Educația începe de la primele momente ale vieții și se continuă pe tot parcursul acesteia. Primul mediu cu care copilul intră în contact și care îi trasează primele direcții ale educației îl reprezintă familia. Achizițiile însușite de copil în primii ani de viață în cadrul familiei sunt fundamentale pentru dezvoltarea ulterioară a acestuia. Modelele de comportament oferite de părinți și membrii apropiați din familie, precum și climatul socio-afectiv în care se realizează aceste influențe educaționale reprezintă primul model social cu influență hotărâtoare asupra modului de comportare și relaționare al copiilor în societate.
„Educația este cea mai puternică armă pe care voi o puteți folosi pentru a schimba lumea.” – Nelson Mandela
Familia este cea mai elementară formă de organizare. De aceea la intrarea în cadrul primului colectiv al copiilor-grădinița, strategiile educative fac apel la sprijinul lor și colaborarea părinților în adaptarea preșcolarilor cu rolul mediu social și educațional. Atât școala cât și grădinița sunt instituții puternic ancorate în comunitate, care prin statutul pe care îl au, prin cadrul legislativ, activitățile desfășurate și multitudinea resurselor implicate, în special cele umane pot deveni promotori ai parteneriatului comunitar. Familia intervine în acest parteneriat grădiniță-școală-comunitate, ca fiind factor cheie, importantă rezultată în urma rolului ca și factor de educație informală dar și a drepturilor și obligațiilor care îi revin în sistemul formal de educație. Copilul nu trebuie privit doar ca beneficiar al educației, ci și ca participant.
Educația copiilor nu se poate realiza fără colaborarea dintre toți acești factori care la un moment dat intervin în viață respectiv educația acestora. Copilul este astfel un produs social în care se reflectă valorile sociale. Acțiunea asupra copilului este mediată de familie, însă acumulează eforturile tuturor celorlalți factori. Comunitatea locală, școala, familia, grădinița reprezintă instituții ale educației prin intermediul cărora se cultivă responsabilitatea socială și se perpetuează valorile sociale.
În multe țări din lume, un număr de programe oferă copiilor din familii cu venituri scăzute, oportunități educaționale suplimentare, pe lângă cele oferite de programul școlar standard. Aceste programe educaționale compensatorii încearcă să compenseze factori educaționali importanți care pot lipsi din viața tinerilor. Activitățile programate în timpul și după orele de școală, promovează reușitele școlare și încearcă să îmbunătățească respectul de sine capacitatea decizională a copiilor, precum și nivelul cunoștințelor privind stilurile de viață sănătoase și nesănătoase. Părinții, copiii și comunitățile se influențează puternic unii pe alții.
Mediul în care trăiesc părinții poate sprijini sau devia viețile lor, poate determina multe dintre valorile lor. De asemenea, părinții pot influența comunitate și pot contribui la dezvoltarea valorilor comunității. Activitatea educativă ce se realizează în școală nu poate fi separată, izolată de alte influențe educative ce se exercită asupra copilului.
Educația este cea care desăvârșește ființa umană, educația pe care copilul o primește în familie, în școală și de la comunitate.
Parteneriatul școală-familie-comunitate este dat de colaborare între personalul școlii și familii, membrii comunității , organizații (biserică, companii, bibliotecă, servicii sociale) pentru a implementa programe și activități care să ajute pe elevi să reușească. Așadar, în jurul elevilor se creează o comunitate de suport care începe să funcționeze în contextul în care părinții, elevii și ceilalți membri ai comunității se consideră unii pe alții parteneri.
Bibliografie
Curriculum pentru învățământul școlar, Editura Didactica, Publishing House, București, 2009
Bunescu Gheorghe, Alecu Gabriela, Badea Dan, Educația părinților, Strategii și programe, Editura Didactică Pedagogică, București, 1997