Relația dintre joc și celelalte activități

Jocul este o activitate de tip fundamenal cu rol hotorâtor în evoluția copilului, constând în reflectarea și reproducerea vieții reale într-o modalitate proprie copilului, rezultat al interferenței dintre factorii biopsihosociali (Leontiev, A. N., apud Popescu, E. , Hristu, B., 1994, p.14). Jocul poate fi definit ca o dimensiune a existenței umane, o realitate permanentă ce însoțește omul în diverse momente ale vieții sale sociale având un loc și un rol diferit în funcție de vârstă și caracterul acestuia (Pâslaru, G. C., Cazacu, O., p.27).

Jocul didactic cuprinde  următoarele elemente structural (Șchiopu, U., 1970): scopul; subiectul; procedeele de joc și regulile jocului. Scopul este stabilit de cadrul didactic, în funcție de obiectivele instructive-educative ale temei, se realizează prin sarcina didactică pe care copilul trebuie să o rezolve. Subiectul  se alege în funcție de  obiectivele didactice și vârsta  copiilor și se bazează pe corelația dintre acțiunile de joc și situația concretă unde se desfășoară acesta.

Procedeele de joc sunt exprimate prin acțiunile propriu-zise îndeplinite de copii fără un efort conștient. Regulile jocului  reprezintă reglementări de natură internă sau externă prin care acțiunile copiilor sunt organizate și corelate unele cu altele.

Jocul reprezintă pentru copil principala cale de dezvoltare, de cunoaștere a realității, de interrrelaționare și de adaptare. Raportul dintre joc și celelalte activități condiționează eficient planul formării personalității pe etape de vârstă: relați joc-învățare; relația joc-muncă și relația joc creație.

Relația joc-învățare are următoarele caracteristici: jocul este prima formă de învățare, facilitând trecerea spre învățarea din mediul școlar; prin intermediul jocului, copilul se adaptează printr-o sinteză progresivă a asimilării și acomodării la realitate: asimilarea realului la eu, a relațiilor cu cei din jur și acomodarea eului la real, la ceilalți, prin imitație; trecerea spre învățare este realizată prin înlocuirea jocurilor spontane cu jocurile didactice.

Relația joc-muncă pune accent pe evoluția internă, jocurile copiilor se transformă treptat în construcții adaptate, solicitând într-o măsură tot mai are o muncă efectivă, astfel încât între joc și muncă se observă toate tranzițiile  spontane.

Relația joc-creație are următoarele caracteristici: jocul favorizează dezvoltarea aptitudinilor imaginative, a capacităților de creare; jocul introduce pe copil în specificitatea lumii imaginare pe care și-o creează.

Învățarea, munca și creația nu s-ar putea realiza în afara jocului, după cum acesta este purtătorul principalelor elemente psihologice de esență neludică ale oricărei ocupații specific umane (Popescu, E., Hristu, B., 1994, p.29)

Bibiografie selectivă
Psihopedagogie Liliana Sacară, Iulia CristinaDumitriu,   Alma Mater 2007

 

prof. Sorina Olaru

Profil iTeach: iteach.ro/profesor/sorina.olaru

Articole asemănătoare