Relații și interacțiuni educaționale

Relația educațională este o interacțiune ce are loc în ideea atingerii scopurilor educației (Iurea, C.). Suportul ei este situația pedagogică, „spațiul” fizic și psihologic comun în care se întâlnesc „vectorii” reprezentați de comportamentul profesorului și cel al elevului, în condițiile acțiunii educative; rezultanta ei este „stilul interacțional” din: procese de interacțiune, procese de intercomunicare, procese de intercooperare dintre elev-elev, elev-elevi, elevi-profesori.

Relația educațională include trei aspecte: primul aspect este bazat pe relația de comunicare  și se referă la procesul de transmitere și asimilare a cunoștințelor și capacităților intelectuale; al doilea aspect  se bazează pe  relația socială și  se referă la formarea trăsăturilor, capacităților și modalităților de participare socială iar al treilea aspect se bazează pe relația interpersonală  și  se referă la comportamentele și acțiunile privind dezvoltarea personalității elevilor ca indivizi umani.

Relația educativă e supusă la mai multe tipuri de constrângeri (Păun, E.):

  • instituționale: instituția școlară reglementează statutul și rolurile profesorului ca reprezentant al acesteia, organizează utilizarea timpului dedicat activității de instruire, prescrie obiectivele și conținuturile, modalitățile de evaluare și promovare;
  • generate de natura raportului profesorului și elevilor cu știința: profesorul are competență dublă, atât științifică (gradul de stăpânire  a științei), cât și didactică (gradul de stăpânire a mijloacelor de comunicare a științei);
  • rezultate din natura relației umane dintre profesor și elevi: se referă la dinamica afectivă a relației pedagogice, ca relație între persoane care se raportează la același sistem de valori și idealuri social-umane.

Se pot identifica mai multe modele de analiză a relației educaționale: modelul lui Bellack și Davitz, care pornesc de la analiza limbajului ca instrument fundamental de comunicare și identifică activitățile pedagogice în schimbul verbal dintre profesori și elevi (structurarea, solicitarea, răspunsul, reacția). Acest model instituie roluri particulare pentru profesori și elevi, fără a surprinde însă indicatorii lor de specificitate și individualitate.

De o mare importanță este și modelul J. Chobaux. Acest model identifică trei niveluri de analiză și investigare a relației profesor-elevi: primul nivel este structura globală a activității școlare:  secvențe temporale dedicate obiectelor de învățământ, subsecvențe pentru activități intelectuale, activități intelectuale, activități elementare consacrate diferitelor operații efectuate de elevi; al doilea nivel este studiul relațiilor elementare-la acest nivel pot fi surprinse categoriile de comportamente ale profesorului și elevilor, care apar în realizarea activităților elementare; din această perspectivă, pot fi definite mai multe categorii de relații educaționale: directivă, control neverbalizat al activității, aport de informație, cerere de informație, aport de comentarii de evaluări, activitate autonomă, absentă; și, în final, al treilea nivel este studiul comportamentelor induse prin aceste relații-aici se poate  stabili o clasificare în raport cu dimensiunile relaționale și cu polul la care se situează relația (tradițional sau modern).

Bibliografie selectivă
Liliana Sacară, Iulia Cristina-Dumitriu (2007). Psihopedagogie. București: Alma Mater.

prof. Sorina Olaru

Profil iTeach: iteach.ro/profesor/sorina.olaru

Articole asemănătoare