Dezvoltarea social-emoţională a copilului îi influenţează viitorul. Gestionarea şi înţelegerea emoţiilor şi participarea cu succes la interacţiunile sociale sunt abilităţi care cuprind dezvoltarea social-emoţională. Aceste abilităţi se dezvoltă la începutul vieţii şi se intensifică atunci când copiii intră la şcoală. Interacţiunile nou-infiinţate cu persoanele non-familiale servesc ca oportunităţi de a pune în practică abilităţile sociale necesare şi autoreglarea emoţiilor.
Atmosfera de la clasă ar trebui să sprijine dezvoltarea acestor abilităţi pentru fiecare elev, oferind oportunităţi de interacţiune socială şi expresie autonomă. Acest articol constă într-o revizuire studiilor teoretice care examinează dezvoltarea social-emoţională în sala de clasă. Ne vom axa pe dezvoltarea social-emoţională a elevilor din ciclul primar, cu accent pe examinarea literaturii de specialitate privind construirea relaţiilor dintre elevi şi profesori.
Dezvoltarea social-emoţională este un domeniu complex care „se referă la capacitatea cuiva de a identifica şi de a gestiona emoţiile, de a se îngriji de ceilalți şi de a stabili obiective concrete în cadrul abilităţilor cognitive, afective şi sociale” (Webster-Stratton, Reid, 2004, pp. 96-113). Este legată de creşterea numărului de interacţiuni sociale şi de nevoia de reglementare a emoţiilor. Acest domeniu include aspecte ale dezvoltării sociale, cum ar fi rezolvarea problemelor interpersonale şi rezolvarea conflictelor, precum şi aspecte ale dezvoltării emoţionale, cum ar fi luarea de perspective şi luarea de decizii personal.
Prin natura lor, abilităţile emoţionale, cum ar fi recunoaşterea şi reglementarea emoţiilor cuiva, sunt adesea legate de interacţiunile sociale afectate de aceste abilităţi. O incapacitate de a recunoaşte şi de a reglementa emoţiile poate duce la o luptă de a se conecta cu ceilalţi şi de a forma relaţii la nivelul clasei de elevi. Copiii trebuie să poată înţelege când cei din viaţa lor sunt bucuroşi sau supăraţi şi reacţionează în mod corespunzător. Ei trebuie, de asemenea, să-şi poată gestiona propriile emoţii şi să facă faţă în momente de stres, pentru a obţine o autonomie sporită. În mod alternativ, abilităţile descoperite în dezvoltarea socială au o legătură puternică cu cele de la nivelul dezvoltării emoţionale.
După cum s-a afirmat de către diferiţi cercetători, emoţiile sunt esenţiale în multe dintre relaţiile unui copil, relaţii adesea formate şi cultivate pe baza abilităţilor emoţionale. Ca atare, cele două domenii ale dezvoltării sociale şi dezvoltării emoţionale se îmbină pentru a forma dezvoltarea social-emoţională.
Copiii se află într-o perioadă de dezvoltare rapidă, în care încep să dobândească un sentiment pozitiv de sine şi să se angajeze în relaţii cu colegii şi cu adulţii. În aceste etape de dezvoltare, copiii trebuie să se acomodeze cu aspecte precum încrederea de sine, autonomia, iniţiativa, înainte de a avansa la următoarea etapă de dezvoltare, se bucură, de asemenea, de autonomia lor şi de învăţarea rapidă care vine prin explorarea de noi obiecte şi idei. Elevii comunică cu lumea din jurul lor prin mijloace verbale şi non-verbale, construindu-şi astfel baza de cunoştinţe şi creând relaţii cu colegii şi profesorii. Ei continuă să înveţe şi să stăpânească abilitatea de a asculta, să aştepte timpul potrivit pentru a vorbi. Deseori, aceste abilităţi sunt interconectate cu înţelegerea a ceea ce înseamnă să fi prieten şi cum trebuie să ne adresăm prietenilor. Pornind de aici, elevii învaţă mai multe despre emoţiile lor, precum şi despre emoţiile celorlalţi. Ei învaţă să recunoască lucruri precum furia sau tristeţea şi să reacţioneze în mod corespunzător. De exemplu, un elev liniştit din punct de vedere social şi emoţional poate empatiza cu un alt elev care prezintă semne de tristeţe şi reacţionează cu înţelegere, în timp ce un alt elev copil incompetent din punct de vedere social şi emoţional nu poate empatiza cu un altul aflat în situaţie de criză emoţională.
Elevii la această vârstă se axează, de asemenea, în mod constant, pe abilităţi sociale, cum ar fi identificarea unei probleme şi găsirea unei soluţii. În timp ce aceştia ar trebui să aibă deja un anumit nivel de auto-concepere, de stimă de sine, de autoreglementare şi de empatie, atunci când intră în şcoală, profesorii trebuie să ofere elevilor oportunităţi de practică adecvate dezvoltării, pentru a dezvolta aceste abilităţi.
Elevii au adesea diferite niveluri de abilităţi emoţionale şi sociale, dezvoltarea reglementării emoţiilor fiind un proces de lungă durată şi care se adaptează bazându-se pe nevoile sociale ale fiecărui individ.
Pentru a pregăti elevii din şcoala primară pentru etapa adolescenţei, aceste etape de dezvoltare ar trebui să fie reflectate şi sprijinite în curriculum-ul clasei prin activităţi şi practici care vor promova creşterea individuală a fiecărui elev. Dar pentru a examina dezvoltarea social- emoţională a elevilor în ansamblul ei, trebuie să luăm în considerare şi cultura familială existentă în rândul elevilor. Gonzales-Mena a afirmat că „unul dintre sistemele care afectează dezvoltarea şi socializarea unui copil este cultura familiei sale.” (Gonzalez-Mena, 2009, p. 87.)
Bibliografie
1. Webster-Stratton, C., & Reid, M. J. Strengthening social and emotional competence in young children: The foundation for early school readiness and success. Infants & Young Children, 17 (2), 2004.
2. Gonzalez-Mena, J.. Child, family, and community (5th ed.). Upper Saddle River, NJ: Pearson Education, Inc., 2009.