile Timiş –Religia in Şcoală,articol din Lumea Credinţei, anul VI, nr. 3 (56), Martie 2008.
5. Vasile Timiş-Religia în şcoală,Valenţe eclesiologice,educaţionale şi sociale,Presa Universitară Clujenă, Cluj-Napoca, 2004.
6. Vlaicu,Patriciu- Locul şi rolul recunoscut al Bisericilor în ţările Uniunii Europene,Ed.Arhidiecezana,Cluj-Napoca,1998
II. Hotărâri, legi, site-uri
7. http://www.educacion.navarra.es/portal/digitalAssets/2/2285_GuiaRum.pdf
8. http://www.eurel.info/EN/index.php?pais=21&rubrique=235
9. http://www.eurel.info/EN/index.php?pais=44&rubrique=242
10. http://oradereligie.uv.ro/oradereligie.htm
11. https://webgate.ec.europa.eu/fpfis/mwikis/eurydice/index.php/Greece:Overview
12. www.ziarullumina.ro/articole;1811;1;39775;0;Reintroducerea-orei-de-religie-este-o-revenire-la-normalitate.html